Contagiunea financiară de care ne apropiem

Faptul că lumea nu s-a confruntat cu o criză financiară sistemică în 2022 este un mic miracol, având în vedere creșterea bruscă a inflației și a ratelor dobânzilor, ca să nu mai vorbim de o creștere masivă a riscului geopolitic. Dar, în condițiile în care datoria publică și privată a crescut la niveluri record în timpul erei apuse a ratelor de dobândă ultra-scăzute și riscurile de recesiune sunt ridicate, sistemul financiar global se confruntă cu un test de rezistență uriaș. O criză într-o economie avansată - de exemplu, Japonia sau Italia - ar fi greu de stăpânit.

Este adevărat că reglementarea mai strictă a redus riscurile pentru sistemul bancar tradițional, dar acest lucru nu a făcut decât să ducă la deplasarea riscurilor în alte părți ale sistemului financiar. Creșterea ratelor dobânzilor, de exemplu, a exercitat o presiune uriașă asupra firmelor de private-equity care s-au împrumutat masiv pentru a cumpăra proprietăți. Acum, în condițiile în care locuințele și imobilele comerciale se află în pragul unei scăderi puternice și susținute, unele dintre aceste firme vor da faliment cel mai probabil.

În acest caz, băncile tradiționale care au furnizat o mare parte din finanțarea pentru achizițiile de proprietăți imobiliare ale fimelor de private-equity ar putea avea mai probleme. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, în parte pentru că firmele slab reglementate sunt supuse unei presiuni mai mici de a-și evalua bilanțul la prețul pieței. Dar să presupunem că ratele dobânzilor rămân ridicate chiar și în timpul unei recesiuni (o posibilitate pe măsură ce ieșim din epoca ratelor foarte scăzute). În acest caz, întârzierile la plată pe scară largă ar putea face dificilă menținerea aparențelor.

Recentele probleme financiare ale Regatului Unit demonstrează genul de necunoscute care ar putea apărea pe măsură ce ratele dobânzilor la nivel mondial cresc. Deși fostul prim-ministru Liz Truss și-a asumat întreaga vină pentru ceea a fost aproape o prăbușire a piețelor de obligațiuni și a sistemului de pensii, principalii vinovați s-au dovedit a fi managerii fondurilor de pensii care au pariat, în esență, că ratele dobânzilor pe termen lung nu vor crește prea repede.

Japonia, unde banca centrală a menținut ratele dobânzilor la zero sau negative timp de decenii, ar putea fi cea mai vulnerabilă țară din lume. Pe lângă ratele ultra-joase, Banca Japoniei s-a angajat, de asemenea, în controlul curbei de randament, fixând randamentele obligațiunilor pe cinci și zece ani la aproximativ zero. Având în vedere creșterea ratelor reale ale dobânzilor din întreaga lume, deprecierea bruscă a yenului și presiunile inflaționiste ridicate, Japonia ar putea în cele din urmă să iasă din era dobânzilor aproape de zero.

Ratele mai mari ale dobânzii ar pune imediat presiune asupra guvernului japonez, întrucât datoria țării se ridică la 260% din PIB [2]. Aproximativ jumătate din datoria guvernamentală cumpărată de sectorul privat se află în titluri cu scadență scurtă. O majorare a ratei dobânzii cu 2% ar fi gestionabilă într-un context de creștere economică ridicată sau medie, dar perspectivele de creștere ale Japoniei vor scădea cel mai probabil pe măsură ce ratele reale ale dobânzilor pe termen lung vor continua să crească.

Datoria publică enormă a Japoniei limitează aproape sigur opțiunile factorilor de decizie politică în ceea ce privește gestionarea creșterii pe termen lung. Cu toate acestea, având în vedere puterea de impozitare a guvernului și posibilitatea de a umfla datoria, problema ar trebui să poată fi gestionată. Adevărata întrebare este dacă există vulnerabilități ascunse în sectorul financiar care ar putea fi scoase la iveală dacă inflația continuă să crească și dacă dobânzile reale ale Japoniei vor continua să crească până la nivelul celor din SUA. Aceasta a fost norma în cea mai mare parte a ultimelor trei decenii, chiar dacă așteptările inflaționiste ale Japoniei sunt în prezent mult mai mici decât în SUA.

Vestea bună este că, după aproape trei decenii de dobânzi ultra-joase, așteptările japoneze pentru o inflație apropiată de zero sunt bine ancorate, deși este posibil să se schimbe dacă presiunile inflaționiste de astăzi se dovedesc de lungă durată. Vestea proastă este că persistența acestor condiții ar putea cu ușurință să-i ademenească pe unii investitori să creadă că ratele nu vor crește niciodată sau, cel puțin, nu cu mult. Acest lucru înseamnă că pariurile pe ratele relativ scăzute ar putea crește în Japonia, așa cum au cum s-a întâmplat anterior în Marea Britanie. În acest scenariu, continuarea înăspririi monetare ar putea arunca lucrurile în aer, creând instabilitate și adăugând la problemele bugetare ale guvernului.

Italia este un alt exemplu de risc latent. În multe privințe, nivelul ultra-jos al dobânzilor au fost liantul care a ținut unită zona euro.

Garanțiile pe termen nelimitat pentru datoria italiană, în conformitate cu promisiunile fostului președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a afirmat în 2012 că va face "orice este nevoie [3]", au fost ieftine atunci când Germania putea să se împrumute la dobânzi zero sau negative. Dar creșterile rapide ale ratelor dobânzilor din acest an au schimbat acest calcul. În prezent, economia Germaniei seamănă mai mult cu cea de la începutul anilor 2000, când unii o numeau "omul bolnav al Europei [4]". Și în timp ce Europa este relativ nouă în ceea ce privește ratele ultra-joase, trebuie să fim îngrijorată că un val susținut de înăsprire monetară ar putea, ca și în cazul Japoniei, să dezvăluie vulnerbilități majore.

Dacă va exista o recesiune globală fără o criză financiară, există șanse mari ca viitoarea recesiune economică să fie mai blândă decât este așteptat. Într-un mediu de scădere economică, inflație ridicată și creștere a ratelor reale ale dobânzii, acesta ar fi un scenariu foarte norocos.

Kenneth Rogoff, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional, este profesor de economie și politici publice la Harvard University.

Copyright: Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org [5]

Linkuri:
------
[1] http://ednet.project-syndicate.org/cms/cms.cgi?cmsid=76633bfe479688c6616f2272c8246e5
[2] https://www.imf.org/en/Publications/FM/Issues/2022/10/09/fiscal-monitor-october-22
[3] https://www.ecb.europa.eu/press/key/date/2012/html/sp120726.en.html
[4] https://www.project-syndicate.org/commentary/germany--the-sick-man-of-europe-1997-09
[5] http://www.project-syndicate.org