Aspectele privind mediul, societatea și guvernanța (ESG) joacă un rol din ce în ce mai important în afaceri. În prezent, aspectele ESG ocupă un loc central în modul în care firmele din diverse sectoare, inclusiv domeniul financiar și al gestionării activelor, își definesc scopul, misiunea și strategia, și influențează din ce în ce mai mult practicile de angajare și activitatea de reglementare. Dar rămâne de văzut dacă aparenta adoptare a ESG va aduce un progres real.
Promisiunea ESG derivă dintr-o idee importantă. Provocările cheie cu care ne confruntăm în prezent - de la atingerea unor niveluri rezonabile de echitate și egalitate de șanse până la asigurarea sustenabilității mediului - nu pot fi depășite cu ajutorul unui singur actor, chiar dacă acseta este guvernul. Dimpotrivă, pentru a găsi soluții eficiente va fi nevoie de toți factorii implicați, inclusiv mediul de afaceri, guvernul, finanțele, educația, instanțele de judecată și sectorul non-profit.
Adoptând ESG, companiile acceptă efectiv să își aducă propria contribuție. Ele promit să își alinieze obiectivele - inclusiv modul în care își măsoară performanța - la imperative legate de durabilitate, dezvoltare și bunăstare socială. Dar pentru a realiza acest lucru este nevoie de stimulente eficiente, iar crearea acestora nu este o chestiune simplă.
O mare atenție s-a acordat trecerii de la supremația acționarilor la ideea de părți interesate. Definiția termenului "parte interesată" (staheholder-eng.) este vagă, dar, în mod normal, se înțelege că acesta include, pe lângă acționarii unei companii, clienții, furnizorii, angajații (actuali și potențiali), comunitățile în care aceasta își desfășoară activitatea și societatea în general.
Acționarii au un interes clar în satisfacerea cel puțin a unora dintre celelalte părți interesate. În cazul în care modelul de afaceri și practicile unei companii sunt percepute ca fiind contrare unor valori larg răspândite, este probabil ca aceasta să aibă dificultăți în a atrage și a păstra clienții și angajații. Dimpotrivă, dacă activitățile unei companii sunt considerate responsabile sau benefice, îi va fi mult mai ușor să atragă și să îi păstreze pe ambii. Acestea pot constitui stimulente puternice.
Dar unde se trage linie între responsabil și iresponsabil, benefic și dăunător? Uneori, răspunsul este clar: companiile s-au confruntat cu presiuni publice pentru a remedia condițiile de lucru nesigure și exploatarea copiilor în lanțurile lor de aprovizionare. Dar, în majoritatea cazurilor, există compromisuri; nu se pot maximiza simultan două sau mai multe variabile, cu excepția cazului în care acestea au o legătură funcțională monotonă (întotdeauna urcă și coboară împreună).
Să luăm în considerare externalizarea activităților de producție în țările în curs de dezvoltare. Acest lucru reduce prețurile pentru consumatorii de pe piața de origine a companiei și stimulează creșterea, dezvoltarea și ocuparea forței de muncă în țara în care se externalizează producția. Dar, de asemenea, afectează și comunitățile care produceau bunurile respective și care erau puternic dependente de aceste locuri de muncă. Chiar dacă beneficiile globale depășesc costurile - presupunând că toate acestea ar putea fi cuantificate cu exactitate - comunitatea are totuși o problemă.
Pentru a complica și mai mult lucrurile, există diferențe mari între tipurile de companii. Unele au o amprentă de carbon mare, altele nu. Unele angajează mii de persoane care pot fi vulnerabile la pierderea locului de muncă din cauza automatizării, dar multe nu. Având în vedere aceste aspecte, nu poate exista o formulă unică pentru alinierea modelului de afaceri și a practicilor unei companii la obiectivele sociale și de mediu.
