Turiștii românii petrec Paștele la munte în România, pe litoral în Bulgaria sau Grecia și în pelerinaje în Israel. Cât costă o vacanță în străinătate sau în țară

Turiștii românii petrec Paștele la munte în România, pe litoral în Bulgaria sau Grecia și în pelerinaje în Israel. Cât costă o vacanță în străinătate sau în țară

Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour

scris 12 apr 2017

Cu toate că, în trecut, Paștele era considerat în România o sărbătoare care trebuie petrecută acasă, cu familia, în ultimii ani lucrurile au început să se schimbe și tot mai mulți români aleg să își ia familia și să petreacă vacanța de Paște în Bucovina, Nisipurile de Aur, Albena, Insula Creta și Insula Corfu sunt principalele destinații care atrag turiștii români cu ocazia Sărbătorilor Pascale, iar, pe lângă acestea, în topul preferințelor încep să-și facă loc și pelerinajele în Israel sau croazierele pe Marea Mediterană. Cheltuiala medie pentru un sejur de Paște în străinătate nu depășește 300 de euro de persoană, în timp ce pentru o vacanță în România este alocat cel mult 200 de euro, potrivit unui studiu al Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.

Majoritatea celor care aleg să-și petreacă sărbătorile departe de casă sunt fie familiile cu copii, fie seniorii. În timp ce familiile cu copii și-au îndreptat atenția în acest an către vacanțele all inclusive în destinații precum Bulgaria, Grecia sau România, mulți seniori au ales, spre deosebire de alți ani, să nu mai rămână acasă, ci să plece în pelerinaje sau în vacanțe speciale de tip Senior Voyage în Spania, Italia sau Elveția, beneficiind de oferte speciale și reduceri substanțiale de extra-sezon, în regiuni turistice celebre (cum sunt Costa del Sol, Costa Brava, Sicilia sau Toscana), relativ inaccesibile acestui segment în plin sezon.

Urmărește-ne și pe Google News

Românii care preferă să petreacă Sărbătorile Pascale în destinațiile din țară au optat pentru o vacanță într-una dintre stațiunile balneare sau montane, precum Băile Felix, Băile Herculane, Băile Tușnad, Predeal sau Poiana Brașov, dar și în Maramureș, unde vor sărbători în mod tradițional, cu masă festivă și obiceiuri de Paște. Cei care aleg hotelurile de lux din stațiunile autohtone se vor bucura și de acces la SPA și de alte servicii de răsfăț (masaj, saună, acces la piscină, etc.).

Destinațiile externe cele mai căutate sunt cele de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre (Nisipurile de Aur și Albena), din Grecia (Creta și Corfu), dar și Tenerife, Portugalia, Costa del Sol, Napoli-Sorrento, Sicilia, Țara Bascilor sau Toscana pentru programele Senior Voyage, croazierele pe Marea Mediterană și pelerinajele în Israel.

În ultimii 2-3 ani, se remarcă un interes semnificativ crescut pentru pachetele de croaziere în această perioadă de primăvară, datorită serviciilor complete incluse în acest tip de pachet turistic. Acesta devenind un produs turistic tot mai accesibil oricărui segment de turiști, având toate serviciile asigurate (transport cu avionul, cazare, masă tip All Inclusive la bord, transferuri de la aeroport până în port și asistență turistică în limba română). Tarifele pornesc de la 599 euro/persoană pentru un astfel de pachet de croazieră complet.

Turoperator: O treime dintre românii care pleacă vara în străinătate cumpără vacanțele în rate CITEȘTE ȘI Turoperator: O treime dintre românii care pleacă vara în străinătate cumpără vacanțele în rate


Mulți români au profitat de perioada sărbătorilor și și-au prelungit vacanța după Paște, astfel încât aceasta să dureze 7-8 zile. Cheltuiala medie pentru un sejur de Paște în străinătate nu depășește 300 de euro de persoană, în timp ce turiștii care aleg destinații din România plătesc mai puțin de 200 de euro de persoană.

Multe dintre vacanțele pentru perioada Sărbătorilor Pascale au fost achiziționate încă de anul trecut, și mai ales în cadrul târgurilor de turism, pentru a beneficia de cele mai mari reduceri. Cu toate acestea, în luna martie și începutul lunii aprilie anul acesta, numărul sejururilor cumpărate pentru perioada 12 - 17 aprilie a crescut considerabil, atingându-se astfel grade de umplere de peste 95% pentru locurile puse la dispoziție de agenție.

"Diversitatea ofertelor, dar și prețurile accesibile pentru pachetele turistice complete i-au convins pe români că aceasta este cea mai bună soluție pentru ca sărbătorile să fie cât mai plăcute și fără griji. În plus, având în vedere că perioada Paștelui este în a doua parte a lunii aprilie, temperaturile devin potrivite pentru vacanțe în destinații mai calde, de litoral, cum ar fi insulele grecești sau Costa del Sol și Costa Brava din Spania", a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Christian Tour este cea mai mare agenție de turism din România și, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro. Cu o istorie de 20 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 31 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare turoperator pe vacanțe de tip charter din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
christian tour
romani
vacante
paste