Subsidiara locală a grupului bancar elen Piraeus a reușit să își îmbunătățească indicele de solvabilitate cu 5 puncte procentuale, până la 17,3%. Anul trecut, banca, extrem de activă pe piața creditului în perioada de boom, a înregistrat pentru prima dată un raport credite/depozite subunitar, ceea ce arată o încetinire substanțială a activității de creditare în condițiile în care și valoarea depozitelor a scăzut.
Pierderile instituției de credit, care trece printr-un amplu proces de restructurare, s-au ridicat la aproape 43 de milioane de euro. Veniturile băncii din activitatea de creditare au scăzut cu 10% față de 2014, la 71 de milioane de euro, iar rata creditelor neperformante a fost de 4,3%.
Piraeus transmite într-un comunicat că a realizat o acoperire de peste 100% a neperfromanței prin provizioane și colaterale. Nivelul depozitelor a continuat să scadă și în 2015, însă banca nu dă detalii în această privință.
“Întreaga activitate a anului 2015 a fost orientată către consolidare, chiar dacă acest lucru a însemnat asumarea unor presiuni pe profitabilitate. Am luat măsuri proactive de administrare a lichidității, avem active lichide de 700 milioane de euro și un raport credite brute/depozite subunitar de 0,95, față de 1,26 la finele anului 2014. Am implementat măsurile de menținere a lichidității, fără a încuraja o politică de pricing ridicată la depozite” a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.
CITEȘTE ȘI Rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în luna ianuariePentru 2016 Piraeus Bank România anunță că se va concentra pe integrarea de noi concepte și modele de business, în paralel cu preocuparea de a consolida baza de venituri, în special prin susținerea mai intensă a activității de creditare și controlul riguros al costurilor. Va exista o concentrare pe activitatea din orașele mari și pe susținerea prin tehnologie a accesibilității serviciilor băncii în toate zonele, atât pentru companii, cât și pentru clienții persoane fizice.
Proces amplu de restructurare
“Obiectivele băncii au fost cu prioritate cele legate de implementarea planului de restructurare a grupului și de creșterea solidității operațiunilor, pentru a face față celor două mari momente de presiune din cursul anului: pe de-o parte impactul indirect al crizei datoriei suverane din Grecia, pe de altă parte variația de curs a francului elvețian, ce a dus la creșterea costului riscului de credit”, mai arată comunicatul Piraeus.
Profit.ro a arătat că instituția de credit va închide 19 sucursale și agenții din luna aprilie, mișcare care a nemuțumit mai mulți angajați. Aceștia susțin că nu au fost informați în legătură cu măsurile de restructurare și vor să dea banca în judecată.
Presa a relatat că Piraeus Bank România a renunțat, în ultimul an, la circa 200 de angajați, oprindu-se la un total de personal de 1.435 persoane, și a redus cu 10 unități numărul unităților filialelor.
Banca a fost foarte aproape de preluarea de către fondul de investiții J.C Flowers. Tranzacția ar fi urmat să fie realizată împreună cu achiziționarea de către fondul american și a băncii Carpatica.
După o serie de negocieri dure, conducerea centrală a Piraeus a respins însă oferta, așa cum a arătat în exclusivitate Profit.ro. Grupul bancar de care aparține Piraeus Bank România traversează o perioadă extrem de dificilă. La începutul acestui an, directorul Piraeus și-a dat demisia după ce acțiunile instituției s-au prăbușit la Bursa din Atena.
În jur de 26% din acțiunile grupului sunt deținute de statul elen prin Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei. Ca și celelalte bănci elene, Piraeus este dependentă de finanțările venite de la Banca Centrală Europeană.