Consorțiul austriac Kostmann, cu afaceri în industria construcțiilor, producția și rafinarea materiilor prime și în industria de transport, prezent la Oradea de 10 ani, printr-un parteneriat cu firma Readymix, administrată de milionarul Liviu Luca, și având sucursale și în Ungaria, Slovenia și Slovacia, a renunțat la participațiile din România, în valoare nominală de 1,7 milioane euro, în favoarea partenerului local. Surse din firmă au declarat pentru Profit.ro că austriecii s-au retras deoarece nu au mai dorit să investească.
Tot în această lună, Profit.ro a anunțat că britanicii de la Alison Hayes, care produc în România haine pentru retaileri internaționali precum Primark sau Debenhams, vor închide fabrica din Urziceni, unde lucrează peste 350 de angajați, un document oficial obținut de Profit.ro indicând că britanicii își explică decizia, printre altele, prin faptul că îi costă mult transportul angajaților, iar mulți dintre aceștia nici nu vin la muncă, iar Constantia Flexible, grup austriac specializat în fabricarea de ambalaje, își închide fabrica de lângă București, operațiune în urma căreia 90 de angajați vor rămâne fără loc de muncă.
Austriecii de la Kostmann au intrat pe piața românească în 2007, înființând compania Readymix Agregate SRL, printr-un parteneriat cu Readymix Romania.
Readymix Romania era înființată din 1999, ca parte a grupului internațional Readymix, lider mondial în producția de betoane. În 2005, grupul internațional Readymix a fost absorbit de grupul Cemex, aflat tot în top-ul producătorilor de ciment, betoane și agregate. Din 2007, însă, grupul Cemex a renunțat la participațiile din România în favoarea partenerului local.
Era anul în care austriecii de la Kostmann veneau în România și încheiau un parteneriat cu Readymix pentru a înființa Readymix Agregate SRL, investitorul având 45% din capital.
În 2015, conform ultimelor date din evidența Ministerului Finanțelor, firma a avut un profit net de 35.421 lei și o cifră de afaceri de circa 9 milioane de lei.
Acum, însă, austriecii au decis să se retragă, cedând pachetul de 45% părți sociale, iar numele firmei a fost schimbat din Kostmann Romania în Readymix Agregate.
"Au fost nemulțumiți de faptul că li s-a cerut să investească în relansarea activității, pentru că producția ajunsese la un tiraj mic, lucram cu utilaje second-hand. Nu au mai vrut să investească, a fost decizia lor, acceptată de toate părțile, fără divergențe. Nu s-a mai acceptat dinspre partea română ca unul să tragă, iar altul să arate cu degetul", au relatat pentru Profit.ro surse din cadrul firmei.
Conform acestora, după un an 2015 în care a fost înregistrat totuși un profit, 2016 a fost un an în care activitatea a decurs greu, în toamnă punându-se chiar problema închiderii societății.
"S-a pus și întrebarea «domnule, ce facem ? Mai continuăm sau închidem?». Acum, suntem pe cont propriu, noi, partea română, dar nu ne lăsăm și deja avem semnale bune. Am cumpărat un utilaj bun, iar producția a crescut de la 40.000-50.000 tone lunar la 80.000 tone lunar", au mai arătat sursele.
Readymix Romania, din care face parte Readymix Agregate, este între primii 5 producători din România pe piața betoanelor și administrată de omul de afaceri bihorean Liviu Luca, cu o avere de circa 10 milioane euro.