Poliția europeană poate accesa datele de pe telefoanele oamenilor chiar și atunci când aceștia nu sunt suspectați de infracțiuni grave, a hotărât Curtea de Justiție a Uniunii Europene, scrie Politico.
Comisia Europeană a deschis un sondaj al părților interesate cu privire la o potențială extindere a domeniului de aplicare CBAM la anumite produse. Măsura ar împiedica unitățile de producție să se mute în țările din afara UE cu politici climatice mai puțin stricte. De asemenea, urmărește să se asigure că consumatorii finali nu vor favoriza astfel de bunuri importate, deoarece acestea ar fi mai ieftine fără o stabilire echivalentă a prețului carbonului.
Portul fluvial al celui mai mare oraș brazilian din pădurea tropicală amazoniană, Manaus, a înregistrat cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902, în condițiile în care seceta a afectat puternic această regiune, fluviul Amazon și râurile afluente pe care sunt transportate cereale dar și provizii esențiale pentru locuitorii din regiune, transmite Reuters.
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în septembrie, iar rata șomajului a scăzut până la 4,1%, ceea ce sugerează că nu există motive pentru o reducere semnificativă de dobândă din partea Rezervei Federale la ultimele două reuniuni din acest an, transmit AP și Reuters.
Activitatea celor mai importante mine de cuarț pur din SUA a fost suspendată din cauza uraganului Helene. Mineralul este esențial pentru producția de cipuri, care ar putea avea de suferit în următoarea perioadă, conform CNN.
Strategia economică a Uniunii Europene este „un război rece economic” cu China, iar Ungaria nu dorește să fie forțată să aleagă între cele două și vrea să continue să facă comerț cu ambele părți, a declarat vineri premierul Viktor Orban într-un interviu la radioul de stat, potrivit Reuters.
Cosmina Bengescu, PHD Senior Compounding Pharmacist, CEO Crisia Farm, va fi prezent la Profit Health.forum Ediția a XIV-a, programat să fie organizat de Profit.ro pe 15 octombrie.
Costul creșelor din Statele Unite, deja ridicat și în continuă creștere, îi obligă pe mulți părinți să lucreze mai puțin sau deloc, ceea ce adâncește inegalitățile, comentează AFP.
Un nou studiu realizat de Universitatea East Anglia (UEA) arată că emisiile de metan provenite din gestionarea gunoiului din fermele de produse lactate sunt mult mai mari decât statisticile oficiale. Aceste emisii ar putea fi de până la cinci ori mai mari decât estimările actuale, ridicând întrebări serioase despre metodele de calcul folosite pentru a raporta emisiile de gaze cu efect de seră (GES), conform site-ului farminguk.com.
China a anunțat că a depus un apel la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), cerând organizației să se pronunțe cu privire la tarifele recente pe care Canada le-a impus importurilor de vehicule electrice și produselor din metal chinezești, transmite CNBC.