Cu toate sforțările recente ale guvernului, impozitarea clădirilor tot nu este lămurită. Eșecul a fost previzibil încă de la prima prezentare publică, în vara anului 2014. Evident că asta nu înseamnă că nu se va aplica, cu chiu, cu vai, în continuare, dar rateul este indiscutabil. Nu există câștigători cerți nici la buget, nici în privat – deși unii au cules ceva roade.
De ce era ușor de anticipat că sistemul nu va fi funcțional? Din simplul motiv că a fost făcut doar cu ochii la marile business-uri din imobiliare și la blocurile pe persoană fizică. Micile afaceri de apartament au fost complet ignorate, așa cum se întâmplă cam de fiecare dată când se croiește vreo politică fiscală în România, cu excepția câte unui forfetar sau a deja celebrei lărgiri a bazei de impunere (în fapt, o vânătoare de plătitori de contribuții).
Revelația că de la principiu la practică e cale lungă – de altfel o platitudine – a apărut după ce primul proiect a fost lansat în dezbatere publică. Până atunci, nimeni din guvern nu a dat impresia că ar fi luat în calcul cele circa un milion de firme și PFA, în marea lor majoritate înregistrate în locuințe.
Un an și jumătate s-au opintit guvernanții să găsească o metodă cât mai simplă, dar degeaba. Obișnuința de a face legi încâlcite i-a trădat. Codul fiscal intrat în vigoare anul acesta este confuz și eliptic și a avut nevoie de două reparații deja. Ba chiar, cu o falsă generozitate, guvernul a mai acordat două luni pentru depunerea declarațiilor la taxe locale – absolut necesare, de altfel, ca să se lămurească lumea ce are de făcut și ca să nu supraaglomereze administrațiile fiscale, creând un alt focar de nemulțumire.
Normele modificate nu sunt la înălțimea așteptărilor celor care au mizat pe clarificări. Au fost scăpați de impozit majorat cei care renunță la decontarea utilităților pe firmă sau PFA, adică își asumă, oricum, o cheltuială în plus față de anul trecut. Însă nu oricine poate opta pentru această variantă. Cei care au contracte care prevăd că o parte din locuință este afectată activității vor plăti impozit mai mare. În plus, vor face și raport de evaluare pentru toată clădirea. Complicații, costuri și mulți nervi, din care nici bugetele locale, nici privații nu ies prea câștigați cu toate că intenția era de a crește veniturile bugetare și de a obține mai multă echitate între dezvoltatorii pe persoană fizică și cei pe firmă.
Bugetele nu vor încasa mult mai mult, mai ales că aleșii locali, cu ochii la voturi în an electoral, au decis, în marea majoritate a localităților, să mențină cote diferite pentru clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice și ale celor juridice. Prin urmare, nivelarea nu a fost obținută, iar speranțele dezvoltatorilor că nu vor mai fi concurați cu prețuri mai mici de persoane fizice nu prea s-au materializat.
Tragând linie, de câștigat au câștigat evaluatorii care au întocmit, deja, rapoarte pentru câteva zeci de mii de clădiri. De altfel, au creat un standard specific pentru valoarea de impozitare a clădirilor, cu alte cuvinte un business făcut doar pe seama taxelor locale.
Oficialii vorbesc de o posibilă simplificare, însă nu oferă soluții și nici nu dau termene. În orice caz, anul 2016 este compromis, după chinurile în care s-a născut actualul regim, sunt slabe șanse să fie reformulat până anul viitor.
Impozitarea clădirilor este un caz școală de politici toxice atât pentru majoritate, nu numai din cauza taxelor mai mari, ci, mai ales, a haosului legislativ și birocratic, cât și pentru buget, față de care aleșii locali nu simt nicio responsabilitate, atâta timp cât sunt alimentați discreționar cu bani de la centru.
