EXCLUSIV Romsys, cea mai mare insolvență IT, a început să vândă mașini pentru a achita din datoriile către stat. Nu a reușit să vândă decât jumătate din mașinile licitate

EXCLUSIV Romsys, cea mai mare insolvență IT, a început să vândă mașini pentru a achita din datoriile către stat. Nu a reușit să vândă decât jumătate din mașinile licitate

Sursa foto:facebook

scris 6 iul 2017

Romsys, subiectul celei mai mari insolvențe de pe piața IT, care trebuie să achite datorii de peste 60 milioane lei (13,3 milioane de euro) în principal către Fisc și Teamnet International, parte a grupului înființat de deputatul și omul de afaceri Sebastian Ghiță, companie intrată la rândul său, recent, în insolvență, a început să achite din datoriile către stat vânzându-și mașinile din parcul auto.

Compania, unul dintre cei mai mari jucători IT&C locali, controlată de New Frontier Holding din Austria, are de plătit Fiscului 27,4 milioane de lei, iar companiei Teamnet International trebuie să îi vireze 13,1 milioane de lei, conform informațiilor obținute și anunțate anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Ultimele date relevă că Romsys și-a scos la licitație atât mașinile libere de sarcini, cât și pe cele sechestrate de Fisc, reușind însă să vândă doar 28 de mijloace de transport dintr-un total de 50 licitate.

Astfel, din cele 36 mijloace de transport libere de sarcini au fost vândute prin licitație 19, iar din cele 14 mijloace de transport aflate sub sechestrul ANAF au fost vândute 9.

EXCLUSIV Cele mai mici tarife RCA în funcție de mașină și șofer. Comisionul deja vinde mai bine ca prețul, iar piața a ajuns o afacere în 4 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cele mai mici tarife RCA în funcție de mașină și șofer. Comisionul deja vinde mai bine ca prețul, iar piața a ajuns o afacere în 4

Banii astfel obținuți au fost folosiți pentru plata cheltuielilor bugetare restante apărute în timpul insolvenței, precum și direcționați către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF.

În 2015, anul anterior intrării în insolvență, afacerile companiei au scăzut cu 9,7%, la 154,5 milioane de lei, iar rezultatul net a fost negativ, - 31,5 milioane de lei. Aceasta în condițiile în care, în perioada 2009 - 2014, profiturile cumulate ale integratorului de soluții IT s-au ridicat la 61,3 milioane de lei. Romsys este pe locul 6 în top-ul firmelor care au obținut, în intervalul 2011-2015, cele mai multe contracte de la stat, cu 147,32 milioane de lei.

Pe acest fond, Romsys și-a cerut singură intrarea în insolvență, cerere acceptată de instanță la sfârșitul lunii martie anul trecut.

Înființată în 1993 de Marius Cojanu, Romsys fusese preluată la sfârșitul anului 2007 de New Frontier Holding din Austria.

Date obținute de Profit.ro relevă că Romsys a acceptat să achite o sumă totală de 60,5 milioane de lei, înscrisă în consecință în tabelul definitiv al tuturor creanțelor.

EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbările pregătite de Guvern, la cererea ANAF, care vor zgudui regulile insolvenței

În categoria creanțelor garantate (care beneficiază de o cauză de preferință, fiind însoțite de un privilegiu și/sau de un drept de ipotecă ori gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit 1,7 milioane lei, iar BRD a primit 1,3 milioane lei.

Cea mai mare plată din categoria creanțelor garantate a revenit Teamnet International - 2,5 milioane lei.

Teamnet International, pe piață din 2001, este tot un furnizor de soluții IT și sisteme informatice. Grupul de firme Teamnet a fost înființat de deputatul Sebastian Ghiță, care a vândut însă acțiunile grupului la mijlocul anului 2012, anul în care avea să intre în Parlament cu susținerea USL și a fostului prim-ministru Victor Ponta.

În luna martie a acestui an, și Teamnet a intrat în insolvență, justificându-și operațiunea inclusiv prin investigația DNA, după cum a anunțat Profit.ro.

În luna februarie 2016, Romsys a cedat Teamnet International creanțe în sumă de 3,36 milioane de euro, fără TVA, provenite din patru contracte comerciale încheiate cu Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania (BT), ING Bank și Piraeus Bank Romania. "Cesionarea de creanțe este o practică uzuală în cadrul companiilor care realizează numeroase proiecte împreună. De asemenea, precizăm faptul că cesionarea creanțelor Romsys către partenerul Teamnet nu afectează în nici un fel derularea în cele mai bune condiții a contractelor încheiate de Romsys cu Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania (BT), ING Bank și Piraeus Bank Romania", a transmis atunci Romsys.

GRAFIC Angajații din IT, directorii, antreprenorii și inginerii, cei mai numeroși dintre corporatiști care apelează la alergare sau ciclism pentru depășirea stresului CITEȘTE ȘI GRAFIC Angajații din IT, directorii, antreprenorii și inginerii, cei mai numeroși dintre corporatiști care apelează la alergare sau ciclism pentru depășirea stresului

Pe lista creditorilor garantați a mai fost inclus Unicredit Bank - 190.563 lei.

Cuantumul total al creanțelor garantate a fost calculat astfel la 5 milioane lei (8,34% din totalul datoriei companiei).

ANAF a solicitat și obținut însă o sumă consistentă ca și creanță bugetară, de 25,6 milioane lei (42,3% din total), obținând astfel statutul de cel mai mare creditor al Romsys.

Pe lista creditorilor, la creanțe chirografare (ale firmelor care nu beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului), au fost acceptate 55 de firme, printre care Automobile Bavaria (3.417 lei), Banca Comercială Română (67.144 lei), Bitdefender (114.351 lei), Centrul Medical Unirea (3.717 lei), Happy Tour (10.062 lei), Hewlett Packard Romania (14.180 lei), Network One Distribution (226.801 lei), New Frontier Inovation, Romsys fiind din 2007 membră a New Frontier Group, aflată în topul integratorilor de soluții IT din regiunea Balcanilor (581.784 lei), Oracle Romania (1,4 milioane lei), Orange Romania (33.459 lei), Sanador (3.231 lei), Telekom Romania (28.550 lei), ING Bank (217.368 lei), Unicredit Leasing (255.716 lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
romsys
insolventa
creante
tabel
preliminar
exclusiv