Banca Angliei a pus, probabil, capăt celui mai agresiv ciclu de creștere a ratelor dobânzii din ultimele peste trei decenii, pe fondul scăderii inflației și al temerilor tot mai mari legate de recesiune.
Urmărește-ne și pe Google News
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 5,25%, punând capăt unei serii de 14 majorări succesive din decembrie 2021, când ratele erau de doar 0,1%. Cinci membri ai Comitetului de politică monetară au votat pentru menținerea neschimbată a ratelor, iar patru au dorit să le majoreze la 5,5%. Guvernatorul Andrew Bailey, care a avut votul decisiv, a ales să mențină nivelul dobânzilor.
CITEȘTE ȘI Lion Capital și fondatorii Dedeman – aport de capital de aproape 10 milioane euro pentru Vrancart Adjud
Piețele au fost împărțite înainte de vot, mizând pe o probabilitate de aproximativ 50% ca Banca Angliei sa mentina nivelul dobanzilor, după o scădere surprinzătoare a inflației in luna august. Unii investitori se așteaptă în continuare la încă o majorare de un sfert de punct procentual, dar Goldman Sachs și Nomura consideră că ratele au atins acum un nivel maxim, noteaza Bloomberg.
Oficialii băncii centrale au semnalat că înăsprirea monetară este pe pauză și că instuția va reacționa dacă inflația, care rămâne de peste trei ori peste ținta de 2%, nu scade în continuare.
În decembrie 2021, Banca Angliei a dat tonul înăspririi monetare la nivel global și a surprins analiștii cu prima majorare de dobândă din pandemie.