Dolarul american a fost în plină ascensiune în această vară. Yenul japonez și euro au coborât la minimele ultimelor două decenii față de dolar; euro, care valorează de mult timp mai mult decât un dolar, se află acum aproape de paritate. Indicele cursului de schimb ponderat în funcție de schimburile comerciale utilizat de Rezerva Federală a SUA aproape că a atins din nou vârful înregistrat în martie 2020, pe fondul panicii declanșate la începutul pandemiei COVID-19. De fapt, dacă se face o ajustare în funcție de inflația din Statele Unite și din țările-partenere, acesta este deja mai ridicat.
Acest lucru are loc în pofida faptului că SUA înregistrează cea mai mare rată anuală a inflației din ultimele patru decenii și cea mai proastă balanță comercială de la criza financiară mondială încoace. Ce se întâmplă? Și este dolarul pe cale să se prăbușească?
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Deși recunoaștem că ratele de schimb sunt extrem de dificil de explicat, cu atât mai puțin de prezis, patru factori majori par să influențeze mișcările principalelor valute ale lumii. Cel mai important, Fed a început să majoreze ratele dobânzilor și, având în vedere că economia americană nu pare deloc aproape de o recesiune propriu-zisă, există încă loc pentru ca banca centrală să înăsprească și mai mult politica monetară.
În pofida inflației la fel de ridicate din Europa, Banca Centrală Europeană este mai precaută. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că perspectivele economice pentru zona euro sunt mai fragile. BCE este îngrijorată de nivelul ridicat al datoriei Italiei, dar consideră, de asemenea, că ratele actuale ale inflației prețurilor energiei nu vor continua. Japonia, similar Chinei, nu a înregistrat până acum o inflație semnificativă. Este puțin probabil ca Banca Japoniei să înăsprească politica în curând, iar Banca Populară a Chinei a redus ratele în august.
Geopolitica este, de asemenea, un factor care stă la baza întăririi dolarului. Războiul din Ucraina prezintă un risc mult mai imediat pentru Europa decât pentru SUA, în timp ce amenințările Chinei față de Taiwan reprezintă un risc uriaș pentru toată lumea, dar mai ales pentru Japonia învecinată. Recesiune sau nu, atât Europa, cât și Japonia vor fi nevoite să își restructureze semnificativ capacitățile de apărare, cu o creștere concomitentă a cheltuielilor militare pe termen lung.
Apoi, mai este și încetinirea economiei în China, care afectează Europa și Japonia mult mai mult decât America. Cauzele profunde ale încetinirii creșterii Chinei - inclusiv blocajele impuse sub politica zero-COVID, moștenirea construcțiilor excesive, reprimarea sectorului tehnologic și centralizarea excesivă a puterii economice – reprezintă probleme pe care le comentez de ceva timp și pentru care nu văd o redresare bruscă și susținută.
În cele din urmă, în condițiile în care prețurile energiei sunt încă foarte ridicate, faptul că SUA sunt autosuficiente din punct de vedere energetic, în timp ce Europa și Japonia sunt importatori uriași, avantajează și dolarul.
Unii ar adăuga că SUA este un refugiu mai sigur decât Europa și Japonia. Acest lucru ar putea fi adevărat, în ciuda faptului că America este împotmolită într-un război civil rece, care nu poate avea sfârșit atât timp cât fostul președinte Donald Trump se află la mijloc. Integrarea zonei euro, care promite să avanseze ori de câte ori există o criză, va fi pusă la grea încercare dacă ratele reale ale dobânzilor la nivel mondial vor începe vreodată să crească. Inflația în Germania este pe cale să atingă un maxim al ultimilor 70 de ani, dar majorările mai agresive ale dobânzilor BCE ar putea face ca spread-urile pentru datoria guvernamentală italiană să explodeze.
Forța actuală a dolarului are implicații profunde pentru economia globală. O mare parte din comerțul mondial, poate jumătate, este denominată în dolari - iar pentru multe țări, acest lucru se aplică atât importurilor, cât și exporturilor. Ca atare, o creștere a dolarului determină o mare parte a lumii să reducă importurile, atât de mult încât cercetătorii au constatat un impact negativ semnificativ din punct de vedere statistic asupra comerțului mondial.
Un dolar puternic riscă să aibă un efect deosebit de brutal asupra piețelor emergente și a economiilor în curs de dezvoltare, deoarece firmele private și băncile din aceste țări care se împrumută de la investitori străini o pot face doar în dolari în majoritatea cazurilor. Iar ratele mai ridicate ale dobânzilor din SUA tind să crească în mod disproporționat ratele dobânzilor debitorilor mai slabi. De fapt, indicele general al dolarului ar fi crescut și mai mult dacă multe bănci centrale din piețele emergente nu ar fi majorat în mod proactiv ratele dobânzilor, pentru a frâna presiunea în jos asupra monedelor naționale. Dar o astfel de înăsprire a dobânzii cântărește, desigur, asupra economiilor lor interne.
Faptul că piețele emergente mai mari au rezistat până acum în mare măsură la creșterea ratelor dobânzilor din SUA și la întărirea dolarului a fost o surpriză plăcută. Dar rămâne de văzut cât timp vor continua să facă acest lucru dacă Fed va urma o cale agresivă de înăsprire a politicii monetare, în special dacă prețurile materiilor prime vor continua să scadă (așa cum a avertizat colegul meu de la Harvard, Jeffrey Frankel) și dacă SUA și Europa vor intra în recesiune, pe lângă încetinirea creșterii din China.
CITEȘTE ȘI Da, economia americană este probabil în recesiunePe termen scurt, un dolar puternic va afecta America mai puțin comparativ cu partenerii săi comerciali, în principal deoarece schimburile comerciale din SUA sunt aproape în totalitate facturate în dolari. Dar un dolar persistent mai puternic va avea un impact intern pe termen lung, deoarece SUA vor deveni un loc relativ mai scump pentru a produce. Nu va ajuta nici turismul extern, aflat încă în scădere puternică față de 2019.
Este posibil ca recenta creștere a dolarului în raport cu alte valute importante să se inverseze? Cu siguranță, unele aprecieri mari anterioare ale valorii dolarului, inclusiv la mijlocul anilor 1980 și la începutul anilor 2000, au fost în cele din urmă urmate de scăderi abrupte. Dar, din nou, ratele de schimb sunt, în mod notoriu, dificil de prezis, chiar și pe un orizont de un an. O nouă scădere de 15% a euro și a yenului în raport cu moneda americană este perfect posibilă, în special dacă fricțiunile geopolitice iau o nouă întorsătură negativă. Singurul lucru care poate fi spus cu certitudine este că perioada de extraordinară acalmie a cursurilor de schimb pentru valutele majore, care a început în 2014, este acum istorie.
Kenneth Rogoff, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional, este profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard.
Copyright: Project Syndicate, 2022.
