Primăria Capitalei va demara lucrări de reabilitare și consolidare la patru poduri și la Pasajul Fundeni. Cea mai mare investiție, peste 13 milioane de lei, va fi la Podul Opera

Primăria Capitalei va demara lucrări de reabilitare și consolidare la patru poduri și la Pasajul Fundeni. Cea mai mare investiție, peste 13 milioane de lei, va fi la Podul Opera
scris 1 feb 2019

Primăria Capitalei va demara procedurile pentru obținerea autorizațiilor de construcție pentru lucrări la patru poduri și Pasajul Fundeni, după ce Consiliul General a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici ai investițiilor. Cea mai mare sumă de bani, respectiv peste 13 milioane de lei, va fi necesară pentru Podul Opera.

Primaria Capitalei va demara lucrări de reabilitare și consolidare la Podul Ciurel, Podul Eroilor, Podul Opera, Podul Timpuri Noi și Pasajul Fundeni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Primăria Capitalei derulează un program de reabilitare a podurilor și pasajelelor din București pe care le are în administrare. În urmă expertizelor tehnice realizate în anul 2017, a rezultat că o mare parte dintre acestea necesită lucrări de reparații ale infrastructurii și suprastructurii. Astfel, proiectele de hotărâre propuse și aprobate în ședința CGMB de astăzi vizează lucrări de reabilitare și consolidare la Podul Ciurel, Podul Eroilor, Podul Opera, Podul Timpuri Noi și Pasajul Fundeni”, a declarat Gabriela Firea.

Guvernul dublează numărul de străini care pot veni anul acesta la muncă în România CITEȘTE ȘI Guvernul dublează numărul de străini care pot veni anul acesta la muncă în România

Suma necesară pentru Podul Ciurel este de 3,8 milioane de lei, cea pentru Podul Eroilor 5,3 milioane de lei, pentru Podul Opera 13,6 milioane de lei, pentru Podul Timpuri Noi 4,9 milioane de lei, iar pentru Pasajul Fundeni 2,6 milioane de lei.

Toate aceste poduri și pasaje sunt în ”stare nesatisfăcătoare”, potrivit rapoartelor de specialitate care au însoțit proiectele de hotărâre.

Administrația Străzilor are în administrare 13 pasaje și 24 de poduri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
primaria capitalei
podul opera