Sunt obligat să menționez încă de la început că eu nu sunt un macroeconimist. Nu sunt nici măcar economist. Sunt de profesie medic, am învățat și muncit în Germania și am devenit antreprenor în România după 1995. Prin urmare, nu am niciun fel de pretenție că tot ce voi scrie aici reprezintă un adevăr absolut. Scopul acestui text este să dea, măcar, de gândit.
În același timp, nu sunt nici politician. Sunt prins în nenumărate proiecte de business și associative, care îmi fac nemărginită plăcere, și singurul lucru de care m-aș bucura este să le continui într-o Românie normală, indiferent de cine administrată și condusă, cu condiția ca aceasta să fie bine condusă și să mă facă să fiu încrezător și optimist în viitor. Prin urmare, acest text nu are niciun fel de conotație politică. El vine pe baza unei tristeți imense legată de faptul că noi nu reușim deloc să ne atingem adevăratul nostru potențial.
Când am văzut pentru prima dată planul actual de guvernare, am avut un singur gând: dacă iese, inițiatorii merită Premiul Nobel pentru economie. Eram împreună cu mulți oameni de afaceri într-o sală a Parlamentului României și îmi aduc aminte de comentariile de după prezentare. Mi-a rămas în cap vorba unui experimentat om de afaceri și anume “Prâslea cel Voinic a descoperit merele de aur“, dar și zâmbele ironice și sceptice ale celorlalți prezenți. Am considerat că este un plan electoral și nicidecum unul de guvernare pentru că îmi era imposibil să înțeleg cum ar putea fi pus în aplicare un fel de business-plan în care în același timp cresc cheltuielile și scad veniturile. Dar trebuie să recunosc că în același timp m-am gândit că același scepticism l-am avut de multe ori în ultimii 25 de ani văzând planuri de afaceri care ulterior s-au dovedit sustenabile pentru că erau “disruptive“ și că tot de multe ori în trecut am criticat bugete naționale și ale unor ministere pentru că erau pur și simplu “ de tip contabil “ fără să țină cont de o viziune managerială conform căreia, câteodată, simpla matematică și contabilitatea nu se pot aplica decât după ce creezi niște premise speciale.
Acum, după doi ani, trebuie să recunosc că m-am înșelat, când am crezut că planul nu este implementabil. Acum chiar cred că ar putea să iasă ( să creștem pensii și salarii, să scădem impozite, dar în același timp să construim și autostrăzi, spitale și mai ales să investim în educație). Și spun asta doar gândindu-mă cât jaf s-a făcut în anii anteriori pe spinarea bugetului țării, dar și cât de multe cheltuieli ( din bani naționali sau europeni ) fie nejustificate, fie incoerente, fie pur și simplu prost gândite au existat. Există în această zonă un spațiu imens de manevră care, corect administrat, ar putea duce la dezideratul expus mai sus.
Dar.... există din păcate un “ dar “. Sunt câteva elemente esențiale pentru un astfel de succes, elemente de care, din păcate, cei care au făcut planul de guvernare se pare că nu au ținut seama. Le iau pe rând.
1. ÎNCREDEREA. Știm cu toții că fără sentimentul de încredere nimic nu iese. Trăim cu toții într-o țară în care oricum acest sentiment este la un nivel minim european ( vă recomand cu căldură cartea Profesorului David de la Cluj “ Psihologia poporului român “ ). Prin urmare, principala preocupare a celor care ne conduc ar trebui să fie RECÂȘTIGAREA ÎNCREDERII ( începând cu cea de sine ) a poporului român și implicit a celor care aduc plus-valoare economică acestei țări. Ori acest lucru nu se poate face fără un DIALOG REAL ȘI SINCER a celor denumiți stakeholderi ( toți cei care contribuie într-un fel sau altul la PIB ) și fără PREDICTIBILITATE ( și când spun asta mă gândesc în special la neschimbarea regulilor în timpul jocului ). Ca simplu cetățean român, dar și ca persoană implicată în dialogul instituțional între guvernanți și mediul de afaceri nu pot decât să constat cu tristețe că acest sentiment de încredere nu numai că nu a făcut niciun progres în ultimii doi ani, dar s-a și înrăutățit. Cum oare s-ar putea el ameliora când dinspre decidenți vin atacuri în valuri la adresa băncilor, a multinaționalelor, a mediului de afaceri în general, a minorităților naționale și așa mai departe? Cum și de ce ar trebui să fie dialog când planul de guvernare făcut în laborator și fără implicarea mediului de afaceri, dar și fără studii de impact este considerat o “ biblie “ obligatoriu de urmat de cei care administrează întreagă țară și care, în opinia dânșilor, nu mai necesită modificări ?
