Biden este dispus să renunțe la majorarea impozitului pe profitul companiilor, în negocierile cu republicanii, în schimbul susținerii planului său pentru infrastuctură

Biden este dispus să renunțe la majorarea impozitului pe profitul companiilor, în negocierile cu republicanii, în schimbul susținerii planului său pentru infrastuctură
scris 4 iun 2021

Președintele american Joe Biden a propus să renunțe la majorarea impozitului pe profitul companiilor, în timpul negocierilor cu republicanii, au declarat joi două surse apropiate situației, ceea ce ar fi o concesie majoră pentru președintele democrat, care dorește să obțină sprijin pentru planul său destinat infrastructurii, transmite Reuters.

Biden s-a oferit să renunțe la planurile de creștere a impozitului pe profit până la 28% și, în schimb, să stabilească o rată minimă de impozitare a companiilor, de 15%, au spus sursele.

Urmărește-ne și pe Google News
Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Noua propunere a lui Biden, în valoare de 1.700 de miliarde de dolari, ar permite ca 75 de miliarde de dolari sub formă de fonduri de ajutorare pentru Covid-19 necheltuite să fie realocate pentru proiectul de lege, a spus o sursă.

Planul prevede venituri fiscale crescute din îmbunătățirea colectării, de 700 de miliarde de dolari pe parcursul unui deceniu, reducerea subvențiilor pentru combustibilii fosili, pentru strângerea de fonduri suplimentare, și o nouă taxă pentru camioanele comerciale, în funcție de milele parcurse, scrie News.ro.

Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor

În schimb, republicanii ar trebui să fie de acord cu cheltuieli de cel puțin 1.000 de miliarde de dolari pentru infrastructură, a spus o sursă.

Biden a propus inițial un pachet de infrastructură în valoare de 2.250 de miliarde de dolari, finanțat prin majorarea impozitelor celor mai bogați cetățeni ai Statelor Unite și creșterea impozitelor corporațiilor de la 21% la 28%.

viewscnt
Afla mai multe despre
joe biden
impozitul