La mine în Dâmbovița, bătrânii care au cochetat pe vremuri cu politica povestesc că în primăvara lui '68, când a venit în vizită în România, generalul Charles de Gaulle ar fi trecut și prin județul nostru. Când coloana oficială care-l însoțea spre Târgoviște, unde francezii voiau să ridice un combinat de oțeluri, a intrat în pădurea de la Dragodana, pe președintele Franței l-a tăiat pișarea. Mai era destul de mers până la Târgoviște, iar De Gaulle, om la aproape 80 de ani, nu mai avea vezica din Primul Război Mondial, cu care pornea fără griji la luptă după două sticle de vin.
Coloana oficială a tras pe dreapta - spune legenda locală - iar generalul a traversat cu pași mari drumul, a intrat câțiva metri în pădure și s-a ușurat în spatele unui stejar. Comuniștii au tras repede învățături din experiența aia și au vrut să evite alte momente jenante. Dacă Regina Angliei, să zicem, s-ar fi aventurat până la Târgoviște și nu s-ar fi găsit copacul potrivit pentru ea?
Comuniștii au pus osul la treabă și au ridicat, exact la locul faptei lui De Gaulle și în cinstea lui, un restaurant trăsnet pentru vremurile alea: Hanul Dragodana. În anii următori situația politică din România s-a răhățit, iar președinții de stat care ne-au vizitat țara n-au mai bătut județele, ca să poată înflori în urma lor hanuri și hoteluri. Nu s-au construit nici măcar toalete publice pe șoselele aglomerate, iar acum, la jumătate de secol distanță, parcările din păduri sunt ninse cu bucățele de hârtie igienică folosită.
Cei care l-au aplaudat pe De Gaulle atunci, în '68, când a ajuns la Târgoviște, sunt morți sau aproape morți, adică pensionari care supraviețuiesc din mila statului. Când am intrat sâmbătă la prânz pe ușa hanului Dragodana, părerea mea despre bătrânii săraci din județ s-a schimbat brusc: restaurantul principal era plin cu familii ori cupluri, iar sala de nunți de alături gemea de moși și babe. Ăsta e semn clar că județul funcționează ca un land austriac, dacă atât de mulți oameni în vârstă de la țară își permit să ia prânzul la cârciumă în weekend.
I-am privit curios: moși cu haine ponosite, pufoaice de pe vremea Sovrom-ului, căciuli de miel și cizme de cauciuc, femei în vârstă cu basmale și costume clasice de babe de la țară, greu de descris, pe nuanțe de maro și gri, iar printre ei, ici și colo, câte un tip mai tânăr, cu bască și figură de om care muncește cu ziua pe la alții pentru o litră de țuică. Poate erau 100 de oameni, poate mai mulți. Nu știu. Mâncau toți cu ochii în farfurii fie friptură la grătar, fie mici.
M-am gândit că au un parastas, pentru că păreau exact modelul de oameni de la țară care frecventează pomenile și pe care îi vezi în cortegiu, alături de rudele și de prietenii mortului. Genul acela de oameni care se îmbulzesc să culeagă de pe jos monedele aruncate de familia îndoliată. Dar nimeni nu purta doliu și nu părea trist. Erau doar obosiți și înfometați.
Hanul Dragodana și-a pierdut strălucirea de odinioară, dar mâncarea nu e rea și nici scumpă. Am comandat ceva și m-am dus la baie, să mă spăl pe mâini. Doi moși, îmbrăcați la fel ca cei din sala de nunți, se ciondăneau în budă, gesticulând aprins.
- Ce e, bre, cu atâta lume în restaurant?, l-am întrebat pe unul dintre ei cu respectul datorat bătrânilor la noi, la țară.
- Am fost la miting cu PSD-ul și ne-am oprit aici să mâncăm, mi-a răspuns omul.
Abia atunci am făcut legătura: autobuzele răpciugoase parcate în fața hanului și demonstrația pe care partidul o organizase mai devreme la Târgoviște, unde se strânseseră mii de simpatizanți ai guvernului Grindeanu.
Hanul Dragodana părea singura opțiune decentă pentru grupurile mari de fani PSD din apropierea Găeștiului. În afara lui, în zonă mai funcționează un singur restaurant cu săli de nunți pe care să le poți umple la prânz cu grupuri mari de oameni, fără să deranjezi clienții obișnuiți. Dar acea cârciumă îi aparține unui fost deputat PDL și n-ar fi fost o opțiune corectă politic pentru pesediști. Restaurantul Rodiv și-a trăit vremurile de glorie pe timpul Elenei Udrea și al lui Traian Băsescu.
Când a venit chelnerița cu mâncarea, am întrebat-o direct:
- Ce le-au dat ăștia de la PSD oamenilor să mănânce?
Femeia mi-a răspuns și ea fără ezitare:
- Au fost două tipuri de meniu, la alegere: ciorbă de văcuță și piept de pui la grătar, cu piure, sau ciorbă de burtă și mici.
Femeia mi-a dezvăluit că cea de-a doua variantă a avut mai mare succes. Tot meniul costa undeva la 35 de lei, mi-a mai spus. Am înțeles că mai veniseră și alte grupuri de mintingiști, iar unii luaseră chiar și micul dejun la han.
Un tip de la o masă vecină, auzind discuția, s-a băgat în vorbă:
- Și banii ăștia de unde credeți că sunt? Nu tot de la noi?
