Patronatele așteaptă de la Ministerul Turismului o strategie de promovare și reglementări care să le ajute să-și păstreze angajații

Patronatele așteaptă de la Ministerul Turismului o strategie de promovare și reglementări care să le ajute să-și păstreze angajații
scris 4 ian 2017

Turismul, o industrie a cărei activitate angrenează peste 300.000 de persoane și care a generat în ultimii 25 de ani investiții de peste 10 miliarde de euro, în proporție de mai mult de 99% private, avea nevoie de un minister propriu, de sine stătător, dar înființarea acestuia trebuie să fie urmată de o serie de măsuri care să ajute la dezvoltarea acestui domeniu, au anunțat patronatele din domeniu.

"România are nevoie mai mult ca oricând să-și schimbe imaginea unei țări cu politicieni corupți, care exportă doar forță de muncă ieftină. Sper ca noul ministru să înțeleagă că e foarte important nu că a obținut un scaun, ci că are obligația să repună România pe harta turistică internațională, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în urma unei strategii bine definite și a unei comunicări pe măsură cu mediul de afaceri", a declarat, într-un comunicat, Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Urmărește-ne și pe Google News

Patronatele din turism speră că primul pas făcut de PSD, prin înființarea Ministerului Turismului, să nu fie și ultimul. "Sunt convins că PSD nu s-a gândit la un minister în care este nevoie doar să dea salarii și să aibă birouri, ci îi va pune la dispoziție și fondurile necesare pentru a putea avea rezultate. Avem nevoie de rezultate. Acum nu putem decât să comentăm pozitiv acest prim pas, dar nu ne vom da la o parte dacă va fi cazul să criticăm", a adăugat președintele FPTR.

România a încheiat anul trecut cu circa 2.600 agenții de turism licențiate, după ce ANT a retras 1.080 de licențe CITEȘTE ȘI România a încheiat anul trecut cu circa 2.600 agenții de turism licențiate, după ce ANT a retras 1.080 de licențe

Referitor la ministrul propus al Turismului, din experiența patronatelor din turism, atunci când a fost vorba de impozitul forfetar, acestea susțin că Mircea Dobre s-a implicat ca deputat și a reușit, împreună cu FPTR, să ducă acest proiect până la capăt. "Deci are o bilă albă de la noi privind această experiență comună", a mai spus Mohammad Murad.

În opinia FPTR, noul ministru ar trebui să invite toate patronatele din turism și toți cei implicați în acest domeniu să stabilească împreună un calendar de acțiuni, privind elaborarea strategiei de promovare.  Federația consideră că bugetul de promovare al turismului de anul trecut, de doar 2 milioane de euro, este unul derizoriu, care nu acoperă nici măcar participarea României la târgurile internaționale de turism.

Potrivit FPTR, sunt patru aspecte care trebuie rezolvate urgent. În primul rând, este vorba despre o strategie de promovare, pentru a pune România pe harta turistică internațională. Totodată, este nevoie și de definirea corectă a ceea ce înseamnă o stațiune turistică de interes național, astfel încât acestea să nu mai fie lăsate să se transforme în cartiere de blocuri. Din toate punctele de vedere, urbanistic și administrativ, stațiunile ar trebui să aibă o linie pe care să o urmeze.

Un alt aspect este găsirea unei formule corecte privind forța de muncă. Turismul românesc are nevoie de o soluție prin care angajații să poată fi ținuți în țară printr-o serie de avantaje salariale. Crearea unui mediu de afaceri curat, responsabil, cu obligații și drepturi este o altă așteptare a patronatelor de la noul Guvern. "Dacă un funcționar îți întârzie o autorizație un an sau doi, ar trebui să răspundă. Dacă oamenii de afaceri au o serie de obligații, corect ar fi să aibă și niște drepturi", a mai afirmat Mohammad Murad.

viewscnt
Afla mai multe despre
patronate
turism
minister