Frazele care au aruncat Facebook-ul și tot Internetul românesc în aer săptămâna trecută:
"Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele".
Precum și:
"Aș desființa agricultura și nu aș domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenți ai vânătorilor și culegătorilor, nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri în loc de cupluri".
Autoare – Oana Maria Bogdan, membră de frunte în conducerea partidului PLUS al lui Dacian Cioloș și fost secretar de stat la Ministerul Culturii în Guvernul tehnocrat al acestuia.
Caracterizări: comunism, Leninism/Lennonism, Rousseauism, filmul Avatar cu "ăia albaștri", Ipoteza Gaia etc. Alte referințe: Green New Deal-AOC, Naomi Klein, durabilitate, sustenabilitate, dreptul la locuire, dreptul la climă, epuizarea resurselor etc. Înfierări, mișto-uri, solidarizări.
Tuturor reacțiilor, contra sau pro, le-a lipsit contextul. Căci ceea ce pare a fi la prima vedere un soi de reverie vag-filosofică destul de inconsistentă ar putea fi expresia, verbalizată ingenuu, unei preocupări (chiar deformații, ar spune răutăcioșii) profesionale extrem de concrete și de actuale și care ține inclusiv de reglementare. Căci înainte de a fi politician, Oana Bogdan este unul dintre arhitecții și urbaniștii de top ai Belgiei și ai Europei. În această calitate profesională, a înființat în 2007 la Bruxelles, alături de prestigiosul arhitect local Leo Van Broeck, firma de profil Bogdan & Van Broeck Architects.
Iar partenerul său de afaceri Leo Van Broeck este de 2 ani și jumătate ceea ce s-ar putea numi, cu o expresie parțial familiară publicului românesc, arhitectul-șef al Guvernului regiunii Flandra din Belgia. Oana Bogdan însăși a fost, în perioada 2007-2012, membru al Comisiei de Experți pentru Arhitectură și Design din cadrul Guvernului Comunității Flamande. Cu rol consultativ pe lângă Guvernul flamand, instituția arhitectului-șef al Flandrei are ca obiectiv "promovarea calității arhitectonice și urbanistice" în domeniul construcțiilor.
"Misiunea socială a arhitecturii moderne, definită de Mișcarea Modernă în secolul trecut – efortul de a stabili un nivel de trai decent pentru toți – a fost înlocuită de speculație și marketing. Arhitectura a devenit un instrument de capital. Dacă înainte de 1970 clădirile erau privite în primul rând ca o cheltuială publică, după 1970 ele au devenit mai mult un mijloc de a obține venituri, ceva de avut în speranța că îi va crește valoarea în timp, peste valoarea reală de utilizare. Acest lucru a contribuit la o presiune crescândă asupra bugetelor de construcții și a dus la o arhitectură care să genereze profit pe termen scurt. Pe piața „imobiliară”, economistul ia rolul arhitectului. Astăzi logica unei clădiri servește în principal pentru a promova dezirabilitatea din punct de vedere economic, iar arhitectura valorează cât sunt alții dispuși să plătească pentru ea. Statul are abordări din ce în ce mai reactive la planificare și plasează mai multă responsabilitate asupra partenerilor privați, instituțiilor de cercetare, grupurilor financiare și asociațiilor non-guvernamentale. Centrul de putere se mută de la stat în domeniul privat, pe fondul general acceptat al creșterii nivelului de complexitate. Influența sectorului public este în continuă scădere și inițiativele de construcție a orașului ajung așadar din ce în ce mai mult apanajul sectorului privat. Proiectarea unui oraș devine un exercițiu strategic determinat de considerente economice, mai degrabă decât un efort de planificare condus de parametri spațiali, ceea ce duce la prăbușirea unui sistem adecvat și cuprinzător de planificare urbană. Deoarece am încredințat economiei de piață atât de multă putere de a decide modul în care se fac orașele, acestea se confruntă acum cu o problemă fundamentală, care impune o schimbare politică și care reprezintă o oportunitate pentru arhitecți să se implice în elaborarea politicilor", scria Oana Bogdan într-un articol din publicația Zeppelin.
