Parchetul European acuză de fraudă cu fonduri europene cinci persoane din România, între care un deputat, dar și două firme. Acestea ar fi produs un prejudiciu de 1,7 milioane de euro prin obținerea de fonduri europene cu documente false și inexacte.
”Săptămâna trecută, Parchetul European (EPPO) din București (România) a pus sub acuzare cinci persoane și două societăți comerciale pentru fraudă cu fonduri UE în valoare estimată de 1,7 milioane de euro”, anunță Parchetul European.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Sursa citată a precizat că, între septembrie 2018 și februarie 2023, suspecții ar fi folosit documente false și inexacte pentru a obține fonduri UE pentru crearea unei exploatații agricole, scrie News.ro.
”În total, se presupune că suspecții au primit pe nedrept 1,9 milioane de euro (9.210.491 de lei), din care prejudiciul efectiv cauzat a fost de 1,7 milioane de euro (8.358 821.de lei), deoarece plata a 200.000 de euro a fost oprită datorită anchetei”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit procurorilor europeni, suspecții sunt administratorul firmei care a primit fondurile UE - deputat în Parlamentul României, firma beneficiară a fondurilor UE doi administratori ai acestei firme, un contabil, un inginer de șantier și o altă firmă.
”Față de cele cinci persoane și cele două societăți s-a dispus trimiterea în judecată în calitate de inculpați pentru fals și înșelăciune împotriva intereselor financiare ale UE”, mai anunță procurorii.
De asemenea, au fost inițiate ordine de înghețare a peste 1,7 milioane de euro pentru recuperarea prejudiciilor.