Chiriile la apartamente au scăzut. Cu cât pot fi închiriate acum un apartament nou și o vilă

Chiriile la apartamente au scăzut. Cu cât pot fi închiriate acum un apartament nou și o vilă
scris 16 aug 2021

Peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional, fiind oferite ulterior spre închiriere.

Gradul de ocupare actual al acestor locuințe este de peste 90%, circa 2.700 de unități fiind astfel închiriate către chiriași pe termen mediu – lung (peste șase luni). Aproximativ 55.000 de noi locuințe au fost predate în București și împrejurimi din 2018 până în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News

Chiriile medii pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu aproximativ 6% în medie în semetrul întâi al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020.

Efectul muncii remote - angajații lucrează și în vacanță CITEȘTE ȘI Efectul muncii remote - angajații lucrează și în vacanță

Astfel, peste 5.500 de locuințe au fost achiziționate de către investitori, reprezentând aproximativ 10% din totalul livrărilor. Dintre acestea, aproximativ 45% au fost revândute, restul fiind oferite spre închiriere în vederea obținerii unui randament pe termen lung.

”Dacă piața rezidențială a rezistat foarte bine șocului produs de pandemia Covid-19, sectorul chiriilor a fost puternic afectat, în special pe segmentele destinate studenților și călătoriilor de business sau turistice. Segmentul închirierilor pe termen lung a înregistrat rezultate mai bune, mai ales în orașele mari precum Bucureștiul, climatul general fiind într-o contiună îmbunătățire comparativ cu acum un an”, afirmă Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN Romania.

În medie, chiriile pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu aproximativ 6% în semestrul întâi din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020. Pentru următoarele 12 luni este estimată o evoluție liniară. ținând cont atât de rezultatele înregistrate de economia locală și de gradul de imunizare cât și de întoarcerea angajaților în clădirile de birouri, chiar și într-un sistem de lucru hibrid, și de începerea anului universitar.

OFICIAL Document care pune capăt ideilor: Niciun angajat nu poate fi obligat să se vaccineze! CITEȘTE ȘI OFICIAL Document care pune capăt ideilor: Niciun angajat nu poate fi obligat să se vaccineze!

În medie, un apartament nou cu două camere amplasat în București este închiriat acum cu 250 – 350 de euro pe segmentul mass market, cu 450 – 600 de euro pe segmentul middle market, un apartament nou cu trei camere este închiriat la valori cuprinse între 600 și 900 de euro pe segmentul middle market în timp ce o vilă se pot închiria de la 750 de euro în medie.

Scăderea chiriilor, inflexiunea unor proprietari, mai ales în perioada imediată Stării de Urgență din primăvara lui 2020 și scăderea gradului de ocupare au dus la reducerea randamentelor până la o medie de aproximativ 5,3% în euro pe an, echivalentul recuperării investiției într-o perioadă de aproape 19 ani, fără a lua în calcul creșterea valorii proprietății achiziționate.

”În viitor vom vedea tot mai mulți proprietari de mari portofolii de apartamente, achiziționarea de locuințe în vederea închirierii lor ulterioare oferind un randament satisfăcător și stabil pe termen lung, indiferent de anumite perioade punctuale. Cumpărătorii activi pe acest segment trebuie să acorde o atenție deosebită tipului de proprietate achiziționată; așa cum s-a schimbat cererea pentru achiziționarea de locuințe, și cei care caută o locuință pentru închiriere au noi criterii de selecție, de la suprafețe la compartimentări”, conchide Gabriel Voicu.

viewscnt
Afla mai multe despre
case
chirii