Păunescu, BNR: Sunt peste 10.000 de litigii cu băncile și IFN pe rolul instanțelor

Păunescu, BNR: Sunt peste 10.000 de litigii cu băncile și IFN pe rolul instanțelor
scris 29 mar 2016

La nivelul instanțelor din România sunt peste 10.000 de litigii între consumatori și bănci sau instituții financiare nebancare, a declarat Alexandru Păunescu, directorul Direcției Juridice din Banca Națională a României. Păunescu speră ca o zecime din acest volum de litigii să fie rezolvat prin procedura de soluționare alternativă în următorul an.

Băncile cotizează 600.000 de euro pe an pentru a soluționa în afara instanțelor litigiile cu clienții, prin Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din domeniul bancar (CSALB), entitate care a început recent activitatea. Băncile s-au confruntat cu mii de procese după 2010, mai ales pe clauze abuzive. Potrivit lui Păunescu, care este și membru în colegiul director al CSALB din partea băncii centrale, soluționarea alternativă ar putea degreva instanțele de numărul ridicat de litigii cu instituțiile financiare.

Urmărește-ne și pe Google News

“La nivel național există peste 10.000 de litigii pe rolul instanțelor, dar mi-este foarte greu să estimez câte vor fi la Centrul de soluționare alternativă. Aș putea să spun 10% în primul an”, a declarat Păunescu la inaugurarea CSALB.

Potrivit acestuia, Centrul are în soluționare cinci dosare.

De soluționarea efectivă se ocupă conciliatorii. Soluțiile oferite vor fi aplicate numai dacă atât clientul care reclamă, cât și banca în cauză, vor fi de acord cu ele. Există, însă, și posibilitatea unei decizii impuse, dacă reclamantul spune de la început că preferă această cale. În acest caz, chiar dacă nu este pe placul părților, decizia devine obligatorie și executorie, iar efectele ei nu sunt suspendate nici pe parcursul unui proces în instanță.

Legea privind darea în plată intră în dezbatere la Comisia Juridică din Cameră pe 31 martie CITEȘTE ȘI Legea privind darea în plată intră în dezbatere la Comisia Juridică din Cameră pe 31 martie

Față de procesele în instanță, soluționarea alternativă este mai rapidă – soluția vine în maximum 90 de zile – și nu costă nimic consumatorul. Băncile și IFN și-au asumat asigurarea bugetului Centrului, dar Păunescu spune că acest lucru nu afectează soluțiile, pentru că remunerația conciliatorilor nu vine direct de la bănci, ci de la Centru, deci există un interpus.

Președintele colegiului și membru independent este Simona Vâlceanu, care vine din sistemul bancar. Din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor este numită Mihaela Ionescu, din partea unei federații de asociații este numit Corneliu Vișoianu, din partea Asociației Române a Băncilor este numită Luminița Malanciuc.

În momentul de față pentru Centru lucrează 10 conciliatori, care ar putea rezolva în jur de 10 dosare pe lună, spune Păunescu, care adaugă că lista este deschisă.

Centrul s-a înființat în urma în urma adoptării OUG 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți. Pentru sectorul financiar există prevederi distincte, în timp ce pentru celelalte sectoare economice urmează să fie înființate centre în subordinea autorităților de reglementare.  Ordonanța este o implementare a Directivei 11/2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
litigii banci
procese banci