Norofert Group închide plasamentul privat pentru obligațiuni corporative în mai puțin de o zi și atrage 11,5 milioane lei de la investitorii pe BVB

Norofert Group închide plasamentul privat pentru obligațiuni corporative în mai puțin de o zi și atrage 11,5 milioane lei de la investitorii pe BVB
scris 22 ian 2020

Norofert Group, producător de inputuri ecologice și de îngrășăminte organice din România, închide cu succes primul plasament privat pentru obligațiuni corporative și atrage 11,5 milioane de lei de la investitori pe Bursa de Valori București.

Oferta, care a început pe 21 ianuarie și s-a încheiat în aceeași zi, pe fondul unui interes ridicat din partea investitorilor și a suprascrierii, a fost realizată folosind un sistem de licitație de descoperire a ratei cuponului, conform căruia rata dobânzii finale este stabilită pe baza cererii de la investitori.

Urmărește-ne și pe Google News

La plasament au participat 102 investitori, subscrierea medie fiind de peste 100.000 de lei. În cadrul ofertei, au fost scoase la vânzare 115.000 de obligațiuni corporative cu o valoare nominală de 100 de lei și cu o scadență la 5 ani. Rata dobânzii finale, care trebuie plătită semestrial, a fost stabilită la 8,5%. Obligațiunile corporative ale companiei vor intra la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul NRF25, data exactă pentru debut depinzând de procedurile de admitere la tranzacționare, care vor fi gestionate de Tradeville.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Temeri în România pentru coronavirus: Idee de termo-scannere în aeroporturi. \ CITEȘTE ȘI Temeri în România pentru coronavirus: Idee de termo-scannere în aeroporturi. "Riscul există, nu poate fi exclus!"

„Faptul că pentru a doua oară am reușit să strângem capitalul necesar în mai puțin de o zi arată potențialul pe care îl are piața de capital din România și oportunitățile pe care le oferă antreprenorilor locali. Am decis să ne finanțăm în continuare afacerea prin intermediul bursei de valori pentru a atinge trei obiective - să strângem capitalul necesar dezvoltării, să o facem într-un mod transparent și, să nu reducem din participația noastră și a celorlalți acționari în companie. Obligațiunile corporative au fost cel mai bun mijloc de a atinge aceste obiective și aș dori să mulțumesc pe această cale, tuturor investitorilor care au participat la această a doua tranzacție, oferindu-ne încrederea și capitalul lor”, spune Vlad Popescu, Președintele Consiliului de Administrație al Norofert SA.

Capitalul strâns în timpul acestui plasament privat va fi direcționat către extinderea Norofert pe piețele externe, în special în Statele Unite. Pentru a intra pe piața americană, Norofert trebuie să omologheze  individual toate produsele din portofoliu, ceea ce necesită acces la resurse semnificative. O altă parte a banilor strânși va fi folosită ca și capital de lucru, pentru a achiziționa, printre altele, materii prime pentru a răspunde cererii în continuă creștere pentru produsele Norofert, precum și a dezvoltării portofoliului de servicii și linii de produse Norofert. În prezent, Grupul Norofert are trei linii principale de produse - Norofert Organics, care este o linie de îngrășăminte organice pentru ferme de dimensiuni medii și mari, Norofert Karisma, care este o linie de îngrășăminte pentru agricultura convențională și FITO, o linie destinată grădinarilor și micilor fermieri.

Roche România - amendă de aproape 13 milioane de euro cu acuzația de abuz de poziție dominantă. Reacția companiei CITEȘTE ȘI Roche România - amendă de aproape 13 milioane de euro cu acuzația de abuz de poziție dominantă. Reacția companiei

În primăvară, Profit.ro a anunțat că Norofert Group vrea să atragă 1 milion de euro printr-un plasament privat, iar imediat după plasament va iniția procedurile de listare a acțiunilor pe piața AeRO, devenind astfel prima companie agro-tech listată la Bursa de Valori București.

În iulie, compania a încheiat oferta de plasament privat în 8 ore de la lansare, atrăgând 1,5 milioane de euro.

Planurile companiei au fost anunțate la Profit TV de CEO-ul Vlad Popescu și pot fi văzute AICI.

Pe bursă, acțiunile vor fi tranzacționate sub simbolul NRF. În urma plasamentului privat, Vlad Popescu și familia sa dețin o participație de 64,48% în Norofert SA, în timp ce free-float-ul pe bursă va fi de 35,52%. Odată ce compania va intra la tranzacționare pe AeRO, Norofert va deveni prima companie din sectorul agro-tech listată la Bursa de Valori București.

Free-float-ul estimat după listare este de aproximativ 30-40%, procent supus încă evaluării finale. Capitalul atras în timpul plasamentului privat va fi direcționat pentru construirea unei fabrici noi în județul Constanța, pentru creșterea echipei de vânzări, precum și pentru utilarea și deschiderea unui laborator propriu, care va permite Norofert să își dezvolte propriile tulpini de bacterii și microorganisme pentru a renunța astfel la importarea lor din afara Europei.

În 2018, Norofert Group a înregistrat venituri estimate de 10 milioane de lei, în creștere cu 92% față de 2017, și un profit net de 4,5 milioane de lei. 

Compania, activă din anul 2000, se prezintă ca având o cotă de aproximativ 30% din piața locală de inputuri pentru agricultură ecologică, cu 21 de angajați în cele trei companii din grup - Norofert Eco, Norofert Organics și Norofert Fitofarma.

"La nivel global, între 2016 și 2021, piața produselor alimentare ecologice se așteaptă să ajungă la o rată anuală compusă de creștere de peste 14% ca urmare a îmbunătățirii venitului și a gradului de conștientizare a consumatorilor cu privire la beneficiile pentru sănătate ale consumului de alimente cultivate ecologic. Agricultura ecologică nu este doar o tendință de consum, ci reprezintă o schimbare globală", spune Vlad Popescu, fondator și CEO Norofert Group.

Compania a dezvoltat o tehnologie proprie, numită Bio Chain, care utilizează materii prime de origine vegetală și animală, componente bacteriene și microorganisme ca ingrediente în produsele sale. În afară de îngrășămintele bio, compania produce și fitosanitare organice, cum ar fi insecticide și fungicide, fertilizatoare foliare si tratament de sămânță. În august 2018, Norofert a introdus toate produsele sale sub formă de tablete efervescente.

La sfârșitul anului trecut, a semnat primele contracte cu distribuitori din Republica Moldova și Grecia, intenționând să se extindă în continuare în Bulgaria și Croația în cursul acestui an. 

viewscnt
Afla mai multe despre
norofert
bursa
listare