Anchetatorii au stabilit că străinul stabilit în Rusia a recrutat și alte persoane pentru a acționa pe teritoriile mai multor state. Astfel, un alt columbian a fost condamnat în Praga, pentru că a incendiat mai multe autobuze aflate într-un garaj din capitala Cehiei, iar autoritățile din Lituania au trimis în judecată șase inculpați.
Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup terorist organizat, finanțare a unor activități teroriste și două tentative de atac terorist comise în luna septembrie 2024, scrie News.ro.
DIICOT transmis noi date în ancheta care l-a vizat pe columbianul de 34 de ani care a cules informații și a făcut fotografii pentru a distruge obiective importante din România.
”Pe parcursul cercetărilor efectuate de către procurorii DIICOT – Structura Centrală a reieșit faptul că inculpatul (condamnat definitiv la data de 22.09.2025) a acționat la instigarea unui suspect, cetățean străin rezident în Federația Rusă, care a recrutat și alte persoane ce au acționat sau urmau să acționeze și pe teritoriile altor state”, a transmis DIICOT
Potrivit procurorilor, la inițiativa României, sub egida EUROJUST, în luna martie 2025, s-a constituit o echipă comună de anchetă împreună cu Cehia, Polonia și Lituania.
”În urma cooperării internaționale și pe baza probatoriilor administrate, în luna iunie 2025 Tribunalul Municipal din Praga a condamnat la pedeapsa de opt ani de închisoare un inculpat, tot cetățean columbian, care la data de 06.06.2024 a incendiat mai multe autobuze aflate într-un garaj din capitala Cehiei, iar în luna ianuarie 2026, autoritățile judiciare lituaniene au dispus trimiterea în judecată a 6 inculpați acuzați de constituirea unui grup terorist organizat, finanțare a unor activități teroriste și două tentative de atac terorist comise în luna septembrie 2024”, arată DIICOT.
Potrivit instituției citate, ”activitatea echipei comune de anchetă a reliefat că toate aceste acte au fost săvârșite de inculpați ce au fost conectați la aceiași organizatori, au utilizat aceleași metode și au acționat pentru un obiectiv comun”.
Activitățile judiciare de pe teritoriul României au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul DIICOT – Structura Centrală și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
În 4 decembrie 2024, DIICOT anunța trimiterea în judecată a unui columbian de 34 de ani acuzat că, instigat de un rezident rus, a cules informații din România și a făcut fotografii cu scopul de a distruge prin explozie sau incendiere obiective importante de pe teritoriul românesc, punând în pericol securitatea națională.
El a făcut o recunoaștere a zonei din Ilfov unde se află un depozit de deșeuri reciclabile, două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale.
Totodată, polițiștii arătau că bărbatul cunoștea obiectivele misiunii pe care ar fi avut-o de executat în România, iar pregătirea sa militară și căutările făcute de el pe internet - de la substanțe și ingrediente la modul de fabricare a unor dispozitive explozive/incendiare - confirmau sarcinile primite de la persoana de legatură.
În ianuarie 2015, SRI afirma că bărbatul era afiliat la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată prin interpuși de serviciile secrete ruse.














