Reducerea drastică a cheltuielilor de către Guvernul Arabiei Saudite și încetinirea creșterii economice au avut un impact grav asupra companiilor de construcții, printre cei mai afectați fiind muncitorii străini care au rămas blocați în deșert fără salarii, medicamente și vize de ieșire din țară, relatează Bloomberg.
La început nu și-au mai primit salariile, apoi nu au mai avut ce să muncească. Pentru un timp, nu a mai fost nici mâncare în barăcile din beton din deșertul saudit, iar stocurile de medicamente au fost epuizate acum două luni.
Mii de muncitori, majoritatea din Asia de Sud, au de încasat salarii restante de luni de zile și nu știu cât va continua situația, arată news.ro.
CITEȘTE ȘI Degringoladă în piața imobiliară canadiană”Nu ne dau niciun răspuns în legătură cu salariile. După ce îmi voi primi salariul voi pleca”, a spus Mohammed Salahaldeen, din Bangladesh, aflat într-o tabără de muncă din Riad înființată de compania saudită de construcții Oger.
În timp ce autoritățile saudite taie cheltuielile și amână plățile către contractori, pentru a compensa declinul cotațiilor petrolului, austeritatea amplifică problemele companiilor private care, timp de zeci de ani, au depins de guvern pentru a se dezvolta.
Muncitorii abandonați, între care aproape 16.000 doar din India și Pakistan, nu au mai fost plătiți de circa opt luni.
Într-un sistem de sponsorizare numit kafala, care lasă mulți muncitori la mila angajatorilor, aceștia nu primesc vize de ieșire din țară.
În Arabia saudită, depinde de angajatori să obțină aceste vize, dar înainte de asta aceștia trebuie să plătească salariile restante și alte beneficii.
Reprezentanții companiilor Oger și BinLadin Group nu au putut fi contactați.
CITEȘTE ȘI Donald Trump recrutează muncitori din România și alte țări, cu ajutorul unui new-yorkez de origine românăRegele Salman a ordonat ca muncitorii să primească alimente și servicii medicale și pot primi vize de ieșire din Arabia Saudită direct din partea statului, a anunțat luni Ministerul Muncii, care s-a angajat să le protejeze drepturile și să le rezolve problemele. De asemenea, muncitorii vor primi asistență juridică gratuită.
Muncitorii au spus însă că nu vor să plece înainte să își primească banii.
Condițiile în care așteaptă muncitorii din Bangladesh, India, Sri Lanka, Pakistan și Filipine sunt fetide. În barăcile de beton dorm câte opt oameni, care împart toaletele murdare cu pisici sălbatice. În timpul verii temperaturile trec de 50 de grade Celsius, iar electricitatea care alimentează aparatele de aer condiționat se oprește frecvent. Unii dintre muncitori sunt atât de săraci încât au un singur rând de haine.
Muncitorii nu au parte nici de asistență medicală pentru că Oger nu le-a plătit asigurările, iar ei nu au bani.
Timp de zeci de ani, Arabia Saudită a primit milioane de muncitori străini, care au îmbunătățit viața familiilor rămase în urmă. În 2014, Arabia Saudită era pe locul al doilea în lume după Statele Unite, în funcție de remiterile muncitorilor, potrivit datelor Băncii Mondiale.uvernul Arabiei Saudite și încetinirea creșterii economice au avut un impact grav asupra companiilor de construcții, printre cei mai afectați fiind muncitorii străini care au rămas blocați în deșert fără salarii, medicamente și vize de ieșire din țară, relatează Bloomberg.