Air France a anulat luni 150 de zboruri din și spre Paris, în cea de-a șasea zi de grevă a însoțitorilor de zbor de la compania aeriană franceză, sindicatele amenințând cu noi întreruperi în timpul perioadei de vacanță, transmit RFI și DPA.
Christophe Pillet de la sindicatul însoțitorilor de zbor SNPNC-FO a avertizat că noi mișcări de protest ar putea avea loc săptămâna viitoare. Acesta a estimat că actuala grevă afectează până la 280.000 de pasageri și va costa Air France aproximativ 100 milioane de euro (111 milioane de dolari), conform Agerpres.
Sindicatele SNPNC și UNSA-PNC, ce reprezintă circa 45% dintre însoțitorii de bord ai companiei franceze, au anunțat anterior că membrii săi vor înceta lucrul în perioada 27 iulie - 2 august, după ce negocierile cu patronatul au eșuat.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Sindicatele cer prelungirea acordurilor în vigoare ce reglementează condițiile de muncă pe o perioadă de cinci ani, în timp ce conducerea companiei este de acord numai cu o prelungire de 17 luni.
Air France-KLM Group este cel mai mare operator aerian din Europa și și-a redus pierderile operaționale în primul trimestru până la 99 milioane de euro, de la 417 milioane de euro în urmă cu un an, datorită ieftinirii carburanților și a măsurilor de restructurare aplicate de către conducere.