Onorariile minime cerute de executorii judecătorești vor crește și de până la 5 ori pentru anumite servicii, după ce acestea nu au mai fost actualizate de aproximativ 18 ani, potrivit unui ordin pus recent în consultare publică de Ministerul Justiției. Astfel, tariful minim pentru consultațiile privind constituirea actelor execuționale va crește la 100 de lei față de 20 de lei în prezent.
Autoritatea spaniolă de supervizare a concurenței (CNMC) a amendat cu 413,2 milioane de euro platforma online Booking.com cu argumentul că a abuzat, din 2019, de poziția sa dominantă pe piață, transmite Reuters.
Motivul schimbării legislației este numărul foarte mare de proiecte noi, cu precădere din surse regenerabile, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a sistemelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia.
Proiectul de hotărâre de guvern care prevede introducerea unor taxe pentru mașinile care circulă în zonele cu niveluri scăzute de emisii nu va intra în dezbaterea Guvernului, a anunțat PSD. Proiectul a fost promovat și pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, condus de Adrian Veștea (PNL), pe care PSD îl acuză că nu a respectat o cerință a premierului Ciolacu.
Germania a înregistrat o scădere de 0,1% a produsului intern brut (PIB) în trimestrul al doilea, semn al persistenței declinului celei mai mari economii europene, a anunțat biroul național de statistică, citat de agenția AFP.
Porturile din Marea Britanie au cerut despăgubiri de la guvernul laburist dacă acesta va ajunge la un acord pentru a reduce barierele comerciale cu UE, după ce au fost forțați să cheltuie milioane de lire sterline pentru construirea de instalații de control la frontieră, post-Brexit, transmite Financial Times
Legislația bancară se va schimba din ianuarie 2025.
O modificare legislativă recentă obligă clădirile noi să se racordeze la rețelele de distribuție a energiei electrice, avertizează Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER) și Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR).
Guvernul pregătește cadrul în care va stabili în orașe "zone cu nivel scăzut de emisie", prin restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor, în baza unui proiect de lege adoptat în urmă cu un an.
Faimoasa Vale Chamonix-Mont-Blanc din Alpii francezi va introduce restricții la închirierea locuințelor mobilate în scop turistic, în încercarea de a limita creșterea prețurilor și de a încuraja locuințele permanente, relatează agenția AFP.