Peste 27.000 de locuri de muncă vacante există la nivel național, cele mai multe dintre acestea fiind în București și în județele Prahova și Arad, iar cele mai puține în Giurgiu, Suceava, Bacău și Mehedinți, județ în care sunt mai puțin de 100 de locuri de muncă disponibile, potrivit datelor transmise marți de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Majoritatea posturilor sunt oferite pentru muncitori necalificați pentru ansamblarea și montarea pieselor și în industria confecțiilor.
Astfel, sunt vacante 27.070 de locuri de muncă: București – 4.600, Prahova – 2.505, Arad – 2.155, Sibiu – 1.774, Timiș – 1.183, Dolj – 1.141, Bistrița-Năsăud – 1.064, Ilfov – 926, Iași – 838, Călărași – 749, Iași – 737, Brașov – 581, Maramureș – 569, Harghita – 552, Hunedoara – 531, Neamț – 505, Dâmbovița - 503, Alba – 481, Argeș – 480, Vâlcea – 447, Buzău – 431, Olt – 431, Tulcea – 430, Cluj – 423, Bihor – 406, Satu Mare – 394, Constanța – 373, Galați – 350, Gorj – 331, Călărași – 324, Brăila – 306, Vaslui – 306, Teleorman – 266, Mureș – 257, Sălaj – 224, Botoșani – 210, Caraș-Severin – 164, Ialomița – 148, Covasna – 127, Vrancea – 123, scrie News.ro.
Cele mai puține locuri disponibile, sub 100, sunt în Mehedinți – 76, Bacău – 57, Suceava – 54 și Giurgiu – 24.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit ANOFM, la nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (2.492), muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.744), lucrător comercial (1.367), agent de securitate (1.226), confecționer-asamblor articole din textile (902), manipulant mărfuri (887), vânzator (858), șofer autocamion / mașină de mare tonaj (731), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (653), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide (578).