CONFIRMARE Grupul UTI își răscumpără acțiunile de la PineBridge. În tranzacție - complexul de birouri UTI Business Center din centrul Bucureștiului, evaluat la 23-25 milioane euro. Act semnat pntru 11 milioane euro

CONFIRMARE Grupul UTI își răscumpără acțiunile de la PineBridge. În tranzacție - complexul de birouri UTI Business Center din centrul Bucureștiului, evaluat la 23-25 milioane euro. Act semnat pntru 11 milioane euro

UTI Business Center

scris 18 apr 2018

Grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, și-a răscumpărat pachetul de 27% din acțiuni deținut de fondul american de investiții PineBridge Investments, o tranzacție anunțată de Profit.ro din vara anului trecut și care include complexul de birouri UTI Business Center, aflat în centrul Bucureștiului. Tranzacția a presupus, astfel, un schimb de active: active imobiliare contra acțiuni, dar a avut și o componentă de numerar.

Pentru preluarea complexului de birouri, Pinebridge, prin firma UTI Headquartes, administratorul clădirii, a inițiat procedura de dobândire anticipată a dreptului de proprietate asupra clădirii, subiect din 2006 al unui contract de leasing, cu o refinanțare de la banca Intesa, pentru 11 milioane euro, împrumut care să fie contractat pe 13 ani. În urma tranzacției, UTI Headquartes a trecut în proprietatea Pinebridge.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Complexul de birouri UTI Business Center, care va fi preluat de Fondul american PineBridge Investments în schimbul acțiunilor deținute în grupul UTI, a fost evaluat în această operațiune la 23-25 milioane euro, au declarat în vara anului trecut pentru Profit.ro, surse bancare.

PineBridge este în acționariatul UTI de 13 ani.

În prezent, patronul UTI Grup este cercetat sub control judiciar, conform unei decizii a instanței de la începutul lunii mai 2016.

În toamna anului 2016, Urdăreanu a anunțat în exclusivitate pentru Profit.ro că vrea să cedeze controlul grupului UTI, declarând:"Pata e forever!"

EXCLUSIV Mark Dorsett, vicepreședinte Prosci, lider mondial în reorganizări de companii: Managerii să renunțe la mentalitatea de victimă, să uite că nu sunt Steve Jobs CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mark Dorsett, vicepreședinte Prosci, lider mondial în reorganizări de companii: Managerii să renunțe la mentalitatea de victimă, să uite că nu sunt Steve Jobs

"În noiembrie 2005, Fondul de investiții AIG Global Emerging Markets Fund II (în prezent PineBridge Investments) a achiziționat 30% din acțiunile UTI Grup (dintre care 3% au fost alocate angajaților cheie ai companiei), valoarea totală a tranzacției fiind de aproximativ 20 de milioane de dolari. După un parteneriat de peste 10 ani și după vânzarea cu succes a companiei Netcity Telecom, UTI și PineBridge Investments au agreat un exit complet al fondului de investiții, prin preluarea de către acesta a imobilului de birouri de clasă A, UTI Business Center, situat în centrul Bucureștiului. Tranzacția include și o componentă cash", transmite UTI.

UTI Business Center este o clădire de clasa A cu o suprafață de 14.000 metri pătrați, cu 11 etaje, amplasat pe strada Vasile Lăscăr, foarte aproape de Piața Universității.

Clădirea a fost deschisă în 2008, printre chiriași fiind și reprezentanța Comisiei Europene la București. În clădire lucrează și grupul UTI.

EXCLUSIV Proprietarul Eurolines, Dragoș Anastasiu, negociază achiziția Happy Tour CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proprietarul Eurolines, Dragoș Anastasiu, negociază achiziția Happy Tour

În 2016, UTI a cedat furnizorului independent de infrastructură de fibră optică pentru telecomunicații Direct One, aparținând antreprenorilor români Teofil Mureșan si Simion Mureșan,  controlul asupra Netcity Telecom, operatorul rețelei subterane pentru fibră optică a Municipiului București, într-o tranzacție anunțată în exclusivitate de Profit.ro de peste 30 milioane euro.

UTI Grup este o companie de tip holding fondată în 1990, fiind organizată la nivel operațional pe patru linii de business: sisteme de securitate pentru infrastructuri critice și apărare, tehnologia informației și comunicații, managementul traficului, construcții și facility management. Tiberiu Urdăreanu controlează compania prin intermediul unui vehicul investițional înregistrat în Olanda, UTI Holdings BV.

viewscnt
Afla mai multe despre
uti
pinebridge
birouri