De ce este Windows 10 gratuit și, pe alocuri, obligatoriu

scris 17 dec 2015

Dacă pentru utilizatorul obișnuit Windows 10 nu este decât un update normal, și acesta doar puțin schimbat față de versiunea anterioară, pentru Microsoft este mult mai mult de atât. Este startul unui nou drum, al unui nou model de business.

Microsoft face bine multe lucruri, dar comunicarea nu este unul dintre ele. Eu unul îi bănuiesc și de intenție în toată confuzia creată cu trecerea la Windows 10. Cred că au fost momente în care nici ei nu erau hotărâți ce și cum să facă și atunci au preferat să fie misterioși. Mai bine, oricum, decât să declari ceva ca apoi să revii. Pari amator când faci așa, cum au părut recent când, deodată, au spus că retrag cei 15 GB promiși pentru stocarea pe OneDrive, după care și-au dat seama de greșeală și au revenit (din nou).

Urmărește-ne și pe Google News

Cu Windows 10, Microsoft trece la un nou model de business. Un model care ne este cunoscut de la smartphone-uri, un model pe care îl folosesc cu succes de ani buni Apple și Google. În loc să se bazeze pe veniturile din vânzarea directă a sistemului de operare, veniturile Microsoft vor veni din device-urile, serviciile și reclamele pe care le va vinde.

Utilizatorii nu doar că știu clar în acest moment că pot obține gratuit Windows 10, unii dintre ei făcând deja trecerea. Dar începe să le fie clară și o anumită disperare sau forțare a notei de către Microsoft. Și sunt exemple clare în acest sens: descărcarea automată a lui Windows 10 fără acordul tacit al utilizatorului sau notificări create în așa fel încât utilizatorul să creadă că nu are de ales, decât să facă update, sunt doar două exemple.

De ce este Windows 10 gratuit și, pe alocuri, obligatoriu

Expliciația pentru toate acestea este foarte simplă: Microsoft trebuie să-și treacă toți utilizatorii, și cât mai repede, în noua barcă. Ca orice business în care sunt vândute servicii și reclame, important este să ai o bază de utilizatori cât mai mare. Microsoft o are deja, dar trebuie să o "porteze" în noua realitate. Cei care rămân la un Windows mai vechi nu sunt buni pentru business-ul nou. E ca și cum ai rămâne cu banii vechi la o schimbare de monedă.

Iar utilizatorilor trebuie să le fie clar că PC-ul lor, odată trecut la Windows 10, va fi supus aceluiași regim cu care erau obișnuiți pe smartphone și tabletă, cu bune și cu rele: update-uri anuale gratuite, reclame (inclusiv în meniul de start), o intimitate care tinde spre zero etc.

Prin Windows 10, Microsoft, nereușind la încercarea anterioară să unifice desktop-ul și mobile-ul, aduce mobile-ul pe desktop.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
windows 10