După o vreme bătrânii au terminat masa și au ieșit încolonați din restaurant. Un gagiu tinerel și bine îmbrăcat, cu frizură modernă și geantă pe umăr, părea că-i mână de la spate și îi verifică dacă ies la număr.
Seara, în drum spre București, am sunat câțiva prieteni din Dâmbovița și fiecare mi-a povestit ce știa. Prin comune se zvonea că unii oameni ar fi fost stimulați cu câte 50 de lei ca să vină la miting, iar alții cu o masă la restaurant. Au fost și unii care au mers gratis, din convingere, simpatizanți sinceri și dezinteresați ai partidului.
- Îi știu pe mulți vecini care au fost aduși acolo, mi-a spus unul dintre prieteni. Sunt oameni amărâți, care trăiesc din ajutoare sociale. Au luat la miting chiar și oameni bolnavi, cu cancer sau alte necazuri grave, care primesc bani de la primărie.
Seara, la televizor, am văzut o procesiune tristă de oameni necăjiți, o "conjurație" a bătrâneții, lipsurilor și ignoranței. Am admirat-o pe Rovana Plumb, care urla în microfon, plesnind de prosperitate, urmărită de guri căscate care nu consumă într-un an cât plătește ea pe o masă la restaurant.
Am înțeles încă o dată că România nu sunt cei 2-300.000 sau un milion de intelectuali cu lanterne la smartfon, care au ajuns să iasă duminica în stradă pentru că e cool să deseneze cu trupurile lor drapelul României, steagul UE sau chipul lui Donald Trump. Ăia care se bat pentru pomeni, care se omoară cu tigăile în cap la deschideri de magazine, n-au periuțe de dinți și se cacă în fundul curții sunt România reală.
O turmă de oameni necăjiți, ca cei pe care-i vezi prin curțile spitalelor de provincie și prin autogările orașelor mici, invadase sâmbătă Târgoviștea cu sloganuri scoase la imprimantă. Poate că nici nu înțelegeau ce scrie pe hârtiile alea, pe care mi le imaginez concepute undeva la căldură și cu un pahar de vin în față de vreun consilier bine plătit. Jalnicul cortegiu te făcea să înțelegi că partidul care a târât lumea la miting n-a evoluat prea mult de pe vremea PCR-ului, când oamenii erau luați cu arcanul și scoși în stradă ca să scandeze cât de iubit și respectat era Tovarășu'.
Dar nici măcar atunci, înainte de '89, manifestațiile pline de elan muncitoresc de pe străzi și stadioane și cântecele patriotice înflăcărate nu mai păcăleau pe nimeni. În toată lumea se știa cât de rău trăiau românii. Vremurile bune, în care Ceaușescu mai vrăjea încă străinătatea, începuseră în '68-'70, când au ajuns aici De Gaulle și Nixon, și apuseseră zece ani mai târziu, când Nicolae și Elena s-au dus în vizită la Regina Marii Britanii și s-au plimbat cu trăsura prin Londra. Tot ce-i mai gâdila orgoliul bolnav lui Ceaușescu în anii '80, când nimeni, nici Europa și nici românii, nu mai credea în el, erau oamenii scoși cu forța la demonstrații și obligați să se prefacă mulțumiți și să-i scandeze numele.
Cum poate cineva să creadă acum că bătrâni cu venituri de cel mult câteva sute de lei pe lună, care-și târăsc existența de la o zi la alta, pot ieși de capul lor în stradă ca să-și exprime bucuria și susținerea pentru Guvern? România e plină de oameni care trăiesc din ajutoare sociale și care nu-și permit niciodată să mănânce la restaurant pe banii lor. Cu veceul în fundul curții, viețuiesc fără canalizare și încălzire centrală, spălând-se sâmbăta seara la lighean, ca pe vremea lui Burebista. Că ei au rămas în stadiul ăsta suntem toți de vină, de la Burebista încoace, dar mai ales partidele care și-au împărțit în ultimii 27 de ani ciolanul în România: PSD, PNL, PDL ETC.
Văzând mitingul de la Târgoviște, am înțeles că PSD poate să scoată în stradă milionul de oameni cu care amenința Dragnea. Ei există și sunt mult mai mulți de un milion. Acum așteaptă un semn acolo, în căsuțele lor dărăpănate, îmbrăcați în pufoaice, cu cizme de cauciuc și căciuli de miel. Trebuie doar ca partidul să găsească loc pentru toți în restaurante sau să-și permită să le plătească cei 50 de lei.
Dacă suntem un popor despre care legenda spune că a ridicat un han pe locul unde s-a pișat un președinte francez, dacă l-am cântat pe Ceaușescu cu burțile goale, în timp ce ne ținea în frig și întuneric, ne mai mirăm că ne vindem pe o ciorbă de burtă și doi mici și că suntem în stare să dansăm la propriul nostru parastas?
Dar treburile nu sunt atât de simple precum par. Ceaușescu a înțeles prea târziu, dacă într-adevăr a înțeles, că zeci de mii sau sute de mii de oameni înfometați care ies în stradă ani de-a rândul, îți scandează numele și-ți închină ode, nu sunt o garanție că poți să-i duci de nas la infinit.
Singurul lucru pe care-l uită PSD-ul e că de la un miting organizat i s-a tras lui Ceaușescu în '89, când a încercat să scape cu elicopterul. Atunci când a fugit spre Târgoviște, unde credea că-l iubesc oamenii care-l aclamaseră de atâtea și atâtea ori.
