E greu de făcut o ierarhie, după nocivitate, în lunga listă de probleme pe care le creează trecerea la impozitarea globală a gospodăriilor, în forma gândită de guvernul PSD. Una iese, totuși, în evidență, mai odioasă poate decât celelalte: odată implementat sistemul și creată armata de pseudo-consultanți fiscali necesari pentru a ajuta cu forța oamenii să se descurce cu o problemă nou creată de stat, ne putem lua adio de la orice încercare de simplificare în viitor, când ne vom da seama că tot mai bun e un sistem necomplicat.
Ce politician se va încumeta să lase vreodată pe drumuri 35.000 de oameni, luându-le de la gură “pâinea” contribuabililor arondați obligatoriu? Încercări mult mai timide de reformă sau informatizare în instituțiile publice au fost blocate sau îngreunate când cineva a pus clasica întrebare: și cu funcționarii angajați acum ce facem, îi trimitem în șomaj? Cum să mai revii vreodată la cota unică sau la un sistem simplu, în care nu ai nevoie de specialist pentru a da statului bani?
Cine a conceput proiectul noului sistem s-a asigurat că creează un viitor sigur pentru o nouă “castă” profesională, căreia îi vom fi captivi pe termen lung. Văzând toate neajunsurile pe care noua formă de impozitare le creează, inclusiv pentru bugetul statului, nu-mi rămâne să cred decât că singurul scop al “reformei fiscale” este crearea unei feude sigure pentru cei 35.000 de “specialiști”. O parte vor fi strânși, probabil, din rândurile funcționarilor pe care o eventuală reformă în aparatul de stat i-ar lăsa fără slujbă, alții dintre consultanții fiscali deja existenți, mulți proveniți tot din aparatul Ministerului de Finanțe și reuniți într-o Cameră inventată în urmă cu mai mulți ani. Acestora din urmă, politicienii s-au tot chinuit până acum să le dea de lucru prin efectul legii, pentru a compensa lipsa de interes a clienților voluntari. S-au inventat, în timp, “ștampile de pe timbru” și avize inutile care trebuie obținute obligatoriu de la un consultant fiscal de către firmele care, altfel, nu ar fi apelat vreodată la un astfel de “ajutor” suplimentar celui deja obținut de la contabil.
Nu a fost suficient, feuda nu era destul de mare. O “piață” de milioane de persoane fizice se irosea nealocată obligatoriu serviciilor de consultanță fiscală, de care, cu un sistem de impozitare prea simplu, nu ar fi avut vreodată nevoie.
Chiar și înainte de introducerea cotei unice, când funcționa impozitul pe venitul global (IVG), sistemul tot era prea simplu: declarațiile de venit puteau fi completate cu ușurință de contribuabili, fără prea munte indicații din partea doamnelor de la ghișeele Fiscului. Iar obligativitatea depunerii declarațiilor IVG nu o aveau atunci, oricum, decât cei care obțineau și alte venituri în afara salariilor. Cu puține deduceri aplicate în cazuri speciale, completarea era floare la ureche. Mureai de foame dacă așteptai mușterii la biroul de consultanță fiscală.
Era timpul pentru ceva revoluționar! Ceva măcar la fel de complicat ca sistemul de care încearcă de ani de zile să scape americanii, îngropați în zeci de mii de pagini de reglementări necesar a fi cunoscute înainte de completarea declarațiilor anuale de impozit. Și dependenți de casta consultanților fiscali, ce împiedică printr-un lobby puternic orice tentativă de simplificare a fiscalității.
Și ca feuda să fie chiar mai sigură decât la americani, unde apelarea la consultantul fiscal, deși necesară majorității oamenilor, este opțională, în România “consultanța” va fi obligatorie. Indiferent dacă contribuabilul este doctor în economie sau în drept fiscal, va fi arondat unui specialist autorizat, pe care fie și-l va alege din lista celor aprobați în circumscripție, fie i se va repartiza automat de către stat.
Bineînțeles că termenul de “consultant” este o glumă, un eufemism menit a oferi acoperire promisiunilor făcute de politicieni că acesta va fi ca un “medic de familie“, un fel de avocat al gospodăriei. Nu contează că va fi angajat de stat, plătit de stat cu 10.000 de lei lunar, inclusiv prin comisioane ce depind de mărimea impozitelor pe care le va calcula în sarcina “clienților arondați“, deci direct interesat ca soluția fiscală să fie favorabilă bugetului, nu contribuabilului.
Cât de retardat semantic își închipuie că le este electoratul? Cât de greu este ca orice om să-și dea seama că are de a face, de fapt, cu un agent fiscal al statului, nu cu un “consultant” fiscal. Că toți cei 35.000 de specialiști trimiși să ajute cu forța vor fi întruparea Jupuitului, agentul care venea periodic la Moromete în ogradă cu fonciirea, iar dacă nenorocitul de evazionist nu se conforma, punându-i în pericol leafa dată de stăpânire, trimitea frumos portăreii să-l execute, luându-i vita din bătătură. Clienților nemulțumiți, Jupuitul “consultant” le va transmite, probabil, același lucru ca înaintașul interbelic: n-ai ce-I face, domnule, anul ăsta Finanțele e mai a dracului ca oricând!
