CONFIRMARE Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine la bursă. În acționariat - un fost ministru de Finanțe. Operațiune condiționată

CONFIRMARE Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din țară, vine la bursă. În acționariat - un fost ministru de Finanțe. Operațiune condiționată
scris 5 apr 2021

Grupul de companii Transport Trade Services, prin care omul de afaceri constănțean Alexandru Mircea Mihăilescu controlează inclusiv Navrom, operatorul de transport de pasageri și mărfuri din Delta Dunării, a semnat actele pentru listarea pe bursă, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Admiterea la tranzacționare este condiționată de finalizarea cu succes a unei oferte publice inițiale secundare, derulată de acționarii grupului pentru participațiile proprii.

Urmărește-ne și pe Google News

Ce urmează să se întâmple pe piața de capital din România, în actualul context de pandemie, va fi anunțat la videoconferința Profit Piața de Capital.forum, organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Bursei de Valori București. Detalii pot fi văzute AICI

Operațiunea este avizată încă din 2017, fiind anunțată atunci de Profit.ro.

Conform deciziei, listarea va fi precedată, ca o condiție, de finalizarea cu succes a unei oferte publice inițiale.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Profit.ro a anunțat tot atunci că International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, a ieșit din acționariatul grupului, vânzându-și întreaga participație, de 6%, pentru aproape 9,4 milioane de euro.

Acțiunile au fost preluate de grup, prin răscumpărarea acțiunilor proprii. Din acționariatul grupului face parte și fostul ministru al Finanțelor Viorel Ștefan (10% din acțiuni), originar din Galați, remaniat în vara acestui an.

În 1980-1991, Viorel Ștefan a fost economist la Navrom Galați, iar ulterior a fost director general al companiei.

Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice

IFC a intrat în acționariatul grupului de companii în urmă cu 9 ani, printr-un aport de capital de 12 milioane euro.

Grupul TTS este unul dintre cei mai mari operatori de transport naval din România, având însă operațiuni și în transportul feroviar, prin firma Transfer International Spedition (TIS). 

Din grup fac parte companiile Navrom Galați, TTS Constanța, Canopus Star Constanța, Trans Europa Port Galați, Cernavodă Shipyard, Bunker Trade Logistic Constanța, Cargorom Antwerp (Belgia), TTS Viena, Agrimol Trade București, Transterminal Chișinău.

În 2019, conform celor mai recente date, grupul a avut afaceri de 382,9 milioane lei și un profit net de 28,3 milioane lei.

Profit.ro a anunțat recent că proprietarul TTS, Alexandru Mircea Mihăilescu, va construi, împreună cu fiul său, un hotel cu 8 etaje pe Bulevardul Expoziției din București, în zona complexului Romexpo.

viewscnt
Afla mai multe despre
ifc
tts
mihaileanu