Firmele amendate și închise temporar de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt obligate să afișeze o plachetă în care să precizeze acest lucru, potrivit unui ordin al președintelui ANPC, publicat marți în Monitorul Oficial.
"Operatorii economici în cazul cărora au fost încheiate documente de control pentru încălcarea drepturilor consumatorilor cu privire la viața, sănătatea și securitatea acestora, prin care au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, fabricației, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor sunt obligați ca, pe ușa de acces sau la intrarea în locația unde își desfășoară activitatea sau la punctul de lucru să afișeze placheta care face parte din anexa la prezentul ordin", se arată în documentul citat de Agerpres.
Pe plachetă va scrie că reprezentanții ANPC au dispus măsura opririi temporare a activității iar obligativitatea afișării acesteia rămâne în vigoare până când inspectorii de la Protecția Consumatorilor constată remedierea deficiențelor.