2. RESURSA UMANĂ / FORȚA DE MUNCĂ. Trecem, previzibil dealtfel, prin cea mai mare criză de resursă umană pe care România a avut-o vreodată. Nu numai pentru că cifrele demografice sunt negative ( nu se mai nasc atât de mulți copii ) dar și pentru că țara se depopuleaza pe zi ce trece. Planul de guvernare prevede ca măsură de redresare creșterea salarilului minim, dar nu ia în considerare că tinerii pleacă MAI ALES din cauza lipsei de încredere și a perspectivei. Pleacă pentru că sistemul de educație a rămas în urmă, pentru că cel de sănătate este nereformat, pentru că-și petrec mult prea multe ore din viața lor în trafic ( fie el în orașe sau între acestea ) din lipsa unei infrastructuri adecvate. Criza resurselor umane este și una calitativă pentru că școala se face ca acum 40 de ani în timp de totul de jur împrejurul nostru s-a schimbat radical și până termină copiii care acum încep școala se va mai schimba de câteva ori. Și în plus, avem o criză de atitudine, lucru de care nu ține cont nici planul de guvernare și nici sistemul educațional actual. Degeaba vrem noi să implementăm investiții, să absorbim fonduri europene, să încurajăm investițiile străine și românești și să creștem PIB-ul DACĂ NU AVEM CU CINE ! Avem peste 4 milioane de români în alte țări prin lume, ce am făcut concret să-i determinăm să revină ? A văzut cineva o strategie națională pentru a rezolva problema resurselor umane ?
3. COMPETENȚĂ ÎN ACTUL ADMINISTRATIV. Când am văzut acest plan de guvenare, am întrebat câțiva decidenți: voi chiar credeți că există suficientă competență în interiorul ministerelor pentru atât de multe lucuri deodată ? Și eu am multe reforme și dezvoltări în mintea mea pe care ar dori să le implementez în cadrul companiilor mele, dar nu am nicio șansă de reușită, dacă vreau să fac prea multe lucruri în același timp. Schimbările trebuie pregătite, discutate, bine gândite, analizate și apoi ( una după alta ) implementate. Nu începi cu a doua până nu știi sigur că prima a prins. Și asta necesită timp, dar și competențe atât la nivel managerial, cât și operațional. Ce vedem noi din afara sistemului este că, pe măsură ce timpul a trecut, și mediul de afaceri s-a dezvoltat și a devenit matur, gradul de competențe la nivelul administrației a scăzut. Și atunci întrebarea: cu cine faci schimbările?
4. DIGITALIZAREA. Știm sigur că fără digitalizare nu avem viitor. În timp ce alte state au făcut acest lucru ca și prioritate națională, noi încă mai stăm pe la ghișee să ne plătim impozitele. Vrem să creștem gradul de colectare ( cel mai mic procentual la nivel european ) fără ca înainte să digitalizam ANAF ? Mi-e teamă că nu se poate. Și asta este valabil pentru toate domeniile, fie ele bugetare sau private. Suntem rău rămași în urmă.
5. IMAGINEA ROMÂNIEI. O simțim foarte clar la turism, ca să dau un exemplu. Imaginea noastră în străinătate este mult sub realitate ( chiar dacă realitatea nici măcar nu este atât de bună cum ne-am dori ). Când vin străinii la noi pentru prima dată, indiferent care este scopul vizitei lor, rămân uimiți. Pozitiv. Ce s-a realizat în ultimii doi ani în acest sens ? Care sunt bugetele necesare pentru PR și promovare la nivel european ( ca să nu spun mondial ) ? Cum ne-au ajutat politicienii prin acțiunile lor personale în acest răstimp ? O imagine bună a României ar duce și la creșterea exportului ( presupunând că am avea resursă umană de creștere a producției ), dar și la mai multe invesții străine ( dacă nu i-am mai blama atât ).
6. DEFOCUSAREA. Pentru a pune împreună în aplicare planul de guvernare, ar trebui ca noi toți să ne focusam pe CREȘTEREA ECONOMICĂ. În loc să facem asta, toată țara discuta despre justiție. Nu că o justiție corectă și independența nu ar fi importantă, dar cam tot ce auzim ca și galceva în ultimii doi ani preocupă intens câteva mii de oameni în această țară. Ce facem cu milioanele de români care vor o țară normală și prosperă ?
