Consumul mondial de alcool va continua să scadă în pofida creșterii populației

Potrivit firmei de cercetare de piață IWSR, consumul mondial de alcool este așteptat să scadă în următorul deceniu, în pofida creșterii populației și a cererii tot mai mari din India, care este pe cale să devină a doua cea mai mare piață din lume, după China.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Consumul mondial de alcool va continua să scadă în pofida creșterii populației

Vânzările la nivelul întregului sector, inclusiv pentru giganții Diageo, care deține marca de whisky Johnnie Walker, și Anheuser-Busch InBev, care deține mărcile de bere Corona și Stella Artois, au scăzut constant după 2023, iar evaluările bursiere ale acestor companii s-au redus și ele.

Viscri atrage noi investiții în turismul de nișă. Azuria Viscri, un nou proiect de ospitalitate bazat pe patrimoniu și gastronomie locală CITEȘTE ȘI Viscri atrage noi investiții în turismul de nișă. Azuria Viscri, un nou proiect de ospitalitate bazat pe patrimoniu și gastronomie locală

După un boom post-pandemie, producătorii de băuturi spun că avansul costurilor, împreună cu schimbarea obiceiurilor de consum, preocupările legate de sănătate și sporirea medicamentelor pentru slăbit, care pot afecta cantitatea de alcool consumată, au avut un impact major asupra cererii, scrie Agerpres.

În prima sa prognoză pe următorii 10 ani, care acoperă 160 de piețe, firma de cercetare IWSR a declarat că nu se așteaptă la o încetare a tendinței de scădere a consumului global de alcool până în 2031. Chiar și în anul 2035, volumul consumului mondial de alcool ar urma să fie cu 1% sub volumele de anul trecut, în pofida unei creșteri de 9% a numărului global de consumatori de alcool, prognozează firma de cercetare. Oamenii vor bea mai puțin, iar numărul de litri de alcool pur pe cap de locuitor va scădea anual până atunci, a adăugat IWSR.

Marten Lodewijks, președinte și director general al IWSR, a declarat că schimbarea gusturilor consumatorilor reprezintă o provocare majoră, iar companiile trebuie să se adapteze, mai degrabă decât să se 'bazeze pe succesele trecute'.

Conform previziunilor IWSR, băuturile spirtoase, berea și vinul vor pierde tren până în 2035, deoarece tipuri mai noi de băuturi, cum ar fi cocktailurile la doză, le vor lua locul.

Celebrele tramvaie Tatra, retrase din București după 53 de ani CITEȘTE ȘI Celebrele tramvaie Tatra, retrase din București după 53 de ani

Cererea va veni din alte părți decât cele mai mari piețe tradiționale. IWSR a prognozat o scădere de peste 18% a cantităților de alcool consumate până în 2035 pe cele mai mari piețe de băuturi alcoolice, China și Statele Unite. Scăderile vor fi semnificative și în Germania, Japonia și Marea Britanie.

În schimb, cu o creștere de 38% în următorii 10 ani, India va detrona Statelor Unite din poziția de a doua cea mai mare piață mondială pentru băuturi alcoolice, până în 2032.

Alte țări unde consumul de alcool va crește semnificativ vor fi Mexicul cu 13%, Vietnamul cu 15% și Columbia cu o creștere de 26%. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2390 +0.0046+0.09 %
1 USD4.5422 +0.0136+0.30 %
1 GBP6.0714 +0.0050+0.08 %
1 CHF5.6794 +0.0077+0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite