CNAS implementează un program informatic care facilitează schimbul transfrontalier de documente medicale

CNAS implementează un program informatic care facilitează schimbul transfrontalier de documente medicale
scris 5 mar 2018

Casa Națională de Asistență Socială (CNAS) a obținut de la Comisia Europeană o finanțare de aproape 1 milion euro pentru un proiect informatic prin care se va face schimbul de documente referitoare la asistența medicală transfrontalieră. Cetățenii români care vor avea nevoie de asistență medicală în alte state nu vor mai aștepta pentru transmiterea informațiilor prin poștă, situația medicală fiind aproape instantaneu cunoscută de unitățile medicale din străinătate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, CNAS a obținut de la Comisia Europeană o finanțare de aproape 1 milion euro pentru proiectul informatic Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI (OSHIG), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”În contextul în care la nivelul UE se urmărește renunțarea la schimbul de documente pe suport hârtie între instituțiile din statele membre din domeniul securității sociale, în favoarea documentelor electronice, transmise prin intermediul unei platforme unice de comunicare informatică, EESSI, scopul proiectului OSHIG este de a conecta platforma informatică a CNAS (PIAS) cu cea europeană”, anunță CNAS.

Angajații din România și Grecia, pe ultimul loc din UE în privința participării la cursuri de pregătire profesională CITEȘTE ȘI Angajații din România și Grecia, pe ultimul loc din UE în privința participării la cursuri de pregătire profesională

Termenul de implementare a proiectului este decembrie 2019, iar costul total este de 1.247.534 euro, din care 935.651 euro finanțare europeana și 311.833 euro contribuția CNAS.

Având în vedere că România are un mare procent din cetățenii săi în alte state membre UE, CNAS consideră că acest proiect ”va contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea mobilității persoanelor în interiorul Uniunii, deoarece va crește eficiența și va reducere costurile administrative în domeniul asistenței medicale transfrontaliere”.

„Asigurații care au nevoie de asistență medicală în străinătate nu vor mai avea de așteptat până când se efectuează schimbul interinstituțional de corespondență referitoare la situația lor. Practic toate documentele care în prezent se transmit prin poștă dintr-o țară în alta, între CNAS și instituțiile omoloage, vor putea ajunge aproape instantaneu la destinație, cu costuri foarte mici, prin intermediul platformei informatice EESSI” a declarat președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, citat în comunicatul de presă.

OSHIG este gândit ca o extensie funcțională a proiectului European Interoperability for Social Security Institutions in Romania (ESSIR), proiect în curs de implementare de CNAS în parteneriat cu Casa Națională de Pensii Publice (avand rol de coordonator), Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnas
program