Direcția politicii fiscal-bugetare este trasată, cel puțin pentru 2019, de controversata OUG 114 și de buget. Cum până în acest moment niciunul dintre cele două acte nu a fost clarificat, mediul de afaceri se află într-o expectativă nu prea optimistă. Este o situație care riscă să creeze un cerc vicios al neîncrederii reciproce între actorii instituționali și cei privați cu efecte negative pentru întreaga economie.
În primul rând, OUG 114 a adus la finalul anului trecut modificări dramatice în câteva sectoare cheie ale economiei: telecomunicații, energie, financiar-bancar. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât până la acel moment nu se anunța nicio adiere de vânt, cu atât mai puțin o adevărată furtună fiscală. Două luni mai târziu, prevederile sunt încă discutate, fiind anunțate posibile modificări. Ce va rămâne, ce se va modifica – nu se știe încă.
O primă concluzie pentru mediul de afaceri este că taxarea va rămâne un factor major de incertitudine și instabilitate. Iar OUG 114 a venit după o perioadă deloc ușoară pentru contribuabili, ultimii doi ani fiind marcați de schimbări multiple in legislatia fiscală care încă nu au fost complet înțelese și absorbite în planurile de business.
În al doilea rând, proiectul de buget dă o serie de semnale privind perspectivele pe 2019, dar și potențialele evoluții pe termen mediu pentru companii. Între OUG 114 și buget există o legătură clară deși unele măsuri ale ordonanței nu au fost reflectate în estimările de încasări (de exemplu taxa pe activele bancare). Însă implicațiile pe care le are bugetul în economie nu se limitează la taxele nou introduse, deși acestea sunt un capitol extrem de important.
Fiind un buget care continuă măsurile prociclice din anii anteriori, cu deficite în creștere, nu putem să nu ne întrebăm ce se va întâmpla într-un scenariu advers în care economia încetinește sau scade. Evident că o estimare optimistă a PIB de 5,5% pentru 2019, neconfirmată de nicio altă instituție, permite majorarea veniturilor și cheltuielilor bugetare. Numai că în timp de unele cheltuieli sunt fixe, certe, cum sunt cele pentru salarii, pensii sau asistență socială, încasările sunt doar estimări. Prin urmare, o nerealizare a veniturilor bugetare poate însemna tăierea unora dintre cheltuielile planificate, iar, in ultimii ani, cheltuielile care au fost mereu sacrificate au fost cele de investiții.
O analiză a principalelor puncte de interes ale bugetului
Fundamentele macro economice: Cum orice construcție trebuie să aibă fundație solidă, trebuie să ne uităm la bazele pe care s-a edificat bugetul. Spre exemplu, una dintre cele mai importante presupuneri cu privire la construcția bugetului a fost prognozarea creșterii economice la 5,5%. Cifra ridică semne de întrebare din trei perspective: sursele acestei creșteri (consumul, agricultura, industria) au încetinit începând cu toamna anului trecut; estimarea este mult peste cele făcute de alte foruri (Comisia Europeană e mult mai reticentă și spune 3,8%); istoricul arată un decalaj între estimare și realizare (pentru 2018 prognoza a fost 5,5% la elaborarea bugetului, 6,1% revizuită în august și 4,1% cea consemnată de INS).
Estimarea veniturilor: Se estimează venituri de peste 33% din PIB, peste realizările anilor anteriori, fără o justificare concretă a surselor, în afară de o potențială încasare mai bună a taxelor datorită consumului mai mare, conformării la plată și combaterii evaziunii. Toate cele trei premise ar trebui luate în considerare cu cât mai multă precauție.
În afară de încasările din taxe, veniturile ar urma să crească datorită dividendelor vărsate de companiile de stat, însă și aici sunt două motive de îndoială. Pe de o parte în lipsa unor investiții, care nu au fost posibile tocmai pentru că dividendele au fost virate bugetului în anul anterior, este greu de crezut că va crește profitabilitatea, dimpotrivă. Pe de alta, multe dintre companiile profitabile sunt în energie unde vor trebui să susțină și majorarea de 20 de ori a contribuției bănești aplicată cifrei de afaceri. În concluzie, e dificil să se atingă ambele ținte concomitent.
A treia sursă majoră de alimentare a bugetului ar fi fondurile europene însă acestea depind de proiectele realizate efectiv pentru a atrage banii de la Comisia Europeană, iar în anii anteriori estimările nu au fost îndeplinite.
Prioritățile de cheltuieli: Principalele cheltuieli sunt cu salariile (peste 10% din PIB), nivel mai mare decât înainte de criza financiară și cu pensiile (10,7% din PIB). Cheltuielile cu bunurile și serviciile sunt de 4,5% PIB. Astfel că spațiul fiscal lăsat pentru investițiile publice se restrânge. Deși sunt prevăzute cheltuieli de investiții de 4,5% din PIB, aparent o veste bună, experiența arată că aceste cheltuieli au o evoluție nefericită. Anual, execuția a fost cu mult sub estimări. Implicațiile se văd într-o stagnare a investițiilor publice majore, mai ales în infrastructura rutieră și de transport, care sunt fundamentale pentru creșterea economică. Nerealizarea investițiilor a fost, de fapt, în favoarea atingerii deficitului bugetar de maxim 3% din PIB. Prin urmare, statul își permite să investească tot mai puțin și, totodată, ia tot mai mult prin impozitare din resursele companiilor (inclusiv ale celor de stat), lăsându-le tot mai puțin pentru a face investițiile proprii.
Cercul vicios al neîncrederii și riscul de recesiune globală
În aceste condiții, este de așteptat ca mediul de afaceri să devină extrem de precaut să facă angajări, să ia împrumuturi și să facă noi investiții pentru că, pe de o parte, există instabilitate și lipsă de predictibilitate, iar, pe de altă parte, va apărea o inevitabilă creștere a tuturor costurilor: cu creditarea, energia, transportul, comunicațiile etc, dar și cu angajații ca urmare a concurenței din partea sistemului public care oferă creșteri salariale de două cifre anual. Reticența mediului de afaceri devine, la rândul ei, un factor de încetinire a economiei - dacă planurile de dezvoltare sunt reduse, amânate sau anulate - și ar face foarte dificilă ieșirea dintr-o eventuală recesiune dacă situația globală se va înrăutăți, așa cum anticipează tot mai multe instituții financiare internaționale.
În consecință, nu este încă prea târziu ca instituțiile statului să își revizuiască politicile economice astfel încât să rupă cercul vicios al neîncrederii, să asigure creșterea economică, precum și condițiile ca România să facă față unei crize globale care va izbucni mai devreme sau mai târziu.
Dan Bădin este partener coordonator Servicii Fiscale și Juridice Deloitte România
