E adevărat că a durat un an și o lună (fără 2 zile), și că m-a costat peste 30.000 de lei (doar costurile monetare aferente racordării, fără cele subiective sau cele conexe: 2 generatoare, benzina și motorina necesare alimentării atât a generatoarelor, cât și a mașinii personale care a făcut un an naveta între Crevedia, Târgoviște și Moreni). Dar merită, doar am învins birocrația!
Totul a început în urmă cu mai mult de un an și jumătate, când am terminat de construit o casă (în mai puțin de jumătate de an). Racordarea la rețea părea o bagatelă, mai ales că în jurul casei mele se strânseseră niște prieteni cu cunoștințe solide în domeniu. Am rămas mut de admirație când aceștia au început să vorbească într-o limbă inaccesibilă profanului din mine, cu studii umaniste efectuate în învățământul public: LEA, LES, patruorișaișpe, SE4, SE10, etc…
După vreo 3-4 luni am constatat, însă cu surprindere că degeaba cunoști limba aceea exotică, dacă nu cunoști și o alta, mult mai nuanțată, poetică și nu tehnică, cea a birocrației! Pentru că exista un ordin ANRE care-mi interzicea, practic, accesul la curent, pe motiv că distanța dintre casa mea și rețea era mai mare de 100 de metri. Iar costurile extinderii rețelei peste această distanță trebuiau suportate de autoritatea locală și de distribuitor. Evident că pe aceștia îi durea undeva de curentul meu.
După ce m-am dat peste cap și am obținut o scrisoare ANRE care susține că, deși ordinul său nu permite, distribuitorii pot face extinderi de rețele și peste 100 de metri dacă persoana fizică își asumă integral costurile, am descoperit că pentru a învinge sistemul va trebui să mai învăț o limbă străină: cea juridică. Pentru că directorul firmei de distribuție se afla în pragul pensionării și, pentru a nu avea probleme cu DNA-ul și a-și pierde pensia, refuza, din varii motive, să semneze orice document.
Soluția mi-a fost sugerată acum un an și o lună de un angajat al companiei de distribuție: “N-aveți domnule o firmă? Pentru că ordinul cu 100 de metri se referă numai la persoane fizice, nu și la persoane juridice.” Evrika, am strigat, chiar dețineam o firmă și pe 24 august 2015 am depus toate actele necesare obținerii ATR-ului. Nu vă traduc termenii din limba esoterică a electricienilor, pentru că mi-e teamă de concurență. Între timp i-am învățat atât de bine, încât mă gândesc serios să-mi depun CV-ul, pentru a mă angaja în domeniu.
Deja nu mai eram un ageamiu și nu-mi mai făceam iluzii deșarte. Mă documentasem: citisem mai multe articole, scrise, întâmplător, tot de mine: cel mai important - un studiu Doing Business, care susținea că o firmă din România se conectează la rețeaua electrică în 182 de zile, în medie. Ce nu știa jurnalistul (și, implicit, nici eu) e că aceasta este o raportare la hectar făcută de unul dintre distribuitorii autohtoni către Banca Mondială și că ea este rezultatul unei operațiuni aritmetice în care sunt adunate termenele legale pentru obținerea a diferite documente, avize, certificate etc. E un fel de distopie în care nu există birocrați, toate documentațiile fiind făcute de niște roboți care ar ști la secundă când s-a emis un document, pe care-l preiau în același moment și-l depun imediat la o altă instituție. Între acestea nu există nicio distanță de parcurs, niciun fel de trafic, iar Crevedia, Târgoviște și Moreni au fuzionat, toate autoritățile încăpând într-o singură clădire. Angajații instituțiilor respective nu au concedii, iar DNA-ul a fost desființat.
Așa am ajuns să învăț pe propria piele că șefa de la urbanism e plecată în concediu de fiecare dată când trebuie să semneze vreun document sau să primească un dosar. În plus, am realizat că poți să aștepți și 3 luni după o semnătură, chiar dacă termenul legal e de 15 zile, pentru că viceprimarul poate fi suspendat, iar primarul arestat de DNA. Și n-are cine să-ți semneze un aviz în toată primăria. Dacă mai prinzi și o perioadă cu alegeri locale, mai aștepți alte 2 luni, cea de campanie electorală, și cea de negocieri pentru formarea consiliului local.
Dar a meritat, doar am învins birocrația!
Când am citit știrea înființării de către guvernul de tehnocrați (un alt termen sinonim cu birocrați) a comisiei de tăiat hârtii, am sărit în sus de bucurie. Puteam să desființez comisia pe care o inventasem pentru a-mi ușura activitatea de îndosariere, comisia de tăiat copaci. Pentru că deja documentația strânsă pentru racordarea la rețea ocupa un raft de bibliotecă. Depusesem deja vreo 10 dosare (vreo 3-4 la primărie, vreo 3-4 la distribuitor, unul la mediu, etc). Nu știu ce fac toate instituțiile astea cu atâtea copii după actul de identitate, al meu și al firmei, sau cu actele mele de proprietate. Aveam un rucsac plin cu toate aceste originale pe care-l purtam cu mine peste tot, preventiv, pentru că nu se știe ce acte suplimentare mi se mai cereau.
