Profit.ro și EAD.ro lansează “Bursele Liviu Iancu” pentru jurnaliști. Premiem scriitura remarcabilă

Profit.ro și EAD.ro lansează “Bursele Liviu Iancu” pentru jurnaliști. Premiem scriitura remarcabilă
scris 18 ian 2021

Pentru a onora memoria regretatului nostru coleg Liviu Iancu, Profit.ro și agenția EAD.ro vor acorda, în fiecare lună, câte o bursă în valoare de 2.500 de lei jurnaliștilor care vor publica materiale de excepție. 

Liviu Iancu a fost cel mai bun condei al redacției Profit.ro și ne dorim să încurajăm jurnalismul bazat pe scriitură de calitate, tot mai rar în mass-media ultimilor ani. Scriitura va fi, așadar, un criteriu important în selectarea câștigătorilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Invităm colegii din presă să aplice pentru Bursele Liviu Iancu, trimițând pe adresa de e-mail a redacției (profit@profit.ro) materialele jurnalistice publicate cu nu mai mult de trei luni în urmă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Se poate înscrie orice jurnalist, indiferent de instituția de presă la care lucrează, la care este angajat cu contract permanent sau la care colaborează (revistă, ziar, site, post TV sau de radio), dacă materialul a fost publicat/difuzat pe respectiva platformă media.

Jurnaliștii care au câștigat o bursă pot concura cu un nou material în următorul an.

Genuri jurnalistice pentru care vom acorda burse:

- REPORTAJ
Vor fi apreciate: subiectul ales, unghiul de abordare, componenta vizuală, calitatea informației și a datelor, coerența stilistică, scriitura

- INVESTIGAȚIE / ANCHETĂ
Vor fi evaluate: calitatea documentării și a surselor, impactul materialului, relevanța subiectului, coerența stilistică

- OPINIE / PAMFLET
Apreciem: coerența ideilor, calitatea scriiturii, umorul

Tematica materialelor jurnalistice poate fi din orice domeniu al vieții sociale, nu doar din domeniul economic.

Câștigătorii burselor acordate lunar vor fi desemnați de un juriu format din jurnaliștii Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu iancu
profit
ead
burse