Cu o asigurare de 10.000 de dolari în cazul unei agenții detailiste și cu 50.000 de dolari pentru un turoperator, în cazul în care o astfel de companie intră în incapacitate de plată banii ajung doar pentru despăgubirea câtorva zeci de turiștii. Presat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Ministerul Turismului a pregătit terenul pentru a suplimenta modalitățile de asigurare și a crește, astfel, siguranța turiștilor.
Dacă o agenție intră în insolvență și are 1.000 de turiști în vacanțe de câte 500 de euro, să zicem, chiar dacă e turoperator cu poliță de 50.000 de euro nu poate acoperi toate vacanțele turiștilor săi, care ar ajunge, cumulat, la 500.000 de euro. Legea spune că primesc bani toți turiștii, în mod egal, deci cei care au plătit 500 de euro pe vacanțe ar primi ca despăgubiri doar 10%, adică 50 de euro.
ANAT crede că aceste sume sunt derizorii și a cerut ministerului înființarea unui fond de garantare, la care să participe toate agențiile, în funcție de vânzări, și din care să fie despăgubiți turiștii în cazul falimentului uneia sau mai multor agenții.
Ministerul Turismului a pregătit un proiect de Ordonanță care modifică un act normativ din urmă cu aproape două decenii, care reglementează activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice. În proiect se prevede ca agențiile de turism cu sediul pe teritoriul național, care comercializează către consumatori persoane fizice pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, au obligația să asigure furnizarea serviciilor turistice sau rambursarea tuturor plăților efectuate de către sau pe seama turiștilor, în măsura în care respectivele servicii contractate nu sunt furnizate ca urmare a faptului că agenția de turism se află în dificultate financiară, definită potrivit legii.
În cazul în care în contractul privind comercializarea pachetului de servicii turistice este inclus transportul de pasageri, agenția de turism va asigura și garanții pentru repatrierea turiștilor. Sistemele de garantare a răspunderii agențiilor de turism pentru furnizarea serviciilor turistice către consumator sunt reprezentate de scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite, care pot funcționa în paralel sau asociat.
Garanția este efectivă și acoperă costurile previzibile în mod rezonabil și se referă la valorile plăților efectuate de către sau pe seama turiștilor în legătură cu serviciile turistice, ținând cont de perioada scursă între avansurile plătite și plățile finale și finalizarea furnizării serviciilor. Garanția trebuie să acopere și costurile estimate ale repatrierii, iar suma asigurată și modalitatea de organizare și funcționare a sistemelor de garantare se stabilesc prin ordin al Ministrului Turismului și norme ale Autorității de Supraveghere Financiară. Agențiile de turism așteaptă acum normele de funcționare ale acestei legi, pentru a ști exact care sunt noile modalități și suma pe care sunt obligate să o garanteze.
În scopul protecției turiștilor, în noul act normativ este reglementat sistemul de de asigurare în caz de insolvabilitate sau faliment a agențiilor de turism, pentru rambursarea sumelor achitate de turiști precum și a sumelor necesare în vederea repatrierii acestora, care începând cu 1 octombrie 2000 este reprezentat de încheierea polițelor de asigurare la companii de profil.
Din acea perioadă și până în prezent, cei care au lucrat la proiect au observat că în prima jumătate a perioadei nu au fost identificate probleme privind modul de aplicare a prevederilor actului normativ. Totuși, ținând cont că activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice a avut o evoluție rapidă în ultimii ani, mai ales de când România este stat membru al Uniunii Europene, piața românească a intrat într-o competiție directă cu celelalte state membre UE, agențiile de turism fiind obligate să se adapteze cerințelor consumatorilor și totodată să lanseze pe piață produse de calitate, de asemenea la prețuri competitive în raport cu agențiile de turism din spațiul economic european.
În acest context s-au identificat o serie de probleme care până în prezent nu au putut fi încă eliminate. Spre exemplificare, s-a constatat tendința agențiilor de turism de tip detailiste de a comercializa servicii turistice directe către consumatori, pentru a răspunde totuși solicitării turiștilor intrați în agenție, deși legislația în vigoare nu permite desfășurarea aceastei activități pentru aceste agenții, cu atât mai mult cu cât, este realmente în detrimentul agențiilor de turism touroperatoare.
Mai mult, la începutul perioadei de referință, existau peste 10 companii de asigurare care furnizau pe piață polițe de asigurare în caz de insolvabilitate sau faliment. În ultimii ani, o parte dintre aceste companii de asigurări (mai mult de jumătate dintre acestea) au retras de pe piață produsul, fiind considerat riscant și deopotrivă ineficient. De asemenea, au fost înregistrate la fosta Autoritate Națională pentru Turism multe sesizări din partea operatorilor economici ce administrează agenții de turism care, deși având o activitate considerabilă în timp, cu rezultate economice pozitive, se află în prezent în imposibilitatea continuării activității din lipsa posibilității asigurării riscului împotriva insolvabilității sau falimentului, având în vedere că singura modalitate de garantare reglementată este polița de asigurare.
Rezultă astfel că, în România, companiile de asigurare reprezintă singurul instrument prin care o agenție de turism poate face dovada că prezintă garanții acoperitoare în caz de insolvabilitate sau faliment. De altfel, în anul 2014, Comisia Europeană, prin Direcția Generală Justiție și Consumatori, a adresat o scrisoare României prin care semnalează nereguli privind modul deficitar de funcționare a sistemului de asigurare privind rambursarea sumelor achitate de turiști precum și a sumelor necesare în vederea repatrierii acestora, în cazul insovabilității sau falimentului agențiilor de turism. În acest sens, Comisia Europeană a deschis un dosar, notificând România pentru remedierea în cel mai scurt timp a problemelor legate de sistemul de asigurare.
În concluzie, ținând cont de solicitarea Comisiei Europene privind intervenția de urgență a statului privind reglementarea sistemului de asigurare din România și totodată având în vedere evenimentele petrecute în ultimul timp cu privire la intrarea în insolvență a unor mari agenții de turism care bulversează bunul mers al activității de comercializare a pachetelor de servicii truistice, atrăgând de la sine lipsa de încredere a consumatorului în acest segment de piață, este necesară intervenția statului pentru modificarea prioritară a cadrului de reglementare privind activitarea de comercializare a pachetelor de servicii truistice, la nivel național.
Astfel, amȃnarea reglementării temeiului legal pentru implementarea unor noi sisteme de asigurare privind rambursarea sumelor achitate de turiști precum și a sumelor necesare în vederea repatrierii acestora, precum și pentru schimbarea viziunii asupra modalității de comercializare a pachetelor de servicii turistice, va conduce inevitabil la un blocaj în acest sector de activitate economică și implicit la scăderea veniturilor/încasărilor.
Pe de altă parte, actul normativ supus procedurii de modificare, are în vedere existența unor sancțiuni contravenționale care nu sunt actualizate în raport cu aprecierea gravității încălcării prevederilor acestuia. Astfel, în prezent, sancțiunea contravențională aplicabilă operatorilor economici ce administrează agenții de turism este stabilită încă din anul 1999 și este cuprinsă între 400 și 1000 de lei, ori, având în vedere că activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice implică pe de o parte sume considerabile achitate de turiști în avans, iar pe de altă parte nerespectarea reglementărilor în domeniu are consecințe directe asupra modului de organizare și desfășurare a vacanțelor și concediilor turiștilor, se impune o majorare a acestora.