În plus, dintre aceste dosare cel puțin 3 s-au pierdut și a trebuit să le refac. Cei 15 km dintre Moreni și Târgoviște sunt un adevărat triunghi al Bermudelor, în care dispar dosare. Noroc că extratereștrii din zonă nu sunt interesați și de mașini!
La fel de scurtă mi-a fost bucuria și când guvernul și ANRE au anunțat, și ca urmare a articolelor scrise cu mâna mea, că au modificat legislația pentru a urgenta racordarea la rețea. Pentru că, ajuns la Târgoviște, distribuitorul îmi spunea că s-a schimbat procedura și că trebuie refăcut dosarul. Nu mai sunt necesare actele x,y și z, în schimb sunt obligatorii actele a,b și c. În plus, orice schimbare de legislație (și au fost cel puțin 3 în această perioadă de un an și o lună) îi dă peste cap pe angajații instituțiilor și firmelor, care au nevoie de cel puțin o lună să poată realiza cu ce se mănâncă aceasta.
Dar merită, numai birocrația putând învinge birocrația!
În urmă cu o lună și jumătate au apărut primele semne că lupta mea cu sistemul n-a fost în zadar: au apărut cei șase stâlpi și cablul electric pe strada mea. Timpul de efectuare a lucrării: 3 zile. Un an de hârțogăraie pentru o lucrare de 3 zile! Dar a meritat! Recunosc că stăteam cu orele și îmi admiram propria operă de artă! Mi se părea un adevărat ansamblu de Coloane ale Infinitului. Din păcate, guvernul preferase să solicite donații pentru o altă operă a lui Brâncuși, Cumințenia Pământului, și nu pentru coloanele mele, pe care a trebuit să le plătesc din propriul buzunar.
Ca un făcut, distribuitorul din Moreni a semnat recepția lucrării cu câteva ore înainte de îndeplinirea termenului de valabilitate al ATR-ului! Mi se părea că deja aveam curent electric wireless prin casă. Nici prin cap nu-mi trecea că, pentru ca distribuitorul și firma care-mi realizase lucrarea să vorbească la telefon, pentru a stabili o zi când mă vor conecta la rețea, este nevoie de o perioadă de peste o lună de zile. Deși între timp mă resemnasem cu teoria relativității din acest domeniu, energetic. În acest sector orele sunt zile, zilele luni, iar lunile ani.
Și este logic, dacă nici birocrația nu dă dovadă de o adevărată “tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, atunci cine ar mai scrie basme?
Însă, nici după semnarea contractului cu furnizorul și apariția curentului în casă nu voi scăpa de coșmarul birocratic, se pare. Un nou ordin al ANRE nu-mi mai permite să declar pe propria răspundere că nu doresc despăgubiri de la viitorii vecini racordați la rețeaua pe care am plătit-o. Așa că, fie voi sta pe holurile distribuitorului, fie pe cele ale notarului, pentru a da tot felul de declarații.
Noroc că m-am obișnuit și că a început deja să-mi placă. Îmi trezește o nostalgie după vremurile pe când strigau vecinii că se bagă pui la alimentară și, împreună cu frate-miu sau cu mama, ne luam scăunelele și ne așezam răbdători la coadă. Acum nu mai am scăunel, însă am smartphone. Zboară timpul, mai ales dacă citești știri de tipul “Guvernul intenționează să reducă numărul de avize”, “Cioloș vrea eliminarea copiilor legalizate” sau “Corupția este responsabilă cu scăderea PIB-ului cu x%”. Și asta pentru că te distrezi copios lecturând aceste satire! Citindu-le, nu poți să nu te-ntrebi dacă nu ai fi renunțat de bună voie la lupta cu birocrația dacă îți cerea cineva o șpagă pentru a avea curent în 3 luni, nu într-un an și o lună!
Dar macroeconomistul de ocazie din mine înțelege că sacrificiul făcut e pentru binele comun. Tot acest proces birocratic de peste un an pentru o lucrare care a durat doar 3 zile a stimulat economia. De pe urma sa au beneficiat tăietorii de păduri, producătorii de hârtie, operatorii de telefonie mobilă (între timp mi-am schimbat telefonul, cel vechi cedând), producătorii de generatoare, benzinăriile, chiar și restaurantele (trebuia să mănânc și eu ceva în turneele mele prin localitățile județului Dâmbovița).
Așa am învins eu birocrația, însă sunt nevoit să mă opresc pentru că tocmai a căzut cure….
