FOTO ANPC a intrat cu amenzi în mari piețe din București. "Când mergi să cumperi de la piață, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole și peripeții."

FOTO ANPC a intrat cu amenzi în mari piețe din București. "Când mergi să cumperi de la piață, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole și peripeții."
scris 28 feb 2023

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste o jumătate de milion de lei operatorilor economici din piețele Domenii și 16 Februarie din București, fiind găsite mai multe nereguli, printre care produse expirate și mizerie. Echipele de control au închis 12 firme până la remedierea deficiențelor.

“Consumatorii nu pot fi împărțiți în categorii ce țin de posibilitățile financiare ale acestora. Nu există drepturi suplimentare în funcție de acest criteriu. Nu există, de asemenea, nici obligații diferite ale operatorilor economici, în funcție de cifra de afaceri.

Reacția IKEA la ironiile din Timișoara pe tema salariilor oferite angajaților CITEȘTE ȘI Reacția IKEA la ironiile din Timișoara pe tema salariilor oferite angajaților
Urmărește-ne și pe Google News

Am arătat că avem aceeași măsură și pentru cei mari, dar și pentru cei mici.

FOTO ANPC a intrat cu amenzi în mari piețe din București.

Când mergi să cumperi de la piață, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole și peripeții. Consider această acțiune un avertisment pentru toate piețele, la nivel național. În perioada următoare ne vom concentra pe aceste zone, mai ales că se apropie sărbătorile pascale”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

VIDEO Negocieri pentru drumul de legătură între centura Brașov, Aeroportul Ghimbav și viitoarea autostradă Brașov-Ploiești. Primul aeroport din România construit după Revoluție CITEȘTE ȘI VIDEO Negocieri pentru drumul de legătură între centura Brașov, Aeroportul Ghimbav și viitoarea autostradă Brașov-Ploiești. Primul aeroport din România construit după Revoluție

Au fost verificați 74 de operatori economici din cele două piețe și au fost date amenzi în valoare de 548.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 180.000 de lei.

FOTO ANPC a intrat cu amenzi în mari piețe din București.


Totodată, comisarii ANPC au închis temporar 12 operatori economici, până la remedierea deficiențelor. 

Printre neregulile găsite de echipele de control au fost: comercializarea unor produse alimentare sau folosirea unor materii prime cu data limită de consum depășită; comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice, cu urme de lovituri mecanice, pete nespecifice de produs, textura moale, fără a avea menționată pe etichetă țara de proveniență și calitatea sau faptul că sunt tratate, acolo unde este cazul; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu prezență masivă de mucegai, praf, impurități, resturi alimentare, chedere rupte, vopsea exfoliată, cu gheață în exces; folosirea unor malaxoare neigienizate, cu vopsea exfoliată și a unor tăvi de coacere și alte recipiente de gătire cu grad de uzură avansat, încărcate de grăsime în strat grosier; folosirea unor lădițe de depozitare a produselor alimentare cu acumulări excesive de praf și impurități; lipsa informării de pe etichete referitoare la alergenii prezenți în produse, lipsa informațiilor cu privire la clasa de prospețime a peștelui, la locul de comercializare.

FOTO ANPC a intrat cu amenzi în mari piețe din București.


Alte deficiențe constatate au fost nerespectarea regimului de temperatură pentru expunerea peștelui la comercializare; utilizarea unor materii prime fără menționarea elementelor de identificare și caracterizare, precum și a datei limită de consum de pe etichetă; nerespectarea vecinătății produselor alimentare în agregatele frigorifice; folosirea, pentru colectarea reziduală a unor recipiente fără capac; utilizarea ustensilelor neprofesionale, în spațiul de gătit, și a bureților de sârmă, pentru veselă; existența pavimentului cu bucăți de gresie sparte și a tavanului cu pete și grăsine scursă solidificată; lipsa unor autorizații de funcționare; comercializarea unor produse alimentare fără eticheta tradusă în limba română; lipsa afișării datei durabilității minimale a unora dintre produsele expuse spre comercializare; lipsa afișării prețurilor, în cazul unora dintre produsele aflate la comercializare, depozitarea produselor direct pe paviment.

FOTO Auchan remodelează în România casele de marcat pentru clienți. Ce se întâmplă cu foștii casieri CITEȘTE ȘI FOTO Auchan remodelează în România casele de marcat pentru clienți. Ce se întâmplă cu foștii casieri

Comisarii ANPC au mai constatat folosirea unor cântare fără buletin de verificare metrologică; schimbarea stării termice a produselor alimentare, față de cea indicată de producător; lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire; depozitarea sucurilor carbogazoase sub incidența razelor solare; lipsa afișării atestatului de producător, pentru unii vânzători de legume și fructe; folosirea unor aparate de fitness cu pedala ruptă, șezutul cu protecția ruptă, mânerele din burete depreciate; comercializarea unor accesorii GSM fără elemente de informare, identificare respectiv denumire produs, producător/importator, adresă, compozitie sau fără etichete traduse în limba română; lipsa afișării informațiilor cu privire la timpul de realizare a reparației aparatelor GSM, tarif/manoperă, termen de garanție, riscuri; neemiterea formularelor de accept pentru operațiunile de schimb valutar.

Echipele de control au mai depistat neconcordanțe între informațiile afișate în interior și cele afișate în exterior, la unele case de schimb valutar; folosirea unor produse cosmetice fără etichete cu data deschiderii, a unora expirate; folosirea, în saloane de frumusețe, a unor benzi de sterilizare cu termenul de valabilitate expirat și a unor aparaturi fără verificare tehnică periodică; lipsa registrului de sterilizare, a substanțelor dezinfectante și a autorizațiilor specifice, pentru unele saloane de frumusețe; comercializarea unor produse nealimentare fără garanție; comercializarea unor produse textile sau încălțăminte fără traducerea în limba română a etichetei și fără precizarea materialelor din care sunt confecționate și a compoziției fibroase a textilelor; comercializarea unor jucării fără instrucțiuni și informații privind securitatea, în limba română; comercializarea unor echipamente de joasă tensiune fără a avea informații traduse în limba română și marcajul CE, pe eticheta de produs; comercializarea unor produse cu mărci înregistrate, fără documente de proveniență; împiedicarea controlului și comercializarea de produse contrafăcute.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
piete