Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, anunță suspendarea activității Clubului Bamboo, afirmând că ”legea e lege pentru toți”. ”NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcționa fără autorizație. NU vor putea ocoli legea cum au fost obișnuiți până acum”, anunță primarul (FOTO la final)
”În seara asta la Bamboo: Poliția Română, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat în Construcții. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toți. Sancțiuni aplicate: amendă și suspendarea activității. Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moț. Înșurubații politici, sponsorii rețelelor de influență și alți bișnițari conectați la cine trebuie, operează fățiș în afara legii. Pentru că pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că au ajuns să creadă că au moștenit țara întreagă și pe noi toți ceilalți la pachet. Eu nu permit așa ceva”, a transmis Radu Mihaiu, sâmbătă seara.
CITEȘTE ȘI Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoanePrimarul povestește că zilele trecute Poliția Locală a descoperit că la fostul club Bamboo este construit un cort, deși nu există autorizație.
”Nici nu aveau cum să aibă, spațiul respectiv e sit arheologic protejat și nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul și au formulat o plângere penală, conform procedurilor. Totuși, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fițe în ciuda pandemiei.
Joi eram pe teren și fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă. Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineață am revenit, alături de Poliția Română și Poliția Locală. Și-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc și dădeau din umeri”, a mai spus primarul.
CITEȘTE ȘI Gartner Magic Quadrant 2021: Ericsson, lider în infrastructura de rețea 5GAcesta afirmă că ”azi au dat drumul la petrecere”.
CITEȘTE ȘI FOTO România are marea șansă de a-și rezolva în sfârșit problemele de gestionare a deșeurilor”Eram pregătiți. Toate instituțiile cu competențe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Și s-a suspendat activitatea. NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcționa fără autorizație. NU vor putea ocoli legea cum au fost obișnuiți până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate”, a mai precizat rimarul Sectorului 2.
Precizările Poliției Capitalei
La data de 27.03.2021, în continuarea activităților desfășurate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Poliția Sectorului 2, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Secției 7 Poliție , împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov și Poliția Locală , au efectuat verificări cu privire la activitatea derulată de către o societate comercială cu profil de alimentație publică. În locația situată în sectorul 2 se află o terasă, spațiu în care societatea desfășoară activitate de restaurant
Din verificările efectuate a rezultat că spațiul în este în concordanță cu legislația în vigoare, însă echipa de verificare a constatat faptul că o parte dintre mesele amenajate pe terasă nu aveau între ele distanța conform prevederilor legale, motiv pentru care societatea a fost sancționată contravențional cu suma de 30.000 lei.
Totodată, s-a constatat faptul că operatorul economic nu deține autorizație de funcționare, motiv pentru care a fost aplicată sancțiune contravențională conform prevederilor Ordonanței nr. 99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață în valoare de 1.000 Lei și măsura complementară aferentă de suspendare a activității.