Turiștii care vor veni pe litoral ar putea să circule cu trenul sau tramvaiul în stațiunea Mamaia. În schimb, telegondola, inaugurată pe vremea fostului primar Radu Mazăre, ar putea fi desființată. Sunt doar câteva dintre propunerile care vizează actualizarea planului urbanistic zonal din stațiune, proiect pus acum în dezbatere publică.
Concret, conform documentului publicat pe site-ul Primăriei Constanța, se propune introducerea unui sistem de transport în comun de tip tramvai, light rail, tren modern care să asigure mobilitatea turistică între municipiul Constanța și orașul Năvodari amplasat pe Bulevardul Mamaia. Propunerea ar ajuta la restructurarea spațiilor ocupate în prezent de mașini, conform Info Sud-Est.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Stâlpii rețelei de telegondolă ar urma să fie desființați, din cauza impactului vizual pe care îl au asupra unor zone și subzone istorice, cum ar fi Cazinoul din Mamaia, se mai arată în document.
Fără construcții noi pe plajă și continuarea promenadei făcute cu bani europeni
O altă propunere este continuarea promenadei din Mamaia, construită cu fonduri europene, la nord de hotelul Rex, având un profil similar celui existent. În perioada 2013-2014, în stațiunea Mamaia au fost efectuate lucrări de modernizare și reamenajare a promenadei turistice în valoare de peste 10 milioane de euro, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional.
Totodată, vor fi interzise alte construcții pe plajă.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Cel mai mare lanț de restaurante fast-food din Finlanda a venit în România și începe extindereaConform PUZ-ului, pentru construcțiile existente amplasate pe plajă vor fi permise doar lucrări de reparații curente, majoritatea dintre acestea fiind clădiri cu funcțiuni comerciale și turistice. O altă propunere impune restricții ale regimului de înălțime pentru noi construcții, fapt ce ar veni în ajutorul asupra păstrării siluetei și a perspectivelor istorice pentru clădirile cu valoare de patrimoniu.
PUZ-ul din Mamaia se află în etapa în care cetățenii sunt invitați să trimită observații și propuneri asupra documentelor disponibile pe site-ul Primăriei Constanța, până la data de 26 iulie 2024. Este prima etapă din cele trei necesare pentru aprobarea acestuia.