Oana Bogdan și Leo Van Broeck, la un interviu în 2015. Sursă foto: captură Vimeo
Tot în 2016, proaspăt numit în funcție, noul arhitect-șef al Flandrei, Leo Van Broeck, a fost unul dintre principalii artizani ai unei propuneri de politică publică a Executivului flamand numită foarte sugestiv beton stop. Propunerea a fost rodul unui acord între partidele din coaliția guvernamentală și nu a fost încă transpusă în legislație.
În ce constă beton stop? Este vorba despre întocmirea unui plan urbanistic general obligatoriu pentru întreaga regiune în baza căruia, începând din 2025, să se limiteze semnificativ ocuparea cu construcții noi a terenurilor libere "virgine" aflate în spațiu deschis (neconstruite vreodată, verzi, în special din mediul rural), iar din 2040 să se interzică cu totul construcțiile pe astfel de terenuri, fie că e vorba de proiecte rezidențiale, comerciale, industriale, de infrastructură sau de orice alt tip. Proiectul a fost motivat inclusiv prin "necesitatea limitării schimbărilor climatice".
Practic, se vrea ca, din 2040, să nu se mai construiască nimic pe terenurile libere de construcții situate în spațiu deschis, ci doar pe terenuri pe care s-a mai construit anterior, fie prin demolări, fie prin dezvoltări suplimentare, reconstruiri, consolidări, reabilitări etc. Cine vrea totuși să construiască pe o parcelă liberă va putea să o facă doar dacă redă "naturii" o parcelă de dimensiuni echivalente. Și mai concret: toate parcelele de teren în prezent neconstruite, dar situate juridic în intravilan și deci construibile, vor intra din 2040 în extravilanul neconstruibil și vor rămâne acolo.
Scopul declarat este limitarea expansiunii urbane în rural, manifestată prin construirea de suburbii, limitare care ar urma să fie compensată prin creșterea densității populației în mediul urban și prin reducerea suprafețelor clădirilor în general și locuințelor în special. Regiunea flamandă a Belgiei se bucură în prezent de una dintre cele mai reduse densități de populație din Europa. Ținta este conservarea naturii cu prețul aglomerării orașelor.
Proprietarii de terenuri în prezent construibile ar urma să fie despăgubiți cumva de Guvern, fie cu terenuri pe care să poată construi la schimb, fie în bani (lucru care, într-un context mult mai puțin radical, s-a întâmplat și în România), promitea atunci ministrul flamand al Mediului din acel moment, Joke Schauvliege, principala promotoare a măsurii la nivelul Executivului din Flandra.
"Guvernul ar trebui să acorde și facilități fiscale. Măsura va face viața mai frumoasă pentru fiecare. Opțiunea de a locui la țară ne distruge zonele verzi. De asemenea, oamenii devin tot mai dependenți de mașini. Calitatea vieții noastre nu se va deteriora, dimpotrivă. Asta pentru că vom face ca și orașele să devină mai verzi, pe măsură ce vom locui în ele în număr tot mai mare", declara partenerul de firmă al Oanei Bogdan în 2016, proaspăt numit arhitect-șef al Flandrei.
Revenind, deci nu se va renunța la proprietate ca atare, ci (forțat, prin lege) la o parte esențială a dreptului de proprietate, respectiv la o componentă a dreptului de utilizare a proprietăților imobiliare constând în terenuri. De asemenea, flamanzii nu vor trăi "în grupuri în loc de cupluri", dar vor trăi mai înghesuiți, iar noua politică va favoriza decisiv condominiile, locuirea colectivă, în fața locuințelor unifamiliale, a caselor în sens clasic.
