Hotelurile Radisson din București, Radisson Blu și Park Inn, operate de grupul Carlson Rezidor, sunt disponibile la vânzare, proprietarul încercând de mai mult timp să obțină o sumă importantă de la un eventual cumpărător, au declarat pentru Profit.ro surse din piață.
"Au fost unii investitori din turism care s-au arătat interesați de preluarea celor două hoteluri, dar nu au putut satisface pretențiile financiare ale proprietarului, astfel că activul este în continuare disponibil la vânzare în așteptarea unei oferte mai bune", au arătat sursele citate.
Potrivit acestora, în urmă cu o lună și jumătate a existat o întâlnire la Londra la care au participat mai multe agenții imobiliare pentru un contract de reprezentare, suma cerută pentru cele două hoteluri ridicându-se însă la 185 milioane euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Cel mai luxos hotel din România, închis în ultimii trei ani, revine în piață după ce a fost cumpărat de un timișoreanHotelul Radisson de pe Calea Victoriei, fostul hotel București, este clasificat cu 5 stele, iar hotelul Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence, foarte aproape de Ateneul Român, are 4 stele.
Park Inn
Radisson Blu este unul dintre cele mai importante branduri hoteliere din lume, operând aproape 300 de hoteluri în 69 de țări.
Radisson Blu este parte a Carlson Rezidor Hotel Group, care include, de asemenea, brandurile Quorvus Collection, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson și Country Inns & Suites By Carlson.
În noiembrie anul trecut a fost anunțat că al doilea hotel sub brandul Radisson Blu din România va fi deschis în prima parte a anului 2018 la Brașov, printr-o investiție de 10 milioane euro, în urma unui contract de franciză semnat de Carlson Rezidor Hotel Group, care deține brandul, și Tresor Com, o companie controlată de familia Neamțu din Brașov.