Gigantul american Visteon, producător de componente electronice pentru industria auto auto, cu vânzări anul trecut de 3,1 miliarde dolari și având în portofoliul de clienți nume precum Ford, Renault, Nissan, Mazda, BMW, GM, Honda, PSA, JLR, VW, Daimler, a intrat în România și va deschide un centru de dezvoltare a produselor auto la Timișoara în clădirea ISHO Offices, unde va ocupa 5.000 de metri pătrați.
“Timișoara este un hub performant care oferă o bază de talente cu abilități tehnice de cel mai înalt nivel”, a declarat Mark Fosmoen, Vice-Președinte, customer engineering - Europe, Visteon. “Timișoara, de asemenea, are un amplasament ideal ceea ce îi permite să fie conectată cu ușurință cu centrele de dezvoltare Vistoen din Europa și să ofere sprijin clienților din regiune. Suntem entuziasmați să construim noua bază de talente Visteon din Timișoara, care va avea oportunitatea unică de a-și pune amprenta pe direct formarea noului centru.”
Centrul de tehnologie Visteon din Timișoara va avea competențele necesare pentru a transforma solicitările clienților în soluții testate pregătite pentru a fi dezvoltate pentru producția de masă. Centrul va contribui la creșterea Visteon cu clienți precum BMW, Mercedes, Porsche, PSA și Jaguar Land Rover.
Visteon a început deja procesul de recrutare pentru centrul care va găzdui profesioniști specializați în domeniul software, tehnologiei și automotive, cu intenția de a recruta 400 de angajați până în 2020.
În cadrul noului centru vor lucra inițial ingineri de dezvoltare, supervizori și manageri.
Centrul de dezvoltare a produselor auto Visteon din Timișoara este poziționat strategic ca parte integrantă a planului de dezvoltare a companiei în Europa, alături de centrele tehnice din Bulgaria, Germania, Franța și Marea Britanie. Centrul va fi implicat în principal în dezvoltarea software pentru sistemele electronice avansate de bord (panouri de bord digitale, sisteme de infotainment și afisare pe parbriz) pentru producătorii europeni de automobile și va colabora cu Directorul Tehnic al Visteon și cu Centrele Tehnice Europene pentru dezvoltarea de noi tehnologii privind condusul autonom.
Visteon, cu sediul în Michigan, are circa 10.000 de angajați în peste 40 de centre din 18 țări, producând în special echipamente electronice de bord, precum display-uri digitale.
Afacerea din România va fi administrată de vicepreședinții Matthew Moyler Cole, anterior vicepreședinte la Johnson Controls Automotive, și Brett Pynnonen, ex-vicepreședinte la Federal Mogul.
În 2009, Visteon era în faza falimentului, cu datorii de 5,2 miliarde dolari, dar a parcurs cu succes un proces de restructurare, iar în urmă cu 4 ani a cumpărat divizia electronică a Johnson Controls cu 265 milioane dolari, devenind unul dintre cei mai importanți furnizori de componente electronice auto la nivel global.