În toamna anului trecut, Leo Van Broeck și-a expus mai pe larg filosofia asupra proprietății imobiliare, într-un interviu acordat cu ocazia reeditării cărții din 1968 "Cea mai urâtă țară din lume" a arhitectului belgian Renaat Braem, o critică inclusiv ecologistă a politicilor urbanistice postbelice ale Belgiei. Braem a fost elev al lui Le Corbusier și a susținut că toate terenurile, de orice tip, trebuie să se afle în proprietatea statului, pentru a se pune capăt "speculei imobiliare".
"Pământul este precum apa și aerul. Devreme ce toată lumea trebuie să poată respira, oxigenul nu poate fi cumpărat și vândut. Acest lucru trebuie aplicat și în ceea ce privește spațiul și terenurile. Pământul este mama noastră și mama noastră nu ne răsfață. Nu susțin naționalizarea terenurilor, e o soluție comunistă și știm că nu funcționează. Însă utilizarea terenurilor trebuie administrată în mod colectiv, de către Guvern. Guvernul trebuie să decidă ce și unde se poate construi, dar totodată și ce clădiri trebuie demolate", declara Van Broeck publicației Knack în septembrie 2018.
Încă din 2016, Leo Van Broeck propunea politici de planificare și reglementare urbană care să stimuleze creșterea densității populației în orașe și compactarea arhitectonică, construirea de ansambluri rezidențiale în care să poată locui din ce în ce mai mulți oameni pe suprafețe tot mai mici: "Cât timp va exista supraofertă de terenuri, nu vom atinge acest obiectiv. O politică bună trebuie să creeze penurie de terenuri".
iar într-un interviu din 2015: "Societatea globală e tot mai conștientă că planeta noastră este la finalul resurselor ei. Arhitectura ține de utilizarea spațiului, de organizarea spațiului, de încercarea de a face asta pe o planetă care este suprapopulată și care a devenit prea mică, a devenit o cu totul altă profesie față de anii anteriori. Arhitecții sunt ca niște chirurgi care operează pe o suprafață foarte bolnavă, care suferă. Timp de secole, arhitectura a funcționat aproape ca un complice vinovat de distrugerea suprafeței Pământului. Acest lucru poate fi inversat: arhitectura poate fi vârful de lance al unui viitor ecologic al planetei dacă arhitecții vor schimba omenirea în loc să o slujească și, în schimb, vor sluji întregul mediu natural. Asta pentru că sursa tuturor problemelor ecologice este utilizarea excesivă a terenurilor. Și chiar în această privință arhitecții pot interveni: cea mai ecologică clădire este cea pe care nu o construiești. Dacă ne vom concentra pe reducerea utilizării terenurilor, noi, arhitecții, ne putem transforma din cea mai vinovată profesie de pe planetă în cea mai ecologică. Poate dacă arhitectura ar înceta să mai fie practicată într-o modalitate antropocentrică, dacă n-ar mai servi doar nevoile și capriciile speciei umane, ci ar deveni un actor responsabil în lume... Arhitectura nu ar trebui să se joace de-a Dumnezeu, dar are potențialul de transforma pas cu pas societatea și de a avea un impact asupra nivelului de resurse despre care oamenii cred că au nevoie pentru a duce o viață încărcată de sens".
Între timp, socoteala de acasă a urbaniștilor și politicienilor nu s-a potrivit cu cea din târg. Așa cum era de așteptat, anunțul intenției de a limita din 2025 și de a interzice din 2040 construcțiile pe terenuri libere a generat în rândul flamanzilor o adevărată isterie a solicitărilor de certificate de urbanism în vederea construirii, adică exact opusul a ceea ce viza măsura. Astfel, în primele 11 luni din 2018, numărul de solicitări de astfel de certificate a crescut cu peste 40% față de întreg anul 2017, la peste 20.000, în timp ce în Valonia și în Bruxelles, care nu vizează politici similare, au scăzut.
