Surpriză: SIF Moldova intră într-un nou proiect imobiliar, de peste 100 milioane euro. Înțelegere semnată cu unul dintre pionierii afacerilor IT și fondator al unei academii de business pentru copii

Surpriză: SIF Moldova intră într-un nou proiect imobiliar, de peste 100 milioane euro. Înțelegere semnată cu unul dintre pionierii afacerilor IT și fondator al unei academii de business pentru copii

Liviu Lepădatu

scris 30 mai 2018

SIF Moldova a intrat într-un nou proiect imobiliar rezidențial, semnând o înțelegere cu omul de afaceri Liviu Florentin Lepădatu, care controlează dezvoltatorul imobiliar Cityring Property, pentu construcția, în patru etape, a 1.400 de apartamente în zona de Nord-Vest a Bucureștiului, în apropierea Lacului Străulești și a Colosseum Retail Park, principala destinație de cumpărături in zonă de la momentul deschiderii, în 2011.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Complexul rezidențial va fi denumit “City Ring” și ridicat pe o suprafață de teren de aproximativ 9 hectare.

Urmărește-ne și pe Google News

SIF Moldova s-a implicat, deocamdată, cu circa 8 milioane de euro, preluând jumătate din proiect.

România a intrat pe lista scurtă de favorite pentru o fabrică chineză de mașini electrice, investiție de 400 milioane euro CITEȘTE ȘI România a intrat pe lista scurtă de favorite pentru o fabrică chineză de mașini electrice, investiție de 400 milioane euro

Valoarea de realizare estimată a proiectului depășește 100 de milioane de euro.

Acesta este al treilea proiect imobiliar în care SIF Moldova investește în București, după Veranda Mall și Baba Novac Residence.

Veranda Mall a fost dezvoltat prin relocarea fabricii de mase plastice și produse chimice Prodplast, de lângă piața Obor pe platforma industrială Faur. Investițiile în mallul Veranda au fost asigurate în proporție de 60% de acționari, cu aproximativ 28,5 milioane euro credit bancar de la Raiffeisen Bank.

SIF Moldova a contribuit cu 65 milioane lei la realizarea centrului comercial.

În ceea ce privește proiectul imobiliar Baba Novac Residence, acesta este dezvoltat pe un teren aparținând fostei fabrici Țesătoriile Reunite și a intrat în noiembrie în faza a doua, după ce peste 90% dintre apartamentele din prima fază au fost vândute, termenul de livrare fiind prevăzut pentru finalul acestui an.

Ansamblul rezidențial presupune o investiție de 28 milioane de euro.

Surpriză: O nouă companie străină a venit în România pentru mașini electrice, cu planul de a controla Bucureștiul și principalele drumuri naționale din Peninsula Balcanică CITEȘTE ȘI Surpriză: O nouă companie străină a venit în România pentru mașini electrice, cu planul de a controla Bucureștiul și principalele drumuri naționale din Peninsula Balcanică

Fabrica Țesătoriile Reunite este un producător de textile controlat de SIF Moldova, pe piață din 1933, dar care și-a suspendat producția în 2013 și și-a schimbat obiectul de activitate în dezvoltare imobiliară, pentru a-și putea folosi terenul de 14.000 metri pătrați în alte scopuri.

SIF Moldova și-a propus să își dezvolte un portofoliu cu investitii de tip private equity, cu accent pe sectoarele imobiliar și agribusiness, pentru sectorul imobiliar rezidențial atenția fiind concentrată în special pe piața din București, în zona de Nord și cea adiacentă Autostrăzii A3.

Liviu Florentin Lepădatu a dezvoltat afaceri și în IT, împreună cu fratele său, deschizând în 2013 și o academie de business pentru copii, funcțională și astăzi. El a intrat în afaceri la scurt timp după Revoluție prin lansarea distribuitorului de calculatoare Tornado Sistems.

viewscnt
Afla mai multe despre
lepadatu
sif moldova
imobiliar