Să nu ne mințim. Premierul Dacian Cioloș candidează la alegerile din decembrie. Tehnic și juridic, nu se va regăsi pe nicio listă de candidați. Se va ține de promisiune. Dar va candida "în efigie". Perspectiva păstrării lui la Palatul Victoria este practic unica ofertă electorală a blocului informal (deocamdată) PNL-USR în lupta cu PSD-ALDE-PMP-UNPR. Iar reușita proiectului i-ar permite lui Iohannis să bifeze primul succes important ca președinte, cu care să își mai îmbunătățească percepția în rândul votanților săi dezamăgiți de la alegerile Facebook-Diasporă din 2014 și să ceară în 2019 un nou mandat.
Peste Ocean, la principalul "partener strategic", Donald Trump a reușit, se pare, să îi asigure lui Hillary Clinton primul mandat de președinte al SUA. După dezvăluirea înregistrării din 2005, în care își exhiba statutul de agresor sexual dotat cu impunitate, Trump a pierdut, de facto, sprijinul Partidului Republican, sau cel puțin al unei bune părți din liderii importanți ai acestuia. Iar la ultima dezbatere televizată, Trump a părut mai hotărât ca niciodată să piardă alegerile, lansând acuzații aberante (nu a fost nici pe departe prima oară), cum ar fi că ofensiva guvernului irakian sprijinit de SUA pentru eliberarea orașului Mosul de forțele ISIS este menită doar să o ajute electoral pe Hillary, și mai ales sugerând din nou că există posibilitatea să nu recunoască o eventuală victorie la urne a lui Clinton.
Ultimele sondaje de opinie electorale din Statele Unite sugerează că, prin ultimele sale prestații, Donald Trump a reușit să convingă o masă critică de alegători indeciși sau pur și simplu absenteiști, profund nemulțumiți de oferta celor două principale partide, să o voteze pe Hillary Clinton. O performanță, ținând cont de antipatia, neîncrederea sau, în cel mai bun caz, de lipsa de entuziasm cu care o bună parte a spectrului ideologic american care de regulă votează cu Partidul Democrat s-a raportat până nu demult la Clinton. Până într-acolo încât The New York Times, într-un exemplu de tras spuza pe turta democrată ce va deveni clasic, a ajuns să scrie că tot ceea ce demonstrează mesajele e-mail ale apropiaților candidatului democrat dezvăluite de WikiLeaks este că Hillary Clinton este ființa cea mai calificată să preia funcția supremă în statul american.
Asta pentru că perspectiva istorică a primei femei instalate la Casa Albă a pălit în fața detaliului empiric că acea femeie urmează să fie Hillary. Pentru electoratul american, Obama nu a fost nici pe departe doar posibilul prim președinte de culoare al Statelor Unite: a fost carismaticul Barack Obama, nu mediocrii candidați (republicani) afro-americani Ben Carson sau Herman Cain. Mai mult, Trump pare să fi împins în tabăra Hillary și un număr important de alegători care pot fi caracterizați drept "republicani moderați".
CITEȘTE ȘI Puterea celor care nu citesc Donald Trump a reușit să încarneze cu talent nativ neegalat, dar și cu experiența sa vastă de vedetă de televiziune, tot ceea ce este detestabil și de neaceptat în societatea contemporană "civilizată". Iar dincolo de aroganță, rasism, misoginism, autoritarism, venalitate, mercantilism, lipsă de compasiune pentru semeni și multe altele manifestate și exprimate public, Donald Trump are ceea ce alții, poate mai rasiști și misogini, nu au: acea figură insuportabilă, care "cere pumni". Acea freză creată parcă pe calculator. Donald Trump ca atare pare creat pe calculator.
Lui Dacian Cioloș, ca reprezentant al Forțelor Binelui din România, îi lipsește un Donald Trump local, ca încarnare deplină până la caricatural a Răului, care să scoată oamenii din casă pentru tradiționalul vot negativ. Nimeni nu e entuziasmat de conținutul Platformei România100, care geme de platitudini, ci doar de semnalul politic pe care îl transmite, acela că premierul a intrat în jocul electoral. Și există riscul ca antiteza (simplistă, de altfel, aproape primitivă) tehnocrație versus corupție să nu reușească să creeze acea masă critică necesară pentru ca un scor bun al PNL-USR să-l păstreze pe Cioloș premier.