Mai mult, Consiliul de Stat al Belgiei, care funcționează ca o Curte Constituțională în chestiuni administrative, a decis recent că proiectul Guvernului flamand este insuficient fundamentat și nu poate avansa înspre adoptare în forma actuală, "fiind lipsit de structură logică și conținând suprapuneri, goluri și erori materiale". În plus, Consiliul a cerut și un studiu de impact asupra mediului. În consecință, dat fiind că în mai sunt programate alegeri, proiectul nu va mai fi înaintat Parlamentului în actuala legislatură.
O altă problemă identificată de Consiliul de Stat în proiect se leagă de prevederile privind compensațiile pentru proprietarii de terenuri afectați, care, în viziunea instituției, încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii. Astfel, doar cei cu terenuri situate în zone vulnerabile sau cu risc de inundații ar urma să fie despăgubiți pe loc, restul ar trebui să mai aștepte.
Reacția arhitectului-șef Leo Van Broeck la vestea amânării: "Casa a luat foc, iar noi stăm să verificăm valabilitatea autorizației de securitate la incendiu și dacă apa are calitatea de a stinge focul! Oamenii s-au mișcat prea încet din teamă de schimbare, dar și din cauza unor obiecții de înțeles, căci nu este prevăzută nici o soluție pentru zonele rurale. Finanțarea locală trebuie revizuită urgent. Dacă te concentrezi doar pe interdicția construirii pe spații libere, fără să oferi alternative, măsura e greu de digerat, bineînțeles. Nu există nici o regiune din Europa care să consume mai mult spațiu pe cap de locuitor decât Flandra, iar creșterea are loc de de ani de zile: familiile sunt mai mici, locuințele sunt mai mari, tot mai mulți au câte două locuințe, iar parcelările sunt tot mai mari și mai multe. Orașele noastre au densități de populație anormal de mici. Bruxelles-ul are în medie 7.000 de locuitori pe kilometrul pătrat, în vreme ce Parisul are 22.000. Suntem cel mai mare consumator de spațiu din Europa și trebuie să acționăm acum, nu în 2040".
Caz clasic de rezistență la planificare.
Politicianul social democrat german Hans-Jochen Vogel, fost ministru al Planificării Urbane și primar al Berlinului, în documentarul "Drama proprietății". Sursă foto: YouTube
Subiectul proprietății ca element decisiv de influență asupra arhitecturii și urbanismului este o preocupare constantă a biroului Bogdan & Van Broeck Architects. Cei doi parteneri de afaceri au contribuit la publicația "Problema proprietății. Controlul asupra pământului și bunurile publice" (în care Oana Bogdan tratează subiectul "acaparării colonialiste" de terenuri din cadrul proiectului minier aurifer de la Roșia Montană), lansată cu ocazia Bienalei de la Veneția de anul trecut, dar și la documentarul "Drama proprietății" din 2017, în care se promovează mai multe idei posibile de control colectiv asupra terenurilor construibile urbane, ca reacție la actualul establishment "neoliberal", generator de "speculații imobiliare".
O dezbatere publică pe aceeași temă, cu participarea consistentă a Oanei Bogdan (care a inclus și o relatare a "poveștii Guvernului tehnocrat Cioloș"), aici.
Și o declarație a Oanei Bogdan mult mai interesantă decât cele care au făcut vâlvă: "Sunt arhitect, arhitecții proiectează, ei proiectează un viitor. M-am lovit de faptul că noi, arhitecții, putem proiecta un viitor luminos, dar deciziile importante nu se pot lua de noi, sunt luate la nivel politic".
Rămâne de văzut dacă o eventuală viitoare guvernare Cioloș va crea funcția de arhitect-șef al României.
Fragment din preambulul editorial al publicației "Problema proprietății. Controlul asupra pământului și bunurile publice", lansată cu ocazia ediției din 2018 a Bienalei de la Veneția
