Compania de car-sharing cu mașini electrice Spark, cu acționariat lituaniano-bulgar, la acest moment cu operațiuni în Vilnius (Lituania) și Sofia (Bulgaria), va intra pe piața din România, lansarea fiind programată pentru săptămâna viitoare.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Serviciul a fost fondat în Lituania, de antreprenori lituanieni, în 2016. În anul 2017 au intrat în acționariatul companiei investitorii bulgari. Fondatorul Spark este Nerjius Dagilis, cel care ocupă în prezent funcția de SEO al grupului Spark.
Compania face parte din grupul EMobility International, care include și compania Eldrive, cel mai mare operator de infrastructură pentru încărcare mașini electrice din Bulgaria, pentru care Profit.ro a anunțat la începutul anului trecut intrarea în România. Compania a intrat pe piață în iunie 2016, fiind fondată de Martin Zaimov, membru în board-ul Asociației bulgare pentru Mașini Electrice.
Spark are o flotă de 88 de vehicule electrice electrice în Vilnius și 63 vehicule în Sofia.
Pe aceste piețe, costul este de 1,5 euro pentru 10 minute de închiriere, prețul pentru restul minutelor pornind de la 0,15-0,17 euro euro/minut.
Prețul zilnic de închiriere în aceste țări pornește de la 19.99 euro, pentru weekend fiind perceput un tarif zilnic începând de la 18,99 euro.