7. RELAȚIA STAT – ANTREPRENOR. Atâta timp cât aceasta este dominată de neîncredere și pleacă de la premisa că antreprenorii sunt în mare lor majoritate incorecți și trebuie pedepsiți aspru când greșesc (raportându-se la o legislație proastă și interpretabilă), atâta timp cât antreprenorii sunt puși mai întâi să plătească amenzi și penalități și apoi să se lupte în justiție pentru a încerca să dovedească că nu au greșit, atâta timp cât birocrația este aberantă și sufocantă, antreprenorii din România nu vor avea încrederea să se dezvolte, să investească și să creeze plus-valoare.
8. SUCCESIUNEA MĂSURILOR. Noi, în business, am învățat să nu ne aventurăm crescând cheltuielile fixe ÎNAINTE de a crea premisele pentru creșterea veniturilor și a vedea că aceste premise duc la succes. Ce a făcut statul bazat pe actualul plan de guvernare ? Simplu, a crescut din pix toate cheltuielile fixe și acum așteaptă mai multe venituri. Și asta fără ca măcar să întrebe mediul de afaceri dacă ar CREDE că dezvoltarea economică OBLIGATORIE pentru a acoperi sustenabil cheltuielile este posibilă. Înainte să se asigure că avem un cadru legislativ stabil și favorabil acestei dezvoltări economice. Înainte să se asigure că România are suficientă forță de muncă cu care să dezvolte economic România.
9. DIASPORA : plecarea românilor în străinătate în ultimii 20 de ani reprezintă cea mai mare problemă a țării. Dar în același timp ar putea fi și cea mai mare oportunitate, dacă am avea o strategie bună ca și nație. Niciun alt stat european nu are 4 milioane de “ambasadori“ în lume. Aceștia pot fi reconectati cu țară și motivați să acționeze zi de zi pentru a aduce beneficii României și implicit rudelor lor rămase în țară. Orice plan de guvernare ar trebui să aibă ca și prioritate națională tema diasporei
10. TURISMUL: potențialul acestei industrii este de cel puțin 10% din PIB ( față de 2,4% cât avem acum ). Este industria în care exportăm fără să exportăm. O industrie în care investițiile nu sunt așa de mari ca în alte domenii. O industrie care a reprezentat în ultimii 29 de ani o prioritate doar în campaniile electorale. În care parteneriatele public-private ( inclusiv în promovare ) sunt deja dovedite în alte părți ca fiind cele câștigătoare. Și este și industria din care au plecat cel mai mulți oameni în străinătate. Aici trebuie numai să VREM !
Mă opresc aici, deși lista ar putea continua. Dacă ar fi întrebat mediul de afaceri ÎNAINTE să elaboreze planul de guvernare, decidenții noștri ar fi aflat că există o sumedenie de ceea ce noi denumim “ soft skills “ care sunt obligatorii pentru atingerea unor obiective economice și toate astea, așa cum sugerează denumirea, țin de oameni, de mentalitate, de mindset, de încredere, de comunicare, de dialog. Acestea sunt principalele premise de care suntem cu toții obligați să ținem seama atunci când avem un proiect. Dacă nu o facem, oricât de bine ar arăta un plan pe hârtie, el nu va putea fi implementat. Chiar dacă toate punctele prevăzute în el se bifează ca fiind executate cu strictețe militară și chiar dacă decidenții stau în fiecare seară la televizor și explică tot ce au făcut, punct cu punct, din acest plan.
Am ajuns la concluzia că acest plan de guvernare chiar s-ar putea implementa, dar condiția obligatorie este să se țină seama de “ soft skills “. Era ideal ca toți stakeholderii să stea la aceeași masă și să-și aducă a lor contribuție încă de la început. Au trecut doi ani. Sper că încă nu este prea târziu ca ceea ce nu s-a petrecut atunci să se întâmple măcar acum. Știu că întreg mediul de afaceri își dorește dezvoltare și să contribuie la succesul și implementarea a ceea ce este pus cu pixul pe hârtie. Știu că sunt resurse nebănuite de inteligență și creativitate în România. Știu că avem un potențial uriaș și că încă suntem la început în exploatarea sa. Dar mai știu că nu se poate face nimic fără ECHIPĂ, fără ÎNCREDERE și fără COMPETENȚE. Îmi este foarte teamă că, fără să ținem cont cu toții de cele de mai sus, fără să ne focusăm pe ecomomie, digitalizare și debirocratizare și fără să găsim soluții la lipsa resursei umane, mașina numită România are șanse mari să se izbească de gard. Noi, mediul de afaceri, suntem pregătiți să remediem. Oare decidenții sunt?
Dragos Anastasiu este proprietarul grupului de turism și transport Eurolines
