Am avut la un moment dat un șef, la un ziar, care spunea: Exprimă-te simplu, ca să înțeleagă și mama! Mereu am fost tentat să-i spun: Trimite-o pe mama ta la școală! Dar n-am făcut-o, fiindcă femeia n-avea nicio vină, el nu înțelegea noțiunile de bază, deși patronul avusese curajul să-l pună să conducă o publicație.
Așadar, când șefii numiți ca oameni de încredere nu înțeleg, își scot mamele la înaintare ca să sugereze că dacă ei nu pricep nu o poate face nici publicul. Doar Academia Cațavencu a avut curajul să discute de cititorii lor mai inteligenți decât ei. Și la un moment cititorii n-au mai contat chiar deloc, fiindcă ziarele în loc să trăiască din vânzarea produsului au ales să fie susținute din reclama primită de la companiile cu poziție dominantă, ceea ce a făcut ca în locul interesului cetățeanului să fie apărat cel al sponsorului. Adică, dacă respectiva corporație vine cu un serviciu controversat, ce poate trezi suspiciunea că-l afectează pe cititor/consumator/opinie publică, publicația susținută are tendința să “îngroape” adevărul care provoacă deranj sursei de bani.
Să ne întoarcem însă la început, la mama celui care mi-a fost șef. El pleda pentru jurnalismul simplu. Deși din perspectiva asta nici nu prea poate fi altfel în România. Iar când spun acest lucru nu mă refer la faptul că în cele mai multe cazuri se culeg informații din stradă pentru a fi returnate tot acolo, fără niciun fel de aport din partea ziaristului, de parcă n-ar fi nicio diferență între el și omul de pe stradă, ci la faptul că piețele sunt atât de puțin dezvoltate la noi, încât nu prea are ce să fie complicat în ziaristica economică.
Haideți să luăm câteva exemple la întâmplare ca să se verifică spusele lui Horațiu Mălăele: ”Se anunță sfârșitul, toată lumea va muri. Cine vrea să trăiască să vină în România, noi suntem cu 50 de ani în urmă”?! Acest fapt se vede clar când ne uităm la niște titluri - cele pentru populație - ce nu pot fi tranzancționate pe piața secundară. Și nu doar asta ne face primitivii Europei, ci și aceea că statul a derulat Programul Prima Casă fără să se poată refinanța ipotecile. De fapt nu se poate obține lichiditate în România cu niciun fel de ipotecă sau hârtie comercială, precum biletele la ordin.
Principalele instrumente acceptate la refinanțare la noi sunt titlurile statului, dar cele emise către companii, nu pentru populație. Deși acesta nu-i un motiv de laudă, ci un alt semn de subdezvoltare, în condițiile în care riscul de dobândă nu este rupt de cel de credit și piața de produse derivate e ca și inexistentă.
Iar titlurile de stat pentru populație se achiziționează de la Trezorerie, care e bancă din moment ce deschide conturi și atrage banii populației prin intermediul unor certificate similare cu depozitele bancare. De ce nu are propriile POS-uri pentru ca poliția prin agenții săi, casieria primăriei generale și poșta să fie înzestrate cu ele și pe baza cardului - ce conține mai multe elemente de siguranță decât buletinul - să se verse banii cu identitate clară și să fie administrați pe destinații bine stabilite? Ce se întâmplă, sistemul funcționează tot pe principiul cazanului comun? Cu acest prilej merită reamintite nu doar vorbele lui Mălăele, ci și cele ale lui Ilie Șerbănescu, ce spunea că suntem o țară bananieră, dar care nici măcar nu produce banane.
Iată o realitate simplă, care se potrivește de minune cu fostul meu șef și mama lui. Personal eu aș prefera complexitatea și cei care se ocupă cu presa, prin talentul lor, să releve simplu lucruri complicate. Cam asta sugerează și Nassim Nicholas Taleb, și chiar o face în Antifragil, care e o carte ce prin simplitatea ei se deosebește de Lebăda Neagră.
Taleb a plecat de la activitatea sa complicată de trader, a scris cărți despre opțiuni Vanilla ca să ajungă la Antifragil, la el nu s-a pus problema să se păstreze un context simplist ca să înțeleagă și mama fostului meu șef, pensionară, importantă forță de vot, ci să fie simplificate chestiunele complicate pentru ca marea masă să învețe și să prindă drag să meargă la școală pentru a învăța mai multe. Altfel dacă presa rămâne în zona știrilor simple, culese dintr-o țară/economie săracă în evenimente, fiindcă forțele pieței sunt mai mult în stare latentă, cu alte cuvinte dacă se rezumă să ofere informația brută fără să încerce să o analizeze pentru o face subiect de dezbatere și să permită minților să umble, oamenii rămân simpli, ușor de manipulat, și ziarele se confundă cu oficioasele. Într-un asemenea caz politicul își păstrează dominația asupra poporului, dar economia-l trădează, fiindcă resursele rămân cu un grad redus de utilizare.
