Tarifele maxime care pot fi percepute operatorilor de rețele de comunicații electronice pentru exercitarea dreptului de acces pe imobilele proprietate publică au fost adoptate astăzi de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), cu ideea că va fi redus decalajul digital dintre mediul rural si cel urban.
”Prin decizia de astăzi, urmărim reducerea decalajului digital dintre mediul rural si cel urban. În multe situații, după intrarea în vigoare a noii reglementări ANCOM, tarifele de acces pe proprietatea publică vor fi zero, ceea ce va duce la reducerea costurilor cu extinderea rețelelor de comunicații”, spune Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El consideră că au fost create astfel premisele pentru încurajarea investițiilor în infrastructura necesară furnizarii serviciilor de acces la internet în bandă largă.
Tarifele pot fi văzute integral AICI
Tarifele vor fi percepute de către instituțiile publice, inclusiv autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și de orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale și care nu dețin infrastructuri prin care să furnizeze utilități publice sau servicii de transport.
Tarifele vor fi achitate de către furnizorii de rețele de comunicații electronice interesați să obțină acces la imobilele deținute de instituțiile publice sau entitățile sus-menționate.Tarifele sunt raportate la anumite elemente de rețea și de infrastructură fizica ce urmează a fi instalate, ținând cont de valoarea folosinței bunurilor afectate, potrivit ANCOM. Prin decizia adoptată, au fost stabilite tarifele maxime pozitive pentru 48 de tipuri de acces.
Tariful pentru exercitarea dreptului de acces la elemente de infrastructură ca antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, stații de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente și infrastructuri fizice suport, precum și pentru cablurile și cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în anexa deciziei nu poate depăși valoarea de zero lei.