Aceasta nu înseamnă reduce valoarea modelului cu mai multe părți interesate. Dimpotrivă, o întrebare care merită mai multă atenție este dacă părțile interesate ar trebui să aibă o reprezentare mai mare în structurile de guvernanță. O examinare a sistemelor de guvernanță corporativă din diferite țări ar putea contribui la clarificarea problemelor și a compromisurilor. Specialiștii în drept au un rol important de jucat în acest sens.
În orice caz, pare clar că ESG este, în cele din urmă, un exercițiu creativ. Acest lucru nu este neapărat un lucru rău; provocările care necesită inovație și creativitate îi motivează pe oameni. Dar, în contextul unei astfel de incertitudini, stimulentele clare și eficiente devin și mai importante.
În Statele Unite și în alte părți, noile reglementări, în special cerințele de raportare, ar trebui să contribuie la satisfacerea acestei nevoi. Logica este că, dacă o companie este obligată să raporteze în mod regulat performanța ESG, va dori să aibă câștiguri de raportat. Dar normele de raportare rămân o activitate în curs de dezvoltare, iar capacitatea lor de a stimula acțiunea nu este garantată.
De exemplu, dacă normele de raportare ESG lasă loc pentru "greenwashing" - atunci când o companie își semnalează angajamentul față de obiectivele de mediu, dar evită să acționeze cu adevărat - impactul lor direct va fi semnificativ diminuat. În plus, credibilitatea afirmațiilor ESG, adevărate sau nu, ar fi diminuată, reducând beneficiile pentru firmele care iau măsuri.
Îmbunătățirea auditului - realizat fie de organismele existente, fie de noi instituții - este, prin urmare, esențială pentru orice reglementare privind raportarea ESG.
Există o altă provocare atunci când vine vorba de "E" din ESG (mediu -n.red): evaluarea riscului. Unele dintre noile reglementări privind raportarea solicită evaluări ale riscurilor, dar există dezacorduri cu privire la gravitatea și la caracterul imediat al riscurilor reprezentate de schimbările climatice și de degradarea mediului. Cu siguranță, având în vedere că fiecare continent se confruntă în prezent cu condiții grave de secetă, iar o treime din Pakistan este sub ape, imaginea devine mai clară. Dar dezbaterea este departe de a fi încheiată.
Acest lucru ne conduce la o altă problemă care merită mai multă atenție. Atunci când ne referim la obiectivele ESG, presupunem în mod implicit că există un consens cu privire la care sunt aceste obiective. Însă, de multe ori, acest lucru nu este adevărat. În timp ce majoritatea oamenilor ar fi probabil de acord că inegalitatea extremă este atât greșită din punct de vedere moral, cât și indezirabilă din punct de vedere social și politic, nu există un consens cu privire la pragul dincolo de care inegalitatea devine intolerabilă sau chiar toxică. De asemenea, deși este clar că este esențială o tranziție de la combustibilii fosili, opiniile cu privire la ceea ce ar implica aceasta variază foarte mult. Extremele - a nu lua nicio măsură sau a interzice investițiile în combustibili fosili - nu sunt utile.
În sistemul din China, Partidul Comunist aflat la putere stabilește prioritățile ESG, decide ce compromisuri trebuie făcute și încearcă să asigure o implementare eficientă prin implicarea directă în guvernanța corporativă. SUA, în schimb, menține o abordare diferită, fără un mecanism clar de agregare a diverselor opinii. Acesta nu este un defect major, ci doar un element de complexitate.
Dar dacă nu recunoaștem și nu ținem cont de această complexitate - inclusiv de diferitele perspective asupra a ceea ce constituie bunăstarea economică, socială și de mediu - eforturile de a promova obiectivele ESG ar putea părea o încercare de a impune o anumită agendă. Acest lucru ar genera rezistență și, aproape sigur, ar împiedica - sau chiar inversa - progresul.
Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor emerit la Universitatea Stanford și consilier senior la General Atlantic.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org
