Unde-i lege, nu-i tocmeală, și cine nu se supune normei juridice poate fi condamnat și să stea ani buni în pușcărie. În același timp însă o serie de juriști și filosofi susțin că norma juridică, nu trebuie să încalce norma morală. Se ține cont de asta în România? Păi, nu prea. Atunci când nu plătești niște taxe, fiindcă ești nemulțumit de calitatea serviciilor oferite, și ai vrea să-ți procuri bunuri mai ieftine și mai bune din mediul privat, încalci legea și poți ajunge la închisoare. Chiar dacă în felul acesta atragi atenția că norma juridică nesocotește norma morală. Pentru că nu este etic să dai banii pe mâna unor hoți. A finanța activitatea infracțională echivalează cu încălcarea normei morale. Deci, ceea ce faci tu este evaziune fiscală sau legitimă apărare?
În fine, despre aceste lucruri am mai scris, acum îmi propuneam doar să le probez. Și nu e greu de văzut că în țările cu legi ce nu corespund principiilor etice, care se plasează departe de natural, nu sunt sinergice, pe oamenii îi costă mulți bani să se apere și petrec la tribunal mult timp, care, în definitiv, este tot bani.
Iar firmele puternice, care nu riscă să se apere făcând evaziune fiscală, își angajează “armate” de juriști, contabili, inspectori de resurse umane, personal cufundat în hârtii, care, uneori, e mai bine tratat și remunerat decât cel productiv, numai pentru că ferește respectivele companiile de legile stufoase ale statului. Și dacă e să comparăm acești funcționari privați cu birocrații plătiți de la bugetul statului se observă că nu e nicio diferență, ei sunt tot un soi de bugetari, care însă lucrează în sistemul privat.
Dar tocmai din cauza acestei legislații stufoase, devenite astfel ca urmare a intereselor politicienilor, “completate” cu normele de aplicare ale birocraților, apar megacompaniile, create de proptelele intervenționiste de reglementare, ce minează dinamismul piețelor, văzut în vremurile în care “legea” era făcută de două milioane de IMM-uri, nu de 20 de corporații. De ce se merge totuși pe mâna celor mari? Pentru că sunt mai ușor de administrat de către birocrații de stat cu ajutorul funcționarilor privați, chit că rezultatul nu prea mai are nicio legătură cu capitalismul, zis și economie de piață.
Din păcate însă, menționarea unor astfel de defecțiuni nu e în măsură să înlăture rapacitatea birocrației. Îndreptarea ei se poate face numai dacă legile sunt redimensionate în așa fel încât să reflecte Constituția. În acel moment n-ar mai apărea atâtea spețe juridice, ce ar trebui rezolvate cu atâta cheltuială și personal indirect productiv. Aceste lucruri se petrec atunci când legea nu corespunde principiilor etice. Sau, mai clar spus, se văd în momentul în care statul nu dorește să fie transparent, norma juridică o încalcă pe cea morală, și cultivă astfel hazardul moral și selecția adversă. Atunci au “putere” juriștii, contabilii și inspectorii de resurse umane, funcționari cocoloșiți de mediul privat, dar care, paradoxal, constituie repere anticapitaliste.
Apropo, atât timp cât România este definită, prin Constituție, ca un stat social, ce șanse reale are o mișcare de dreapta să dobândească aderenți? Într-un stat de acest fel, mișcările ce se autointitulează liberale nu vor fi conduse de persoane cu vederi de dreapta, ci de unele care încearcă să salveze aparențele cu un discurs ritos, ce nici măcar nu va conține prea multe elemente doctrinare, urmărind numai și numai să obțină foloase necuvenite de pe urma solidarității sociale. Căci, nu-i așa?! România este un stat social.
