Guvernul suedez are o nemulțumire mai puțin obișnuită, aceea că încasează prea multe taxe, în condițiile în care companiile și populația plătesc mai mult decât ar trebui datorită dobânzilor pe care le primesc în conturile fiscale, mai atractive decât cele bancare, care sunt negative, relatează Financial Times, citat de News.ro.
Majoritatea guvernelor ar fi mulțumite cu un surplus bugetar de peste două ori nivelul estimat comentează publicația britanică, dar executivul de la Stockholm se plânge că acest împrumut involuntar din partea populației îl va costa circa 800 de milioane de coroane în 2016 și 2017, mai mult decât dacă s-ar fi împrumutat pe piața financiară. O evoluție similară are loc și în Elveția, care a trecut la dobânzi negative în 2015.
Și guvernul a eliminat acum dobânzile pentru aceste depozite, dar biroul pentru datoria națională se așteaptă că și o dobândă zero va rămâne atractivă pentru companii. Un număr de clienți corporativi au indicat că intenționează să continue plățile excedentare în conturile fiscale, chiar și după modificarea dobânzii.
Dobânda interbancară, pe care biroul datoriilor o folosește ca referință pentru dobânzile plătite de companii, este negativă din martie 2015. Iar problema va continua probabil, întrucât banca centrală a anunțat că e mai probabil să reducă mai mult dobânzile în teritoriu negativ decât să le mărească, pe termen scurt.
Așadar, în Suedia, cine achita taxe mai mari decât cele cuvenite, statul îi bonifica dobândă pentru banii în plus transferați, fiindcă, în definitiv, guvernul primea credit. Și cum dobânzile la depozite sunt negative, nordici nu s-au sfiit să vireze mai mulți bani bugetului față de cât ar trebui.
O asemenea atitudine indică faptul că încrederea în stat este mare. Pe când, la nivelul dobânzilor bancare, și a relaxării de masă monetară, se poate vorbi de neîncredere, oamenii au senzația de mână străină în buzunar.
Dar statul scandinav ține să nu risipească încrederea care îi e acordată și afirmă cu responsabilitate că e preocupat de a menține un anumit nivel al cheltuielilor nu de a păpa niște bani dacă tot a pus mâna pe ei.
Interesant este însă de văzut cum ar fi reacționat un stat mediteraneean, precum Grecia, la o astfel de "provocare", după ce ani în șir a raportat un deficit bugetar sub cel real ca să poată cheltui mai mult? Sau cum ar proceda România, ce se plânge mereu că își încasează prost veniturile fiscale, dacă s-ar trezi ca i-ar da cineva bani în plus?
Nu și-ar pune nicidecum problema că banii publici trebuie cheltuiți numai pe baza unor programe multianuale anuale, care să depășească ciclul electoral, sau să existe o relație transparentă între încasarea unui venit și cheltuiala aferentă, ci ar aștepta să vină sfârșitul anului, și, în ultima lună, să sară deficitul bugetar de la un procent la 3% din PIB.
Cu alte cuvinte, nu ar bugeta ca statul suedez pe criterii de piață sau precum administratorii de fonduri mutuale ce investesc pe bursă, și le dau înapoi acționarilor banii pe care nu-i pot plasa eficient, ci ar „inventa” repede un proiect pe termen lung, ca să strice lichiditatea menajelor.
Dar, de aceea, nici românii și nici grecii nu au încredere în statele lor și în clasa politică. Ia uitați-vă la orice indicator care se termină cu ”confidence” și veți vedea că ceea ce spun e adevărat.
În lipsa unei gândiri strategice, cu niște bugete care sunt făcute potrivit zicerilor “Acum ori niciodată!” sau “După mine potopul!” nu se poate ajunge nicăieri.
