Constructorii vor protesta în fața Guvernului, nemulțumiți de planul eliminării facilităților fiscale în sector

Constructorii vor protesta în fața Guvernului, nemulțumiți de planul eliminării facilităților fiscale în sector
scris 13 iul 2023

Constructorii anunță un protest în fața Guvernului, în data de 26 iulie, fiind nemulțumiți de intenția Executivului de a elimina facilitățile fiscale acordate sectorului construcțiilor.

Federația Generală a Sindicatelor „Familia” a anunțat joi, printr-un comunicat, organizarea unui protest față de intenția Guvernului României de a elimina facilitățile fiscale acordate sectorului de construcții, iar manifestarea va avea lor pe 26 iulie, în Piața Victoriei, între orele 9 – 13.

Urmărește-ne și pe Google News

“Graba cu care Guvernul României intenționează să-și încalce angajamentele luate prin PNRR este greu de înțeles. Conform PNRR, «Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii», Guvernul României s-a angajat în fața UE că va modifica Codul Fiscal „în vederea reducerii graduale a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor. Reducerea treptată a stimulentelor fiscale pentru personalul angajat în sectorul construcțiilor va începe în 2025 și se va finaliza până la sfârșitul anului 2028” (subl. n.). Așadar, de ce Guvernul României vrea să introducă dintr-o dată, de la 1 septembrie 2023, o măsură programată pentru a fi adoptată gradual în perioada 2025 – 2028?”, se arată în comunicat, potrivit News.ro

Federația Generală a Sindicatelor „Familia” consideră că acest lucru afectează credibilitatea statului român și introduce o mare doză de instabilitate și lipsă de predictibilitate în mediul economic, afectând atât lucrătorii, cât și firmele din sector.

De asemenea, Federația Generală a Sindicatelor „Familia” mai susține că protestul lucrătorilor din construcții este mai mult decât justificat deoarece veniturile acestora vor fi grav afectate prin această.

“Dragii mei colegi, Guvernul României nu renunță la eliminarea facilităților fiscale pentru constructori si pentru lucrătorii din industria materialelor din construcții. Fac un apel către toate sindicatele afiliate, către toți lucrătorii din cele două sectoare de activitate care vor fi afectați drastic de aceste măsuri să fie prezenți la protestul din 26 iulie de la București. Avem autorizație obținută conform legii. Este momentul să luptăm pentru drepturile noastre. Vrem să muncim în România, nu să fim alungați din țară, în căutarea unor salarii mai bune în străinătate”, a transmis președintele Federației Generale a Sindicatelor „Familia”, Gheorghe Bălăceanu.

viewscnt
Afla mai multe despre
constructori
protest
facilitati fiscale
deficit