Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine la bursă. ASF a aprobat prospectul. Evaluare de 630 milioane lei

Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine la bursă. ASF a aprobat prospectul. Evaluare de 630 milioane lei
scris 20 mai 2021

Prospectul de ofertă pe bursă al grupului de companii Transport Trade Services, prin care omul de afaceri constănțean Alexandru Mircea Mihăilescu controlează inclusiv Navrom, operatorul de transport de pasageri și mărfuri din Delta Dunării, a primit avizul ASF.

În urmă cu două săptămâni, grupul de companii Transport Trade Services și-a anunțat intenția de a veni pe bursă, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro, cu mult înainte pe Profit Insider

Urmărește-ne și pe Google News

Operațiunea este avizată încă din 2017, fiind anunțată atunci de Profit.ro.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

În martie acest an, Profit.ro a anunțat că TTS își păstrează intenția de a veni la bursă, operațiune planificată pentru perioada următoare, iar luna trecută a anunțat că a semnat actele în acest sens.

Oferta constă în oferirea spre vânzare a unui număr de maximum 15.000.000 acțiuni existente, reprezentând cel mult 50% din numărul total de acțiuni. TTS intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe piața reglementată administrată de BVB, ulterior aprobării Prospectului de către ASF și închiderii cu succes a Ofertei.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Astfel, oferta vizează vânzarea de către TTS a până la 50% din acțiunile deținute, respectiv un număr total de până la 15.000.000 acțiuni, în două tranșe. Tranșa de retail, care va fi de până la 2.250.000 de acțiuni oferite, tranșa investitorilor instituționali, care va fi de până la 12.750.00 din acțiunile oferite rămase.

Valoarea nominală a acțiunilor este de 1 leu. Intervalul de preț din ofertă este cuprins între 19 și 21 lei pe acțiune, la o evaluare a companiei astfel rezultată de până la 630 milioane lei.

Oferta va consta într-o ofertă adresată investitorilor de retail și investitorilor instituționali din România, precum și altor investitori instituționali eligibili.

A fost anunțat anterior că oferta este de așteptat să fie lansată în ultima decadă a lunii mai 2021, sub rezerva condițiilor pieței și a aprobării Prospectului de către ASF. Acum este anunțat că perioada ofertei va fi 24 mai - 4 iunie.

În 2017, Profit.ro a anunțat că International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, a ieșit din acționariatul grupului, vânzându-și întreaga participație, de 6%, pentru aproape 9,4 milioane de euro.

Acțiunile au fost preluate de grup, prin răscumpărarea acțiunilor proprii. Acțiunile TTS sunt deținute astăzi de 14 persoane fizice. Echipa de management și fondatorul dețin împreună 67,57% din acțiunile totale.

Din acționariatul grupului face parte și fostul ministru al Finanțelor Viorel Ștefan (10% din acțiuni), originar din Galați, care a ocupat portofoliul pentru câteva luni în timpul guvernului Grindeanu din 2017. Între 1980 și 1991, Viorel Ștefan a fost economist la Navrom Galați, iar ulterior a fost director general al companiei.

Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice

IFC a intrat în acționariatul grupului de companii în urmă cu 9 ani, printr-un aport de capital de 12 milioane euro.

Grupul TTS este unul dintre cei mai mari operatori de transport naval din România, având însă operațiuni și în transportul feroviar, prin firma Transfer International Spedition (TIS). 

Din grup fac parte companiile Navrom Galați, TTS Constanța, Canopus Star Constanța, Trans Europa Port Galați, Cernavodă Shipyard, Bunker Trade Logistic Constanța, Cargorom Antwerp (Belgia), TTS Viena, Agrimol Trade București, Transterminal Chișinău.

În 2019, grupul a avut afaceri de 382,9 milioane lei și un profit net de 28,3 milioane lei. Anul trecut, vânzările au urcat la 520 milioane lei, cu EBITDA raportat de 114 milioane lei și un profit net de 48 milioane lei.

În anul 2020, TTS a fost responsabil pentru aproximativ 30% din traficul de pe Dunăre din perspectiva volumelor transportate, a capacității și dimensiunii flotei proprii. Grupul deține o flotă fluvială (barje, împingătoare, nave cu autopropulsie), modernizată cu o capacitate totală de 768kt și o flotă de 6 macarale plutitoare de mare capacitate. 

Operațiunile comerciale ale TTS  se desfășoară în 9 țări, respectiv în România, Serbia, Ungaria, Croația, Bulgaria, Austria, Slovacia, Ucraina și Germania. TTS operează 10 terminale portuare, trei în Constanța și 7 pe cursul Dunării (Brăila, Galați, Giurgiu, Oltenița, Bechet și Turnu Severin în România, precum și Fajsz în Ungaria). TTS (Grup) deține propriile facilități pentru operațiuni intra-portuare: depozite, platforme, instalații, macarale.

Profit.ro a anunțat recent că proprietarul TTS, Alexandru Mircea Mihăilescu, va construi, împreună cu fiul său, un hotel cu 8 etaje pe Bulevardul Expoziției din București, în zona complexului Romexpo.

viewscnt
Afla mai multe despre
ifc
tts
mihaileanu