Poate că unii îl plac și îl vor pe Cioloș "așa cum e" (traducere: așa cum apare) și vor vota un funcționar bruxellez plicticos, "serios" și "profesionist", care, vorba ceea, să "aducă România în contemporaneitate". Se mint singuri dacă își imaginează că voturile lor vor fi suficiente pentru a asigura un scor îndeajuns de bun pentru PNL-USR. Uită că cei mai mulți oameni suferă de dedublare de personalitate când vine vorba de alegeri. Ca electori, cetățenii apreciază mai degrabă valorile erotice, în dauna celor pragmatice. Ei vor ca doar instalatorii, taximetriștii și alți meseriași și prestatori de servicii să fie plicticoși, "serioși" și "profesioniști". De la politicieni așteaptă să-i entuziasmeze, să-i miște interior, să-i seducă, să-i facă să simtă că trăiesc, civic vorbind (evident că menirea politicienilor, dacă există vreuna, nu e să fie instalatori și nici figuri ale seducției, dar asta e democrația parlamentară).
CITEȘTE ȘI În prețul fix al RCA plătim ignoranța, activismul, teama și incertitudinea Și atunci e nevoie de o figură negativă suficient de puternică, pentru a crea antiteză și motivație. De altfel, e bine să ne amintim că un Donald Trump l-a adus indirect pe Cioloș la putere după tragedia Colectiv. Gabriel Oprea avea un astfel de potențial. Figura lui absolut insuportabilă a galvanizat protestele care l-au dat jos pe Ponta. Însă Oprea a fost neutralizat de DNA, altă figură Trump-escă nu există și nici nu mai e timp să fie creată până la alegeri.
Campania megalomană a lui Ponta din 2014, cu tușe groase de naționalism ortodoxist (de care s-a ocupat, printre alții, eminența cenușie a lui Hillary, John Podesta) a reușit, într-o oarecare măsură, să sperie electoratul "de bine" și să-l determine să pună ștampila, fără pic de entuziasm, pe Klaus Iohannis. Ponta nu mai e însă o figură politică centrală nicăieri, nici în PSD, nici altundeva (PRU).
Deși detestați, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu au alură de Trumpi. Oricât s-ar repeta, lucru perfect adevărat, că reprezintă vechiul sistem clientelar-baronesc-corupt (geostrategiștii vor adăuga "prorus"), totuși nu pot fi distribuiți credibil în filmul Project Fear: se arată prea rezonabili și, la o adică, dispuși la compromis. Iar Alt-Right-ul românesc gen Bogdan Diaconu, Marian Munteanu, Dan Puric etc e doar caraghios, nici măcar caricatural.
CITEȘTE ȘI Prostuții băncilor Băsescu, deși talentat și cu suficient conținut naționalist-misogin, conservă încă reminiscențe de personaj pozitiv de pe vremea când, pentru intelectualii "subțiri", reprezenta Binele, în opoziție cu Adrian Năstase. Chiar și pentru profesioniști hârșiți în jocuri epistemologice, precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu, disonanța cognitivă ar fi cam mare. Năstase însuși e scos demult din joc (chiar, își mai amintesc intelectualii progresiști de vremurile în care glumițele homofobe cu fostul premier erau admisibile social?). Iar Vadim Tudor e decedat (a fost Trump-ul lui Iliescu la alegerile din 2000).
Nu-mi pot imagina un Donald Trump românesc mai credibil decât Dan Voiculescu, ca percepție publică. Aroganță, misoginism, autoritarism, venalitate, mercantilism, toate adunate într-o figură televizată profund, profund antipatică pentru electoratul urban-"educat". Probabil că în contextul electoral al zilei de astăzi ar fi manifestat și naționalism. În plus, are și propriul Fox News (Antena 3) și chiar propriul Sean Hannity (Mihai Gâdea). "Poporul Antena 3", The Romanian Deplorables, ca să parafrazăm o exprimare inacceptabilă a lui Hillary Clinton pentru care a fost iertată cam prea ușor de opinia publică americană.
Din păcate pentru Cioloș, Dan Voiculescu e în penitenciar. Astfel că PNL-USR riscă să ajungă să constate că, deși tehnocrat, pe premier l-a erodat guvernarea, ca pe orice politician, chiar dacă candidează doar ca talisman al "schimbării din temelii a societății românești". Și să regrete excesul de zel al DNA: "Ce-ai făcut, LCK, ne-ai lăsat fără Trump?"
